Viata ca o lupta!

Acum multi ani am citit o carte. Nu singura. Era vorba de :" Arta Razboiului". Si in elanul meu juvenil am reținut doua aspecte care mi-au marcat viata. Unul ar fi despre lupta. Si despre bătăliile care trebuie sa le duci in viata. Sau mai bine zis despre cele pe care nu trebuie sa le duci. Concluzia maestrului Sun Tzu ar fi ca nu trebuie sa porti toate luptele pe care viata ti le aduce in cale. Ci doar in cele in care crezi ca merita sa te implici. Fie pentru ca simti ca este o lupta pentru tine, fie ca simti ca poti invinge in acea lupta, fie pentru ca vrei sa lupti pur si simplu. In concluzie mintea mea a inteles ca nu in toate luptele care imi vor aparea in viata trebuie sa ma implic. Si asa am si facut. Am ales sa port doar o parte din luptele vietii. Cele pe care le-am considerat importante, sau cele pe langa care nu am putut trece nepasator. Cert este ca mi-am selectat cu grija razboaiele. A doilea lucru invatat din " Arta razboiului" ar fi acela sa nu duci atacul cu forta maxima de la inceput. Si sa imi dozez efortul in functie de adversar.  Si sa imi studiez si inteleg adversarul. Si sa nu il desconsider nici macar o secunda.  Astea ar fi doua principii de viata insusite in tinerete. Si urmate in viata. Poate cu succes, poate fara succes! Mie imi este greu sa judec.
Pana de curand nu am prea regandit modul acesta de abordare. Pana ce am cunoscut pe cineva cu care am avut un schimb de opinii despre luptele personale. Sau mai bine zis de micile războaie individuale.
Acum am intalnit o alta abordare. Aceea ca fiecare om trebuie sa poarte toate razboaiele care ii ies in cale. caci ele sunt cele care ne definesc personalitatea si ne marcheaza viata. A trece pe langa o lupta ar fi ca si cum iti ciuntesti viata. Si nu afli cu adevarat de ce esti in stare.
In fata acestei noi viziuni am avut cateva momente de reflexie. Si chiar de indoiala.
Asa ca in clipa de fata am ajuns sa ma intreb care cale in viata este mai buna. O cale a razboinicului neinfricat, care poarta toate luptele aduse de soarta in drumul lui prin viata, sau calea pacifistului care incearca sa isi selecteze luptele si sa participe doar la cele mai importante?
Si tot in acest context ma intreb : Pacea este perioada intre doua razboaie sau razboiul este perioada intre doua paci. Poate ca pentru unii asta este un sofism. Pentru mine raspunsul ne defineste personalitatea.
Tot extrapolând ajung sa spun : Viata ca o lupta! sau Lupta este viata!
In aparenta noastra evolutie razboiul sa ramana singura modalitate de exprimare? Si cand ma refer la razboi si lupta nu vreau sa ating doar latura fizica a luptei. Tot la fel de bine lupta poate fi si psihologica. Si de aici o tensiune si un stres inimaginabil.
O mica parte din cultura si filosofia orientala nu se poate integra in lumea noastra? Lumea noastra crestina este caracterizata de lupta?
Si aici exemplele pe care le-am gasit nu m-au putut lamuri.
Pe de o parte Iisus aduce sabia.
""Sfânta Evanghelie după Matei

34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. ""

Pe de alta parte Iisus aduce dragostea. 

Imi este clar ca viata este o lupta. Uneori chiar animalica.

Dar totusi stau si ma intreb. Din ce in ce mai des in ultima vreme.

Chiar trebuie sa purtam toate luptele ivite in cale???

Poate ma ajuta cineva?