Cand vezi multimea de bodyguard-zi din Aeroportul Otopeni te gandesti ca este cel mai sigur din lume. Cand vezi filtrele si procedurile de siguranta te simti protejat.
Dar oare chiar esti protejat cu adevarat?
Sigur toata lumea ajunge unde trebuie si nu este bulibaseala?
Cum scriam cu mistretul, in aceasta dimineata am ajuns la Aeroport. Si cum era cam de dimineata check-in-ul a fost facut on-line. Si sotia avea hartiuta printata cu check-in. Asa ca nu a mai avut rost sa treaca pe la biroul de check-in. Cand mergi la terminalul de plecari esti sigur ca de acolo o sa si pleci. NU! Din Otopeni cursele interne pleaca de la Sosiri! Ca asa e organizata treaba. Deci hai check-in la Plecari si de plecat pleci de la Sosiri! Interesant.
Pentru cine nu stie si are deja check-in-ul, normal este sa mergi la coada de verificare din spatele check-in-ului. Unde dupa ce treci prin poarta si arati biletul mergi spre......punctul de trecere al frontierei. Aici mai arati o data biletul dar si Cartea de Identitate. Si treci mai departe spre ...No man's land. Adica ai iesit din tara! Si incepi sa cauti zborul intern!
Stupoare! Numai curse externe!
Asa ca dupa ce rascolesti toate portile pentru imbarcare ajungi sa realizezi ca esti la locul nepotrivit!
Si ca trebuie sa ajungi la cursa ta care pleaca in 10 minute!
Asa ca rogi un oficial sa te descurce!
Care si el e mirat de situatie si vrea sa stie care au fost dobitocii de te-au lasat sa treci!
Dar pierzi cursa si amana ancheta!
Cu un bilet de cursa interna poti ajunge pana la poarta de imbarcare zboruri externe. Si de aici cu putin noroc si neatentie ........cine stie!!!!!!!
Eu ma indoiesc ca acest lucru este normal si ca nu este o bresa de securitate la Aeroportul Henri Coanda- Otopeni!
Ca tot se apropie 9/11!
Sau cum e vremea pe la Burgas?
In fond nu s-a intamplat nimic! NU?
vineri, 24 august 2012
Intalnire 20 ani UTCB - Instalatii
Parca mai ieri postam ceva cu intalnire de 25 de ani Liceul Cantemir. Si ce de lume m-a mai cautat! HA HA HA! Un singur fost coleg ajuns prin Canada a fost incantat sa ma regaseasca. Si am vorbit si pe Skype cu el! EH .....tehnica asta si tehnologia. In rest doar cateva cautari pe Google de nume de fosti colegi si ......atat!
Deja eram resemnat si lamurit in privinta intalnirilor cu fostii. Cum sa te intalnesti, daca mai mult de jumatate din clasa de la liceu este acum prin strainatate?
Aseara am primit un mail cu titlul de mai sus. Iata imi zic ca nu toata lumea a fost cuprinsa de indiferenta. Mai sunt si oameni care mai au entuziasm (poate ca au un job in domeniu) si doresc sa organizeze o intalnire cu fostii colegi de facultate.
Foarte frumos! Ce o sa ne mai minunam cand o sa ne vedem burtiile si cheliile si cum o sa ne mai laudam cu averea, masinile si amantele, barbatii si cu copiii,casele si cu concediile, fetele.
Acum zece ani nu am participat. Cu toate ca au tras de mine ceva colegi. Tocmai mai pusesem punct unui capitol din viata mea si vroiam sa fug putin de toti si toate.
Acum nu mai am aceea presiune, cu toate ca un nou capitol se incheie si altul se deschide, iarasi, in viata mea.
Uitandu-ma pe lista am observat ca cele mai putine contacte erau cele de la grupa mea . Grupa a 5 a.
Pacat ca nu am mai pastrat legatura cu fostii mei colegi. As putea spune ca stiu de maxim 5 persoane ce mai fac. De restul tacere. Si au trecut 20 de ani!
Inca o data le multumesc si ii felicit pe cei cu organizarea. In fond am petrecut niste ani impreuna. Si nu orice ani. Anii Revolutiei si anii tineretii.
Am inteles ca exista si o pagina de Facebook dar nu e domeniul meu forte.
Deja eram resemnat si lamurit in privinta intalnirilor cu fostii. Cum sa te intalnesti, daca mai mult de jumatate din clasa de la liceu este acum prin strainatate?
Aseara am primit un mail cu titlul de mai sus. Iata imi zic ca nu toata lumea a fost cuprinsa de indiferenta. Mai sunt si oameni care mai au entuziasm (poate ca au un job in domeniu) si doresc sa organizeze o intalnire cu fostii colegi de facultate.
Foarte frumos! Ce o sa ne mai minunam cand o sa ne vedem burtiile si cheliile si cum o sa ne mai laudam cu averea, masinile si amantele, barbatii si cu copiii,casele si cu concediile, fetele.
Acum zece ani nu am participat. Cu toate ca au tras de mine ceva colegi. Tocmai mai pusesem punct unui capitol din viata mea si vroiam sa fug putin de toti si toate.
Acum nu mai am aceea presiune, cu toate ca un nou capitol se incheie si altul se deschide, iarasi, in viata mea.
Uitandu-ma pe lista am observat ca cele mai putine contacte erau cele de la grupa mea . Grupa a 5 a.
Pacat ca nu am mai pastrat legatura cu fostii mei colegi. As putea spune ca stiu de maxim 5 persoane ce mai fac. De restul tacere. Si au trecut 20 de ani!
Inca o data le multumesc si ii felicit pe cei cu organizarea. In fond am petrecut niste ani impreuna. Si nu orice ani. Anii Revolutiei si anii tineretii.
Am inteles ca exista si o pagina de Facebook dar nu e domeniul meu forte.
Mistretul de Baneasa
Pe langa activitatiile domestice (pe ultima suta de metri) desfasurate acasa mai prestez si ocupatia de taximetrist conjugal. Asa ca azi dimineata la ora 5.30 am plecat spre Otopeni sa imi duc nevasta la una din delegatiile ei. Casa noastra e ca un hotel care se transforma treptat in pensiune. Asta este viata. Ca sa nu am parte de controlul rovignetei am ales un traseu fara sa merg pe centura. Si asa am ajuns pe Soseaua Pipera-Tunari pe la 5.45 la 200 de metri de Scoala Americana. Unde in negura diminetii mi-a aparut din dreapta ceva din tufe. Cum sunt obisnuit acum de cand merg cu Tico ca toti cateii sa ma alerge pana la epuizare (a lor), nu ma miram daca alt catel vroia sa isi arate muschii cu mine. Dar umbra care aparea era din ce in ce mai mare. Era ...... un MISTRET! Cam la vreo 200 kg si 80 cm inaltime. Si a trecut soseaua agale ! A schitat si un mic gest spre mine, pentru ca nu prea franam si asa ca m-am conformat. Oricum daca intram in el aveam din nou dauna totala. Si deja era prea mult! NU? Asa ca mistretul a trecut agale strada si a disparut in Padurea Baneasa!
Parea ca fusese la cumparaturi! Cred ca scotocise prin gunoaie si deja parea urbanizat. Ce sa se mai chinuie cu cautatul hranei cand noi aruncam la gunoi delicatese pentru el.
Asa ca invadandu-le habitatul, mistretii Vlasiei nu au fugit, ci s-au adaptat. La fel ca si romanii. Au inceput sa se obisnuiasca cu viloantele inghesuite in liziera padurii si chiar si cu Scoala Americana!
Aici in colbul Baraganului, pe calduri tropicale intre resturi de mandri codrii se pare ca mai supravietuieste o familie de mistreti. Neaos romaneasca. Sunt mandru ca l-am intalnit pe mascul. Si el tot mandru s-a aratat.
Singura solutie sa supravietuiesti este sa devii putin mistret!
Chiar si intre machidonii si smecherii din Pipera-Baneasa!
Parea ca fusese la cumparaturi! Cred ca scotocise prin gunoaie si deja parea urbanizat. Ce sa se mai chinuie cu cautatul hranei cand noi aruncam la gunoi delicatese pentru el.
Asa ca invadandu-le habitatul, mistretii Vlasiei nu au fugit, ci s-au adaptat. La fel ca si romanii. Au inceput sa se obisnuiasca cu viloantele inghesuite in liziera padurii si chiar si cu Scoala Americana!
Aici in colbul Baraganului, pe calduri tropicale intre resturi de mandri codrii se pare ca mai supravietuieste o familie de mistreti. Neaos romaneasca. Sunt mandru ca l-am intalnit pe mascul. Si el tot mandru s-a aratat.
Singura solutie sa supravietuiesti este sa devii putin mistret!
Chiar si intre machidonii si smecherii din Pipera-Baneasa!
duminică, 19 august 2012
MASCA DE DUPA MASCA!
Am fost intrebat recent daca chiar cred in ceea ce scriu ? La inceput am fost socat de aceasta intrebare. Ce rost ar avea sa minti si sa postezi pe blog fantasmagorii? Ca doar nu scriu pentru bani, nu scriu pentru faima sau ca as avea un public al meu. Scriu pentru ca pur si simplu imi place si mai ales ca in acest mod ii pot lasa lui Andrei o imagine cat mai complexa a personalitatii mele.
Si de aici si o alta intrebare fundamentala. Cat de bine ne cunoastem apropiatii??? Si poate cat de bine ne cunoastem pe noi???
Ce stim de omul de langa noi? Ce lucruri in profunzime am aflat despre el. Daca poarta o masca reusim sa o dam la o parte? Si chiar dorim sa dam masca la o parte? Chiar ne intereseaza ce il face fericit, ce aspiratii are, ce dorinte are si mai ales ce ganduri are. Cum masina de citit gandurile nu s-a inventat inca, nu putem afla (teoretic) decat ceea ce ne impartaseste de buna voie. Dar este asta oare totul? Sau de fapt si aceste confesiuni sunt de fapt cenzurate. Si ca de fapt avem in fata noastra enigme?
Ne placem sa punem etichete si sa judecam oamenii dupa modul nostru de catalogare. Ne placem sa ne auzim vorbind si sa nu mai fim atenti la ceea ce spune interlocutorul nostru. Ne placem sa credem ca suntem in posesia adevarului absolut si orice alt punct de vedere este din start gresit.
As spune ca ne-am inconjurat de masti si cu greu mai ajungem si noi la EU-ul nostru. Poate pe care nici nu il cunoastem cu adevarat. Si poate pe care nici nu il cautam cu adevarat.
Cine spunea sa ne iubim aproapele cum ne iubim pe noi insine, ar fi trebuit mai intai sa ne spuna sa ne cunoastem pe noi insine.
Parintii oare isi mai cunosc copii dupa ce au evadat din casa parinteasca? Oare omul nu se schimba in timp? Totul ramane la fel si viata nu isi pune amprenta asupra lui?
Mai suntem oare tinereii in costume de ginerica care avem alaturi printesa in rochie de mireasa? Sau de fapt suntem doi turisti in propia casa care sunt acaparati de propriile probleme si ne traim viata conform unor automatisme?
Am devenit oare niste roboti cu programe dedicate muncii si nu vrem sa evadam din stereotipii mentale?
Mai stim oare ce isi doreste cel alaturi de noi cadou de ziua lui? Ceea ce isi doreste cu adevarat? Sau este atat de bine inchis secretul incat ne refugiem in banalitati si evitam profunzimea?
Si de fapt cine doreste sa-si dea jos masca construita cu atata greutate. Cine mai vrea sa fie surprinzator si original?
Cred ce scriu si scriu ce cred. Chiar daca asta ma poate pune intr-o lumina nefavorabila, macar aici in universul meu barierele sunt sfaramate. Si lumina adevarului meu ma incalzeste si imi da putere.
Caci ce poate fi mai frumos decat sa transcenzi intr-o lume infinita, aceea a Internetului si poate si nemuritoare.
Si unde poate poti intalni spirite care rezoneaza la scrisul tau. Poate!
Lasati orice speranta (indoiala) voi care intrati! Aici pe blogul meu. Nu port masca!
Si de aici si o alta intrebare fundamentala. Cat de bine ne cunoastem apropiatii??? Si poate cat de bine ne cunoastem pe noi???
Ce stim de omul de langa noi? Ce lucruri in profunzime am aflat despre el. Daca poarta o masca reusim sa o dam la o parte? Si chiar dorim sa dam masca la o parte? Chiar ne intereseaza ce il face fericit, ce aspiratii are, ce dorinte are si mai ales ce ganduri are. Cum masina de citit gandurile nu s-a inventat inca, nu putem afla (teoretic) decat ceea ce ne impartaseste de buna voie. Dar este asta oare totul? Sau de fapt si aceste confesiuni sunt de fapt cenzurate. Si ca de fapt avem in fata noastra enigme?
Ne placem sa punem etichete si sa judecam oamenii dupa modul nostru de catalogare. Ne placem sa ne auzim vorbind si sa nu mai fim atenti la ceea ce spune interlocutorul nostru. Ne placem sa credem ca suntem in posesia adevarului absolut si orice alt punct de vedere este din start gresit.
As spune ca ne-am inconjurat de masti si cu greu mai ajungem si noi la EU-ul nostru. Poate pe care nici nu il cunoastem cu adevarat. Si poate pe care nici nu il cautam cu adevarat.
Cine spunea sa ne iubim aproapele cum ne iubim pe noi insine, ar fi trebuit mai intai sa ne spuna sa ne cunoastem pe noi insine.
Parintii oare isi mai cunosc copii dupa ce au evadat din casa parinteasca? Oare omul nu se schimba in timp? Totul ramane la fel si viata nu isi pune amprenta asupra lui?
Mai suntem oare tinereii in costume de ginerica care avem alaturi printesa in rochie de mireasa? Sau de fapt suntem doi turisti in propia casa care sunt acaparati de propriile probleme si ne traim viata conform unor automatisme?
Am devenit oare niste roboti cu programe dedicate muncii si nu vrem sa evadam din stereotipii mentale?
Mai stim oare ce isi doreste cel alaturi de noi cadou de ziua lui? Ceea ce isi doreste cu adevarat? Sau este atat de bine inchis secretul incat ne refugiem in banalitati si evitam profunzimea?
Si de fapt cine doreste sa-si dea jos masca construita cu atata greutate. Cine mai vrea sa fie surprinzator si original?
Cred ce scriu si scriu ce cred. Chiar daca asta ma poate pune intr-o lumina nefavorabila, macar aici in universul meu barierele sunt sfaramate. Si lumina adevarului meu ma incalzeste si imi da putere.
Caci ce poate fi mai frumos decat sa transcenzi intr-o lume infinita, aceea a Internetului si poate si nemuritoare.
Si unde poate poti intalni spirite care rezoneaza la scrisul tau. Poate!
Lasati orice speranta (indoiala) voi care intrati! Aici pe blogul meu. Nu port masca!
sâmbătă, 18 august 2012
Hope, Pray, Love !
Nu cunosc de fapt nici o reteta ! Si imi dau seama ca odata cu trecerea timpului in loc sa cunosti tot mai mult, realizezi de fapt, cat de putin cunosti si intelegi. As putea spune chiar ca singurul lucru pe care il stiu, este ca de fapt nu prea stiu prea multe.
Si totusi ce am invatat in ultimii doi ani ar fi titlul acestei postari: Spera, Roaga-te si Iubeste! Asta ar fi singura reteta sigura din viata mea.
Si mai pot spune ca functioneaza. Singura problema ar fi cat de mult rezisti coplesit de propriile ganduri si scenarii. De fapt batalia se da doar in mintea ta, in sufletul tau si in spiritul tau. Un drum pe o muchie de cutit pe care trebuie sa il starbati avand alaturi Speranta, Gandul spre Divinitate si Dragostea. A celor de langa tine si mai ales cea pe care trebuie sa o porti in suflet si sa nu o parasesti niciodata. Oricat de negre ar parea zilele tale.
Tare mult as fi vrut sa cunosc Moirele. Si pe Clothos, care toarce firul vietii si pe Lachesis, cea care masoara firul vietii si pe Atropos cea mai categorica dintre toate, cea care are foarfeca in mana. Dar asta ramane unul din marile mistere ale vietii. Si eu chiar cred in destin si intr-un rost in viata. Asa ca inca ghemul se strange in continuare si cu toate ca este tare incalcit, firul este inca intreg.
Ma gandeam care ar fi cea mai mare realizare a unui copil? Ar fi aceea a trecerii de la mersul de-a busilea la mersul in doua picioare. Si ce este asa deosebit la mersul biped? Cel mai important lucru este ca ne obisnuieste sa nu mai privim doar in pamant. Reusim sa privim spre cer si sa avem speranta. Nu este nici o speranta si nici un viitor pentru cel ce priveste doar in pamant. Trebuie sa-ti ridici privirea spre cer si spre Divinitate si impreuna ce privirea trebuie sa-ti ridici si gandul. Trebuie sa te rupi de Gheea si sa cauti Divinitatea. Caci doar ea te poate ajuta sa depasesti toate himerele care te bantuie. Si asta nu printr-un ajutor fizic imediat. Aici trebuie sa ai si rabdare. Si mai ales sa fi inconjurat de dragoste si sa daruiesti dragoste.
Revin si spun : HOPE, PRAY, LOVE!
Oare de ce ne impiedicam? Si de ce cadem in genunchi? Oare pentru ca nu stim sa mergem? Sau pentru ca nu stim unde sa mergem? Si trebuie sa invatam sa ne ridicam si sa gasim drumul cel bun? Avem nevoie de astfel de lectii in viata? DA! Altfel am rataci drumul si sigur nu l-am regasi singuri. Si mai ales trebuie sa ne invatam pe ce sa ne sprijinim ca sa ne ridicam. Nu pe vanitate, nu pe orgoliu, nu pe razbunare, nu pe ura.
Revin si spun : HOPE, PRAY, LOVE!
Am lipsit cam o saptamana de la tastatura. Si se pare ca ritmul nu va mai fi asa de des.
Am promis sa nu renunt si voi incerca sa mai postez cat si cand voi putea.
Caci am ajuns si eu la un moment de cotitura. O cotitura fericita sper!
Las in urma clipe absolut magice petrecute alaturi de juniorul meu si multe, multe intrebari!
Dar macar stiu sigur ca nimic in viata nu este fara rost si fara semnificatie!
Asa ca nu uitati reteta mea: HOPE, PRAY, LOVE!
Nu traim intr-un ocean de durere si suferinta! Singuri ne naufragiem pe insula disperarii.
De fapt traim intr-o mare de Dragoste. Intindeti mana si o veti gasi. Nu o lasati sa plece de langa voi!
Si totusi ce am invatat in ultimii doi ani ar fi titlul acestei postari: Spera, Roaga-te si Iubeste! Asta ar fi singura reteta sigura din viata mea.
Si mai pot spune ca functioneaza. Singura problema ar fi cat de mult rezisti coplesit de propriile ganduri si scenarii. De fapt batalia se da doar in mintea ta, in sufletul tau si in spiritul tau. Un drum pe o muchie de cutit pe care trebuie sa il starbati avand alaturi Speranta, Gandul spre Divinitate si Dragostea. A celor de langa tine si mai ales cea pe care trebuie sa o porti in suflet si sa nu o parasesti niciodata. Oricat de negre ar parea zilele tale.
Tare mult as fi vrut sa cunosc Moirele. Si pe Clothos, care toarce firul vietii si pe Lachesis, cea care masoara firul vietii si pe Atropos cea mai categorica dintre toate, cea care are foarfeca in mana. Dar asta ramane unul din marile mistere ale vietii. Si eu chiar cred in destin si intr-un rost in viata. Asa ca inca ghemul se strange in continuare si cu toate ca este tare incalcit, firul este inca intreg.
Ma gandeam care ar fi cea mai mare realizare a unui copil? Ar fi aceea a trecerii de la mersul de-a busilea la mersul in doua picioare. Si ce este asa deosebit la mersul biped? Cel mai important lucru este ca ne obisnuieste sa nu mai privim doar in pamant. Reusim sa privim spre cer si sa avem speranta. Nu este nici o speranta si nici un viitor pentru cel ce priveste doar in pamant. Trebuie sa-ti ridici privirea spre cer si spre Divinitate si impreuna ce privirea trebuie sa-ti ridici si gandul. Trebuie sa te rupi de Gheea si sa cauti Divinitatea. Caci doar ea te poate ajuta sa depasesti toate himerele care te bantuie. Si asta nu printr-un ajutor fizic imediat. Aici trebuie sa ai si rabdare. Si mai ales sa fi inconjurat de dragoste si sa daruiesti dragoste.
Revin si spun : HOPE, PRAY, LOVE!
Oare de ce ne impiedicam? Si de ce cadem in genunchi? Oare pentru ca nu stim sa mergem? Sau pentru ca nu stim unde sa mergem? Si trebuie sa invatam sa ne ridicam si sa gasim drumul cel bun? Avem nevoie de astfel de lectii in viata? DA! Altfel am rataci drumul si sigur nu l-am regasi singuri. Si mai ales trebuie sa ne invatam pe ce sa ne sprijinim ca sa ne ridicam. Nu pe vanitate, nu pe orgoliu, nu pe razbunare, nu pe ura.
Revin si spun : HOPE, PRAY, LOVE!
Am lipsit cam o saptamana de la tastatura. Si se pare ca ritmul nu va mai fi asa de des.
Am promis sa nu renunt si voi incerca sa mai postez cat si cand voi putea.
Caci am ajuns si eu la un moment de cotitura. O cotitura fericita sper!
Las in urma clipe absolut magice petrecute alaturi de juniorul meu si multe, multe intrebari!
Dar macar stiu sigur ca nimic in viata nu este fara rost si fara semnificatie!
Asa ca nu uitati reteta mea: HOPE, PRAY, LOVE!
Nu traim intr-un ocean de durere si suferinta! Singuri ne naufragiem pe insula disperarii.
De fapt traim intr-o mare de Dragoste. Intindeti mana si o veti gasi. Nu o lasati sa plece de langa voi!
luni, 6 august 2012
A3 si nu numai!
Aveam cei doi copii plecati de acasa. Cel biped si cel patruped erau la bunici. Si tare mult vroiau sa se intoarca acasa. Asa ca duminica a fost ziua repatrierii.
Aveam de mers la Targoviste si am ales sa incerc noua autostrada A3. La ora 11.50 eram la OMV de la capatul Colentinei si in 10 minute eram deja pe autostrada. Intrarea este destul de alambicata si mai este mult de lucru la racordul final cat si la podul peste CB soseaua de centura. Am intrat pe singura bucata de autostrada din Romania cu 3 benzi pe sens. Asta pana la nodul de la Snagov. Care este acum deschis traficului. In rest toate nodurile sunt inchise. Am fost incantat de realizare si totusi, totusi, se simte un mic tremur in masina. Drumul este mai lung putin (fata de DN1) dar pentru zona de N-E a orasului este ideal accesul spre Ploiesti. Masini erau cam putine si toata lumea (aproape) mergea cu 100 km/h (asta este limita). In 40 de minute eram deja la centura Ploiesti si ma gandeam cum ar fi sa fie asa tot drumul pana la Oradea (Arad) ? Poate la pensie sa apuc asa ceva!
Drumul DN 72 este relativ bun si duminica fiind, nu este prea circulat. In timpul saptamanii geme de TIR-uri. Asa ca totusi varianta spre Targoviste nu este optima. Am ajuns in o ora si jumatate din poarta in poarta si asta mergand legal. Nu este rau, dar a fost duminica.
Am fost invitati la restaurant si am descoperit un super-restaurant in Targoviste. Am mai gasit si altele bune in Targoviste (si in centru vechi si langa Chindia si spre Sinaia) dar acesta m-a impresionat prin caracatita care era impecabila.
Asa ca cine vrea sa manance caracatita cu 30 de lei ii recomand Ristorante del Ponte din Targoviste.
Atmosfera placuta si un bucatar care chiar a mai vazut cum arata mancarea buna. Meniul era variat si preturile erau accesibile.
Pofta buna!
La intoarcere am reluat drumul si am dat de ceva aglomeratie cu toate ca era ora 18. Dar se mergea bine. Am intalnit un LOGAN MCV cu radar pe drum si inca doua echipaje parcate la umbra sub racordul cu centura Bucuresti.
Ceea ce m-a impresionat este perspectiva asupra Bucurestiului din A3 si mai ales cum se vede Skytower de la 30 km de oras. Un imens falus care zgarie linia orizontului.
Avem noi repere si noi viziuni ale unui oras care tot creste si creste. Cosmopolisul vazut de prin dos nici el nu m-a impresionat pozitiv. Un imens amalgam de orientalisme ca si numele.
In rest un sincer bravo noii autostrazi A3!
Sa o vad si in Petricani. Poate in 2 ani???!!!!
Aveam de mers la Targoviste si am ales sa incerc noua autostrada A3. La ora 11.50 eram la OMV de la capatul Colentinei si in 10 minute eram deja pe autostrada. Intrarea este destul de alambicata si mai este mult de lucru la racordul final cat si la podul peste CB soseaua de centura. Am intrat pe singura bucata de autostrada din Romania cu 3 benzi pe sens. Asta pana la nodul de la Snagov. Care este acum deschis traficului. In rest toate nodurile sunt inchise. Am fost incantat de realizare si totusi, totusi, se simte un mic tremur in masina. Drumul este mai lung putin (fata de DN1) dar pentru zona de N-E a orasului este ideal accesul spre Ploiesti. Masini erau cam putine si toata lumea (aproape) mergea cu 100 km/h (asta este limita). In 40 de minute eram deja la centura Ploiesti si ma gandeam cum ar fi sa fie asa tot drumul pana la Oradea (Arad) ? Poate la pensie sa apuc asa ceva!
Drumul DN 72 este relativ bun si duminica fiind, nu este prea circulat. In timpul saptamanii geme de TIR-uri. Asa ca totusi varianta spre Targoviste nu este optima. Am ajuns in o ora si jumatate din poarta in poarta si asta mergand legal. Nu este rau, dar a fost duminica.
Am fost invitati la restaurant si am descoperit un super-restaurant in Targoviste. Am mai gasit si altele bune in Targoviste (si in centru vechi si langa Chindia si spre Sinaia) dar acesta m-a impresionat prin caracatita care era impecabila.
Asa ca cine vrea sa manance caracatita cu 30 de lei ii recomand Ristorante del Ponte din Targoviste.
Atmosfera placuta si un bucatar care chiar a mai vazut cum arata mancarea buna. Meniul era variat si preturile erau accesibile.
Pofta buna!
La intoarcere am reluat drumul si am dat de ceva aglomeratie cu toate ca era ora 18. Dar se mergea bine. Am intalnit un LOGAN MCV cu radar pe drum si inca doua echipaje parcate la umbra sub racordul cu centura Bucuresti.
Ceea ce m-a impresionat este perspectiva asupra Bucurestiului din A3 si mai ales cum se vede Skytower de la 30 km de oras. Un imens falus care zgarie linia orizontului.
Avem noi repere si noi viziuni ale unui oras care tot creste si creste. Cosmopolisul vazut de prin dos nici el nu m-a impresionat pozitiv. Un imens amalgam de orientalisme ca si numele.
In rest un sincer bravo noii autostrazi A3!
Sa o vad si in Petricani. Poate in 2 ani???!!!!
Pepeni verzi din Gracia
In disperarea mea de a completa colectia copilului cu cartonase 3D Ice Age am ajuns astazi la cumparaturi. Si am vazut ceva interesant.
Se pare ca solutia de a iesi din criza pentru Grecia este de a scapa de creditori ar fi sa-si schimbe numele.
Cred ca primul pas a fost deja facut. Iata:
Asa ca toata lume sa astepte banii de la Grecia si nu de la Gracia! (sau o fi din tara lui Garcea????)
Super rezolvare a datoriilor!
APEL UMANITAR!
CAUT DISPERAT CARTONASUL 3D ICE AGE cu numarul 1!
Atat imi mai lipseste. Nu mie, ci juniorului.
Dau la schimb orice dublura am.
Se pare ca solutia de a iesi din criza pentru Grecia este de a scapa de creditori ar fi sa-si schimbe numele.
Cred ca primul pas a fost deja facut. Iata:
Super rezolvare a datoriilor!
APEL UMANITAR!
CAUT DISPERAT CARTONASUL 3D ICE AGE cu numarul 1!
Atat imi mai lipseste. Nu mie, ci juniorului.
Dau la schimb orice dublura am.
vineri, 3 august 2012
Boom in constructii si transport!
Cine spunea ca domeniul constructiilor este in criza? Sau ca transportatorii au de suferit? Niste carcotasi!
Iata cum se transporta mai nou faimoasa plasa de Buzau, STN pentru specialisti sau STM pentru profani.
Si asta nu oriunde ci chiar pe Soseaua Fundeni la o ora de maxima audienta, cand se scurge Dragonul incarcat de bunatati de prin bazare sau magazine cu pretentii!
joi, 2 august 2012
Ranca si de ce nu asa!
Muica ce de JII! A exclamat olteanul cand a vazut Marea Neagra. Si aici este o mare diferenta intre olteni. Gorjenii se tin de aristocrati, doljenii de smecheri si valcenii de softisti (hackeri).
Cand am revazut Ranca acum doua saptamani mi-am zis: Muica ce de urbanism!
Normal sa fie asa daca Ranca are doua mame si mai ales doi primari. O parte este copilul din Novaci si alta parte este copilul din Baia de Fier!
Mai fusesem la Ranca in 2008. Inca de pe atunci remarcasem ordinea urbanistica, bunul gust al sandramalelor si mai ales dezastrul din utilitati. Toata statiunea era alimentata de la un singur post de transformare (TRAFO) si alimentarea cu apa potabila dura cam 2 ore pe zi. Asta daca nu ingheta conducta intre timp.
"Statiunea a crescut si a tot crescut" iar odata cu finalizarea soselei Transalpina a devenit poarta de intrare si un popas obligatoriu inainte sau dupa Parang.
Dar a crescut urat, imprastiata ca o zi de post si frumoasa ca o ciumafaie. Zeci de pensiuni abandonate la nivel de structura zac acum cu placile de beton prabusite sau cu acoperirea de beton exfoliata. Inghesuite, prost realizate si urate, cam asta ar fi ce se vede la o prima impresie. Acum Ranca arata vazuta de sus ca o caracatita care sugruma versantul sudic al Parangului si care doar zapada o poate face mai atractiva asemenea unei matroane expirate care doar cu fard isi mai ascunde adevarata fata. Dar care are in sange meseria si obiceiurile.
Multe, multe pensiuni. Si toate pline. De turisti din toata tara. Care seara se aduna in fata gratarelor si a berilor si asculta Bach si Vivaldi. HAHAHA. Asta e de la mine! De fapt e ala care rimeaza cu coada de maimutza!
Sa gasesti un restaurant onorabil asta da provocare. Sa gasesti si loc liber asta este o misiune pentru Tom Cruise! Sa zicem ca ai marele noroc sa gasesti si una si alta (asta la standarde râncheze) nimeresti o olteanca fierbinte ospataritza (sau ce o fi ea)!
Meniul vine in 10 minute. Comanda se mai ia in alte 15 minute. Si bauturile vin in alte 10 minute. Toate rece bocna. Si aveam copiii la masa. Asa ca timid incearca cineva sa-i spune domnisoarei (sau ce o fi ea) ca totusi sucul e prea rece!
Replica e memorabila: " Crezi matale ca la cate mese am mai am timp si de mofturile tale cu sucul. Lasa-l sa se incalzeasca!"
Asa ca de frica sa nu ramanem si cu mancarea rece am tacut vinovati. Dupa o alta jumatate de ora in sfarsit vine si mancarea.
Si ce mancare. Cred ca nici catelul meu nu manca asa ceva! Ciorba era o zeama chioara in acre pluteau niste chestii! Pastrama era cred ca un produs din polimeri care avea proprietatea de a nu se lasa taiat si mestecat. Mamaliga era nefiarta si in general totul era facut la plezneala!
Cerem si nota care si ea vine agale (10 minute)!
Dintr-un prost obicei o verific. Si ce sa vad. 3 felii de paine a 40 de bani bucata fac 12 lei!!!!
Un fleac! Si totusi semnalez problema! AAAAAAAAAAAAAHHHHHHHHHHHH! Poate aveti dreptate!
Am platit pe cina cam cat am platit in Thassos si nu m-am simtit deloc bine. Chiar din contra.
Am plecat sa merg pe jos spre pensiunea cu 3 paturi in camera de 14 mp si baie pe hol pe un drum prost iluminat, fara trotuare si cu multe guri de canal fara capac, tot ferindu-ma de masini care circulau cu peste 80 km/h si in general erau X6, Mertzane si BMW-ane!
Am plecat cu un gust amar din Ranca si ce face fuga dupa profit, vidul legislativ dublat de o coruptie endemica.
Ceea ce ar putea deveni perla montana a Olteniei este de fapt un karavanserai manelistic!
Poate o fi si o alta fata a statiunii dar mie nu a vrut sa mi se arate.
Asta am vazut si simtit, asta am scris!
Cand am revazut Ranca acum doua saptamani mi-am zis: Muica ce de urbanism!
Normal sa fie asa daca Ranca are doua mame si mai ales doi primari. O parte este copilul din Novaci si alta parte este copilul din Baia de Fier!
Mai fusesem la Ranca in 2008. Inca de pe atunci remarcasem ordinea urbanistica, bunul gust al sandramalelor si mai ales dezastrul din utilitati. Toata statiunea era alimentata de la un singur post de transformare (TRAFO) si alimentarea cu apa potabila dura cam 2 ore pe zi. Asta daca nu ingheta conducta intre timp.
"Statiunea a crescut si a tot crescut" iar odata cu finalizarea soselei Transalpina a devenit poarta de intrare si un popas obligatoriu inainte sau dupa Parang.
Dar a crescut urat, imprastiata ca o zi de post si frumoasa ca o ciumafaie. Zeci de pensiuni abandonate la nivel de structura zac acum cu placile de beton prabusite sau cu acoperirea de beton exfoliata. Inghesuite, prost realizate si urate, cam asta ar fi ce se vede la o prima impresie. Acum Ranca arata vazuta de sus ca o caracatita care sugruma versantul sudic al Parangului si care doar zapada o poate face mai atractiva asemenea unei matroane expirate care doar cu fard isi mai ascunde adevarata fata. Dar care are in sange meseria si obiceiurile.
Multe, multe pensiuni. Si toate pline. De turisti din toata tara. Care seara se aduna in fata gratarelor si a berilor si asculta Bach si Vivaldi. HAHAHA. Asta e de la mine! De fapt e ala care rimeaza cu coada de maimutza!
Sa gasesti un restaurant onorabil asta da provocare. Sa gasesti si loc liber asta este o misiune pentru Tom Cruise! Sa zicem ca ai marele noroc sa gasesti si una si alta (asta la standarde râncheze) nimeresti o olteanca fierbinte ospataritza (sau ce o fi ea)!
Meniul vine in 10 minute. Comanda se mai ia in alte 15 minute. Si bauturile vin in alte 10 minute. Toate rece bocna. Si aveam copiii la masa. Asa ca timid incearca cineva sa-i spune domnisoarei (sau ce o fi ea) ca totusi sucul e prea rece!
Replica e memorabila: " Crezi matale ca la cate mese am mai am timp si de mofturile tale cu sucul. Lasa-l sa se incalzeasca!"
Asa ca de frica sa nu ramanem si cu mancarea rece am tacut vinovati. Dupa o alta jumatate de ora in sfarsit vine si mancarea.
Si ce mancare. Cred ca nici catelul meu nu manca asa ceva! Ciorba era o zeama chioara in acre pluteau niste chestii! Pastrama era cred ca un produs din polimeri care avea proprietatea de a nu se lasa taiat si mestecat. Mamaliga era nefiarta si in general totul era facut la plezneala!
Cerem si nota care si ea vine agale (10 minute)!
Dintr-un prost obicei o verific. Si ce sa vad. 3 felii de paine a 40 de bani bucata fac 12 lei!!!!
Un fleac! Si totusi semnalez problema! AAAAAAAAAAAAAHHHHHHHHHHHH! Poate aveti dreptate!
Am platit pe cina cam cat am platit in Thassos si nu m-am simtit deloc bine. Chiar din contra.
Am plecat sa merg pe jos spre pensiunea cu 3 paturi in camera de 14 mp si baie pe hol pe un drum prost iluminat, fara trotuare si cu multe guri de canal fara capac, tot ferindu-ma de masini care circulau cu peste 80 km/h si in general erau X6, Mertzane si BMW-ane!
Am plecat cu un gust amar din Ranca si ce face fuga dupa profit, vidul legislativ dublat de o coruptie endemica.
Ceea ce ar putea deveni perla montana a Olteniei este de fapt un karavanserai manelistic!
Poate o fi si o alta fata a statiunii dar mie nu a vrut sa mi se arate.
Asta am vazut si simtit, asta am scris!
Comentatorul sportiv
O noua editie a Jocurilor Olimpice (si nu Olimpiada) a inceput. Am fost placut impresionat de show-ul de deschidere si DA, U.K. are cu ce sa se mandreasca. Memorabil a fost momentul cand HMQ la intrarea delegatiei UK pe stadion avea o disputa cu o pielita de la degetul mijlociu al mainii stangi! Si asa a surprins-o regizorul de transmisiei al JO. Tot stadionul era in picioare si aplauda si unghiutza si pielutza erau sigur republicane.
De mult vreau sa scriu despre comentatorul sportiv. Cel care sta in comodul fotoliu de transmisie, are in fata un monitor si vede toate reluarile, dar are si toata vorbaria scrisa pe monitor.
Echivalentul lui din viata libera de prin parcuri ar fi chibitzul!
Cum le stie el pe toate. Cum are solutii el la toate. Cum stie cand se poate, cum gaseste cele mai potrivite incurajari pe care sportivul sigur nu le aude!
Cum identifica clar sursa problemei, cum infiereaza el arbitrajul, cum denunta el ghinionul sau conspiratia.
Toate astea il fac in ochii mei pe comentator un supersportiv, superantrenor si supertactician!
Posesorul adevarului absolut!
Din pacate (fericire) el nu este singurul. Intodeauna cel de pe margine stie cel mai bine. Si ce trebuie facut si cum trebuia facut si mai ales cel care chiar trage la jug rareori face bine ceea ce face. Starea care o transmite comentatorul celor care participa de departe la eveniment de multe ori nu are nici o legatura cu ce se intampla pe acolo. Unii se ingroapa in detalii despre culoarea echipamentului, altii in tot felul de cifre si statistici si cei mai multi, in ciuda evidentei, ne garanteaza ca nimic nu e pierdut si ca se poate. SE POATE!
Normal ca se poate, dar de la putut la realizat este o cale cam lunga.
Asa ca inchei aceste randuri cu un omagiu suprem adus comentatorilor de orice fel si din orice domeniu.
Mariti zei ai cunosterii absolute, iertati si voi pe marlanii care trag la jug si nu au clarviziune dumneavoastra!
Tare sunt curios daca s-ar inversa rolurile chiar si pentru o secunda!
De mult vreau sa scriu despre comentatorul sportiv. Cel care sta in comodul fotoliu de transmisie, are in fata un monitor si vede toate reluarile, dar are si toata vorbaria scrisa pe monitor.
Echivalentul lui din viata libera de prin parcuri ar fi chibitzul!
Cum le stie el pe toate. Cum are solutii el la toate. Cum stie cand se poate, cum gaseste cele mai potrivite incurajari pe care sportivul sigur nu le aude!
Cum identifica clar sursa problemei, cum infiereaza el arbitrajul, cum denunta el ghinionul sau conspiratia.
Toate astea il fac in ochii mei pe comentator un supersportiv, superantrenor si supertactician!
Posesorul adevarului absolut!
Din pacate (fericire) el nu este singurul. Intodeauna cel de pe margine stie cel mai bine. Si ce trebuie facut si cum trebuia facut si mai ales cel care chiar trage la jug rareori face bine ceea ce face. Starea care o transmite comentatorul celor care participa de departe la eveniment de multe ori nu are nici o legatura cu ce se intampla pe acolo. Unii se ingroapa in detalii despre culoarea echipamentului, altii in tot felul de cifre si statistici si cei mai multi, in ciuda evidentei, ne garanteaza ca nimic nu e pierdut si ca se poate. SE POATE!
Normal ca se poate, dar de la putut la realizat este o cale cam lunga.
Asa ca inchei aceste randuri cu un omagiu suprem adus comentatorilor de orice fel si din orice domeniu.
Mariti zei ai cunosterii absolute, iertati si voi pe marlanii care trag la jug si nu au clarviziune dumneavoastra!
Tare sunt curios daca s-ar inversa rolurile chiar si pentru o secunda!
Octogenari la volan. Erata!
Astazi vreau sa imi cer scuze pentru articolul referitor la octogenari. Pentru ca, totusi, cred ca am gresit.
Daca uneori exista "indian summer" spre sfarsitul lui octombrie, de ce oare nu si oamenii sa nu experimenteze un mijloc de vara inaintea iernii. Si ce poate fi mai frumos pe lumea asta decat sa vezi soarele rasarind in calea ta si sa fi cuprins de caldura traita pana nu de curand.
Asa ca pe scurt as spune fiecarui septuagenar sau octogenar sa-si traiasca CLIPA! Caci este unica.
Bucurati-va de mersul cu masina, bucurati-va de natura, de excursii si de tot ce mai puteti.
Cei nascuti inaintea celui de-al doilea razboi mondial si care majoratul i-a prins chiar odata cu tancurile eliberatoare au acum toate motivele sa se bucure de viata. Cat este ea lasata de Dumnezeu!
Copilaria au trait-o printre soldati si bombe. Majoratul i-a prins cu tancurile fratesti pe ulitza. Facultatea (pentru unii) a scos la iveala originile santoase sau trecutul burghezo-mosieresc. A urmat o perioada de 40 de ani de munca si privatiuni. Si a venit si Revolutia si mai apoi pensia. De care fiecare se bucura cum poate.
Au fost generatii care nu au iesit din Romania. Care s-au uitat cate doua ore la televizor si au avut parte de o calitate indoielnica a vietii.
Si acum cand intreaga societate de consum s-a pravalit asupra Romaniei, cand creditul cu buletinul te-a luat de mana si cand mass-media iti otraveste spiritul, de ce sa nu te rupi de banalul cotidian si sa incerci sa recuperezi. Ceea ce nu ai putut la tinerete, macar acum la senectute sa se intample.
Ce poate fi mai frumos decat sa iti retestezi limitele si sa fi mandru de realizarile tale asemenea unui copil. Caci ciclu vietii seamna tare mult cu un cerc. Dar din el esti constient doar pe jumatate. Si in capetele diametral opuse se gasesc copilaria si senectutea. Restul este semicercul invizibil dintr-o existenta si materiala si tare mult spirituala.
Ma bucur pentru aceeia care reusesc sa mai realizeze o drumetie de 6 ore prin muntii nostri. Pentru cei care la peste 70 de ani vor sa vada Transalpina. Pentru cei care fac turism ecumenic. Si care vor sa vada toate manastirile.
Bravo lor!
Viata merita traita la orice varsta. Si decat sa stai sa te jelesti intr-un fotoliu cu ochii in televizor ca nu te suna copiii sau nepotii mai bine sa se jeleasca ei nestiind pe ce coclauri le umbla parintii sau bunicii.
Daca nu acum, cand si daca nu noi cine????
Daca uneori exista "indian summer" spre sfarsitul lui octombrie, de ce oare nu si oamenii sa nu experimenteze un mijloc de vara inaintea iernii. Si ce poate fi mai frumos pe lumea asta decat sa vezi soarele rasarind in calea ta si sa fi cuprins de caldura traita pana nu de curand.
Asa ca pe scurt as spune fiecarui septuagenar sau octogenar sa-si traiasca CLIPA! Caci este unica.
Bucurati-va de mersul cu masina, bucurati-va de natura, de excursii si de tot ce mai puteti.
Cei nascuti inaintea celui de-al doilea razboi mondial si care majoratul i-a prins chiar odata cu tancurile eliberatoare au acum toate motivele sa se bucure de viata. Cat este ea lasata de Dumnezeu!
Copilaria au trait-o printre soldati si bombe. Majoratul i-a prins cu tancurile fratesti pe ulitza. Facultatea (pentru unii) a scos la iveala originile santoase sau trecutul burghezo-mosieresc. A urmat o perioada de 40 de ani de munca si privatiuni. Si a venit si Revolutia si mai apoi pensia. De care fiecare se bucura cum poate.
Au fost generatii care nu au iesit din Romania. Care s-au uitat cate doua ore la televizor si au avut parte de o calitate indoielnica a vietii.
Si acum cand intreaga societate de consum s-a pravalit asupra Romaniei, cand creditul cu buletinul te-a luat de mana si cand mass-media iti otraveste spiritul, de ce sa nu te rupi de banalul cotidian si sa incerci sa recuperezi. Ceea ce nu ai putut la tinerete, macar acum la senectute sa se intample.
Ce poate fi mai frumos decat sa iti retestezi limitele si sa fi mandru de realizarile tale asemenea unui copil. Caci ciclu vietii seamna tare mult cu un cerc. Dar din el esti constient doar pe jumatate. Si in capetele diametral opuse se gasesc copilaria si senectutea. Restul este semicercul invizibil dintr-o existenta si materiala si tare mult spirituala.
Ma bucur pentru aceeia care reusesc sa mai realizeze o drumetie de 6 ore prin muntii nostri. Pentru cei care la peste 70 de ani vor sa vada Transalpina. Pentru cei care fac turism ecumenic. Si care vor sa vada toate manastirile.
Bravo lor!
Viata merita traita la orice varsta. Si decat sa stai sa te jelesti intr-un fotoliu cu ochii in televizor ca nu te suna copiii sau nepotii mai bine sa se jeleasca ei nestiind pe ce coclauri le umbla parintii sau bunicii.
Daca nu acum, cand si daca nu noi cine????
Abonați-vă la:
Postări (Atom)