Ce ar putea avea in comun bogatii Romaniei, serialul Downton Abbey si Islamul? Ar trebui sa aiba ideea de responsabilitate sociala. ADICA?
Sa incepem cu ideea de responsabilitate sociala frumos descrisa in serialul Downton Abbey. Adica serialul care identifica cautarea identitatii nobilimii engleze inainte si dupa primul razboi mondial, mai ales dupa aparitia comunismului. Povestea urmareste viata unei familii nobilare engleze (Earl) si in acest context se explica rolul servitorilor in casa nobiliara. Este datoria unei familii avute sa aiba cat mai multi servitori, nu pentru ca ei ar fi fost niste invalizi incapabili de a face orice, ci pentru ca, prin acest mod de viata se poate asigura un numar foarte mare de locuri de munca in comunitatiile respective. Un fel de intoarcere a bogatiei (in niste proportii, bineinteles) catre membrii comunitatii de unde s-a cladit si se dezvolta acea bogatie.
Ideea de responsabilitate sociala este si o idee importanta in Islam. Baza sarbatorii Kurban Bayram (Eid al-Adha) este reprezentata de pomana daruita celor defavorizati social ca fiind ultimul moment din ritualul sarbatorii pentru purificarea crediniosului. Daruind altora devii mai bun.
De fapt si ideea cersetoriei are la baza acelasi principiu. De a darui celor defavorizati si a incerca de a reechilibra viata sociala intr-o comunitate. Cu timpul acesta idee a fost pierduta prind industrializarea cersitului si sa nu uitam " Mana intinsa care nu are in spate o poveste emotionanta, nu primeste nimic".
In lumea manelistilor si mai timpuriu a lautarilor banii lipiti pe frunte sau indesati in sutien era tot o forma de responsabilitate sociala.
De fapt totul a plecat de la plata luntrasului Charon la trecerea peste Acheron. Chiar si pe lumea cealalta trebuie platite serviciile. Asa ca lumea a inceput sa plateasca in avans taxa pentru Charon sub forma banilor daruiti cersetorilor, acestia fiind asimilati cu Charon.
Si unde sunt Bogatii Romaniei in toata afacerea asta? Povestea ar trebui sa inceapa cu epoca fanariota si cu toti veneticii veniti sa se imbogateasca in Tarile Romane. Ei urmareau strict profitul, nu aveau nici o responsabilitate sociala si isi externalizau cu prima ocazie tot profitul pentru a nu putea fi recuperat de proprietarii de drept, adica romanii.
De fapt aceasta practica staruieste si astazi nu numai la venetici (investitori starini sau multinationale) ci si, mai ales, la romani sadea. Eu personal nu cunosc nici un bogatas roman care sa nu fi incercat sa isi externalizeze averea in siguranta unui off-shore sau a unui depozit bancar din strainatate, sa zicem Elvetia.
Ne intrebam de ce nu sunt bani in Romania? Si de ce nu se investeste in Romania? Pentru ca toti banii furati stau in conturi secrete din strainatate sau sunt pititi in companii off-shore. Nimeni nu doreste sa ii reinvesteasca in Romania. NIMENI!
Bravo celor care au cumparat terenuri agricole. Sa zicem la NANA. Macar o parte dintre banii, obtinuti Dumnezeu stie cum, s-au intors intr-o investitie in mosii agricole.
Asa ca ar fi mai de admirat camatarii care isi tin banii la saltea, dar macar isi tin banii in Romania.
Era sa uit sa vorbesc despre oameni normali. Unde se regasesc ei in ecuatia de mai sus?
In primul si primul rand orice societate nu poate functiona fara extreme. Lumea noastra este creata pentru a functiona dupa principiul inn-yang. Bine-Rau. Lumina-Intuneric.
In tot acest carusel trebuie sa existe un echilibru. Daca prea multi devin prea saraci si prea putini devin prea bogati este de datoria morala a celor bogati sa echilibreze balanta ajutand pe cei saraci. Cine nu intelege acest principiu nu face decat sa sape o prapastie intre bogati si saraci care va fi umpluta doar de URA! La mijloc este marea masa a oamenilor normali. Care traiesc, iubesc si mor fara a ajunge sa numere milioane de euro si se multumesc cu un salariu care uneori sa le permita o viata decenta.
Si acum cum se vede viata lor in Romania. Sunt prost platiti pentru ca avem un stat profund corupt si bogatasi nedispusi sa imparta cu ei bogatia. Un salariu ramane tot un salariu oricat de fidel ai fi, oricat de mult ai lucra, oricate ore suplimentare ai face, oricat de onest ai negocia. Totul ramane intr-o inertie care la un moment dat devine frustranta.
La acest aspect se mai adauga impozitele pe munca. Care la fiecare leu platit angajatului trebuie sa fie aproape dublat cu contributia la stat. O povara imensa pe umerii angajatului si angajatorului. Si repet acest sacrificiu trebuie facut unui stat profund corupt.
Si atunci ce s-au gandit angajatorii romani. Sa nu mai aiba nagajati. Sa aiba doar PFA-uri si eventual platiti pe alte firme (personale) si pe drepturi de autor.
Anaf-ul a stat ce a stat si a inceput razboiul, dar nu cu initiatorii (angajatorii) ci cu cei carora nu putea sa-si impuna un punct de vedere (angajatii) nici in fata patronatelor, nici in fata statului.
Si asa au aparut acuzatii de evaziune fiscala, de deturnare de fonduri, de fapt totul a pornit de la povara fiscala a unor oameni care sincer doreau sa traiasca putin mai bine pentru munca obositoare prestata.
Pe surt. Unii au furat de au rupt. Si-au ascuns averile prin strainatate si aici traiau in opulenta. Altii au acceptat compromisuri si si-au ipotecat viitorul si dreptul la o pensie onesta.
Cei care au furat au fost mai rai decat fanariotii. Macar ei nu aveau sange romanesc.
A pauperiza o intreaga natie este mai mult decat un genocid. Si trebuie pedepsit ca atare.
Sa pedepsiti bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu