Totalul afișărilor de pagină

duminică, 8 martie 2015

Distrugeri in numele religiei?

Nu imi dau seama ce poate fi mai grav si mai barbar. Sa decapitezi oameni sau sa pulverizezi ramasite istorice? Se pare ca falia intre lumea care traieste in asa zisul stil occidental se adanceste fata de cei care traiesc in fanatismul religios al Evului Mediu.
Oameni au fost si sunt decapitati. Si se pare ca inca nu exista o forta care sa opreasca sau macar sa diminueze aceste obiceiuri barbare. Dar in loc ca aceste lucruri sa oripileze lumea, ele devin un magnet pentru toti exaltatii din lumea intreaga.
In 2001 am fost socat sa aud si sa vad la stiri cum: ""La 1 martie 2001, talibanii distrug două statui colosale ale lui Buddha, săpate în stâncă, cu toate că monumentele se găseau înscrise de UNESCO pe lista patrimoniului universal. Una din statui avea o înălţime de 58 de metri, iar cealaltă o înălţime de 38 de metri. Cele două statui făceau parte din Ansamblul de la Bamian, un sit arheologic situat în Munţii Hindu Kush din Afganistan.""

Foto wikipedia.
Acum asa arata:

Pentru mine era ceva de neinteles, precum ar fi si arderea cartilor in piata publica sau arderea pe rug a oamenilor, crucificarea lor sau torturarea lor.
O astfel de fereastra deschisa spre trecut pur si simplu ma înspăimânta.
A trecut timpul si am crezut ca totul a fost un vis urat.
Dar se pare ca o fantoma inca bantuie lumea civilizata.
Sa distrugi monumente de pe lista partimoniului universal este o actiune de stergere a istoriei cu buldozerul si cu barosul. Oare acesti oameni la ce reactie se asteapta?
A urmat in 2014 distrugerea a altor 2 monumente : Moscheea Profetului Younis şi Moscheea Profetului Jirjis, două mausolee antice din Mosul.
Profetul Younis este de fapt biblicul Iona cel care a fost inghitit de un peste si a supravietuit (cu pestele a avut mai mult noroc)

Profetul Jirjis este de fapt Sfantul Gheorghe;
The destroyed mosque of the prophet Jirjis in Mosul on Sunday. (c) Associated Press (AP), the Guardian, 28th July 2014

foto AP.
In 26 februarie  a urmat distrugerea muzeului din Mosul.

Foto Reuters.

Si asta nu a fost tot.
Incepand cu 7 martie ISIL rade de pe fata pamantului ruinele orasului HATRA.
"Hatra ruins" by en:User:Victrav - Own work. Licensed under Copyrighted free use via Wikimedia Commons - http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Hatra_ruins.jpg#mediaviewer/File:Hatra_ruins.jpg
Hatra ruins.jpg

"Hercules Hatra Iraq Parthian period 1st 2nd century CE" by World Imaging - Own work, photographed at Tokyo Nationa Museum. Licensed under CC BY-SA 3.0 via Wikimedia Commons - http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Hercules_Hatra_Iraq_Parthian_period_1st_2nd_century_CE.jpg#mediaviewer/File:Hercules_Hatra_Iraq_Parthian_period_1st_2nd_century_CE.jpg
Hatra ruins (file picture)
Foto AP.
Oare asta inseamna religie? Oare asta inseamna credinta?
Cine este defect in aceasta ecuatie? Noi sau ei?
Putem oare convietui daca problema se pune in acest mod?
Oare va exista un drum in care sa ne intalnim si sa stopam atrocitatile?
Tare ma tem ca nu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu