Comentatorul sportiv

O noua editie a Jocurilor Olimpice (si nu Olimpiada) a inceput. Am fost placut impresionat de show-ul de deschidere si DA, U.K. are cu ce sa se mandreasca. Memorabil a fost momentul cand HMQ la intrarea delegatiei UK pe stadion avea o disputa cu o pielita de la degetul mijlociu al mainii stangi! Si asa a surprins-o regizorul de transmisiei al JO. Tot stadionul era in picioare si aplauda si unghiutza si pielutza erau sigur republicane.
De mult vreau sa scriu despre comentatorul sportiv. Cel care sta in comodul fotoliu de transmisie, are in fata un monitor si vede toate reluarile, dar are si toata vorbaria scrisa pe monitor.
Echivalentul lui din viata libera de prin parcuri ar fi chibitzul!
Cum le stie el pe toate. Cum are solutii el la toate. Cum stie cand se poate, cum gaseste cele mai potrivite incurajari pe care sportivul sigur nu le aude!
Cum identifica clar sursa problemei, cum infiereaza el arbitrajul, cum denunta el ghinionul sau conspiratia.
Toate astea il fac  in ochii mei pe comentator un supersportiv, superantrenor si supertactician!
Posesorul adevarului absolut!
Din pacate (fericire) el nu este singurul. Intodeauna cel de pe margine stie cel mai bine. Si ce trebuie facut si cum trebuia facut si mai ales cel care chiar trage la jug rareori face bine ceea ce face. Starea care o transmite comentatorul celor care participa de departe la eveniment de multe ori nu are nici o legatura cu ce se intampla pe acolo. Unii se ingroapa in detalii despre culoarea echipamentului, altii in tot felul de cifre si statistici si cei mai multi, in ciuda evidentei, ne garanteaza ca nimic nu e pierdut si ca se poate. SE POATE!
Normal ca se poate, dar de la putut la realizat este o cale cam lunga.
Asa ca inchei aceste randuri cu un omagiu suprem adus comentatorilor de orice fel si din orice domeniu.
Mariti zei ai cunosterii absolute, iertati si voi pe marlanii care trag la jug si nu au clarviziune dumneavoastra!
Tare sunt curios daca s-ar inversa rolurile chiar si pentru o secunda!