Patul lui Procust

Da el exista camuflat sub forma testelor psihologice de  angajare.
Am participat recent la doua interviuri. Unul la o firma de recrutare si altul la firma angajatoare (primul pas).
Ce m-a frapat in mod deosebit a fost similaritatea intrebarilor si a repetarii cu obstinatie a anumitor clisee psihologice.
Credeam sincer ca prima sita de selectie stabileste deja un profil cautat de angajator. Dar nu, surpiza! La al doilea filtru intrebarile au fost aproape identice. Ce a fost si mai curios a fost testul psihologic de evaluare a personalitatii pregatit de angajator si nu de firma specializata.
Eu numesc acest test = Testul Placinta. 24 de intrebari cu raspunsuri fortate de alegerea a doua variante de raspuns din patru, una care te reprezinta cel mai mult si alta care te reprezinta cel mai putin. Aici m-am simtit intins pe Patul lui Procust si obligat sa aleg raspunsuri care uneori nu ma reprezinta la unele intrebari care nu isi au sensul, rostul sau morala. Asa ca pentru a nu parea un handicapat care nu poate bifa niste casute am raspuns "politically correct". Asa am ajuns sa vand o marfa care nu ma reprezinta si care doar doreste sa raspunda cum presupun eu ca ceilalti vor sa auda. Intrebari uneori stupide cu variante de raspuns si mai stupide. Stand intins pe PAT vedeam cum imi ciuntesc personalitatea si imi fardez egoul pentru a incapea in tiparul dorit.
Buna treaba se face la recrutare. Clone perfecte fara personalitate care raspund fix cu aceleasi cuvinte cu cele din chestionar. Fara nuante, fara originalitate, fara cultura, exact ca la un interogatoriu. Cu Da sau Nu. Restul este poezie.
Si apoi se interpreteaza cele trei tipuri de personalitate. Clar trebuie sa corespunzi profilului dorit. Constructiv dar nu prea. Agresiv dar nu prea. Pasiv dar nu prea. Adica un Om de tip nou.
Care se pare ca nu prea sunt.
Am auzit demult ca daca vrea sa te cunoasca cineva sa mearga cu tine la volan cel putin 100 km prin diverse tipuri de trafic. Si acolo sa constate ce riscuri iti asumi, cum esti tu de fapt. Sau sa te anunte cineva ca ai castigat un mare premiu la loto. Sa vada ce faci de a doua zi. Sau sa te anunte ca cineva drag a patit ceva.
Dar testele astea ne sunt pregatite din alta parte si rezultatele se cunosc doar la final si ele se numesc VIATA.
As vrea sa cred ca ma insel. Ca originalitatea este inca pretuita. Si ca mersul pe carari batatorite nu este intodeauna asa palpitant.
Ma gandesc de asemenea daca educatia pe care o dam noi copiilor nostri nu incepe prin a deveni sclava ideii de a raspunde cu ceea ce se asteapta de la noi. Si daca comportamentul nu devine unul de fatada pentru a te incadra in regulile societatii.
De ce sa mai gandim si sa actionam dupa mintea noastra daca pentru fiecare situatie exista deja un cliseu. Si orice situatie trebuie judecata dupa experienta si dupa obiceiuri.
Stereo-tipiile mentale si educationale ne indeparteaza de esenta noastra si spiritul nostru launtric. In loc sa reusim sa spargem bariere nu facem decat sa ne ingropam in reguli, proceduri. In final pana la fuga de raspundere nu mai este decat un singur pas. Si de aici, la stergerea personalitatii, ma rog nu chiar stergerea ei , ci diluarea pana la anonimat.
Nu sunt cuvinte scrise la manie, ci doar simple constatari personale. Ca doar de aceea exista blogul.
Tu sa scrii si cu asta sa ramai.