Totalul afișărilor de pagină

marți, 11 octombrie 2011

Christiania

Ce frumos nume. Parca are ceva rezonante religioase.
S-au împlinit de curând 40 de ani de când durează acest experiment social, acum reglementat si prin lege. 850 de oameni pe 34 de hectare se autogospodăresc. Si asta fara amestecul statului. Este un stat in stat. Si asta se întâmpla in Copenhaga, chiar in inima ei intr-o fosta baza militara. Asta îmi aduce aminte de florile puse in țeava tancului la Revoluție. „E ceva putred in Danemarca” s-a mai spus. Multa yoga, multa „iarba” si oameni „altfel”. Au mașini si mobile, dar totul pana la intrarea in Christiania.
Nu vreau sa discut in mod special despre ce se întâmpla acolo. Nu am fost si nici nu știu daca voi ajunge pe acolo vreodată. Așa ca nu ar fi corect sa vorbesc din poze.
Mă interesează in mod special daca oamenii se mai pot organiza si trai si fara tutela statului. Nu sunt un adept al unui mod de organizare utopic sau nici măcar nu plâng după Falansterul de la Scăieni, dar nu pot sa nu observ ca STATUL ca forma de organizare in sine începe sa-si arate limitele si chiar sa devina caduc.
Si asta din cauza politicii si a unei proaste guvernări (administrări), ajunge sa abdice de la propriile valori si principii, cetățenii devenind niște simpli robi sau statistic vorbind "cap de locuitor".
Marea problema este ca s-a pierdut esența CETATII si a cetățenilor. De când cu Democrația Reprezentativa generații de politicieni, au uitat ca sunt in slujba cetățeanului, singurul lor tel fiind cucerirea puterii prin orice mijloace si odată cucerita, păstrarea ei tot prin orice mijloace. Un stat presupune multa responsabilitate dar si respect pentru cetățenii sai. Ce rost ar avea sa mai vorbesc despre statul roman. Știe deja toata lumea performantele in sănătate, educație ,ordine si siguranța publica , cat si in lupta anticorupție.
Intr-un cuvânt METASTAZE.
Eu visez, daca ar fi sa mă întrebe cineva la ce fel de stat visez, ar fi cam așa:
Ar avea preot, doctor, invatator si medic. Asta sigur ! Si tot sigur nu ar avea politicieni, birocrați, funcționari, polițiști, procurori, judecători, avocați, bancheri samd.
Nici bani nu as visa. Nici restaurante fast-food.
Ar avea in schimb un mare amfiteatru in care duminica sub cerul liber s-ar tine slujbe dimineața si după prânz s-ar discuta treburile cetatii.
As mai visa la agricultori, muncitori si diverși specialiști.
Nu as admite cuvinte ca marketing, Target sau alte sofisticatenii sa ma zapaceasca.
O groaza de meserii s-au inventat si o groaza de bani si energii se consuma pe lucruri complet artificiale care nu au pic de umanitate in ele. Avem nevoie de verificatori ai verificatorilor ai superverificatorilor. Si cand stai sa te gandesti cine munceste cu adevarat si produce sau modeleaza ceva duce in spate o imensa armata de trantori (dar daca exista in stupul albinelor oare de ce nu ar exista si la oameni).
Revenind la Christiania. Se poate si fara tot angrenajul absolut diabolic creat pentru a ne usura viata J J!!!!
Statul este acel angrenaj. Si Christiania este acea dovada vie ca lucrurile au cam luat-o razna. Si nu in Christiania ci in lumea in care suntem prizonieri!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu