Fericirea

Exista oare Fericirea? Sau este doar o himera?
Poate omul sa fie cu adevarat fericit?
Prin analogia cu fizica, pe care am mai folosit-o, as spune ca fericirea este o marime de stare si nu de proces.
Deci nu poti fi fericit nonstop! Doar daca ai incheiat socotelile cu lumea asta si esti mandru de ceea ce ai facut.
Starile in care esti fericit sunt determinate de emotii si trairi puternice.
Dar cel mai fericit poti fi cand intalnesti Divinitatea sub orice forma iti poate aparea ea. Si tu nu trebuie sa stii neaparat cu cine te-ai inatlnit. E suficient sa simti acea stare de beatitudine si poti fi sigur ca e acolo pe langa tine.
Esti fericit cand te uiti in ochii persoanei iubite, cand o iubesti si simti actul creatiei implinindu-se, cand vezi primul copil nascandu-se, cand il duci in prima zi la scoala si povestea poate tot continua. Dar fiecare o stie mai bine.
Nimeni nu este exceptat de la Fericire. Trebuie doar gasita starea respectiva.
Cautarea Fericirii in sine poate face mai mult rau decat bine. Caci ea nu se arata oricui, oriunde si oricand. Trebuie sa-ti deschizi sufletul si sa stii sa o primesti. Si sa incerci sa o pastrezi.
De aceea nu a fost trimisa singura in viata omului. Are o sora vitrega "Nefericirea". Este mai usor abordabila si se lipeste mai usor de tine si nu te paraseste asa usor.
Este o linie tare subtire intre ele. Machiate si coafate chiar seamana si le poti confunda.
Una iti rupe inima si cealalta te vindeca de toate cele.
Dar asta nu a fost suficient.
Ca sa fie omul si mai debusolat in cautarile sale a fost trimisa INSASI DRAGOSTEA.
Ea poate fi Mama fericirii. La fel cum poate fi si Divinitatea. Pentru ca Dragostea este primul copil al  Divinitatii si Fericirea a urmat imediat dupa.
Dar si Dragostea are si ea o sora vitrega. URA.
Asa ca viata omului se invarte intre aceste patru surori. Uneori trece pe la toate intr-un rastimp foarte scurt.
Si cel mai grav este ca le poate confunda iremediabil.
Liberul arbitru ar trebui sa ne indrepte spre binomul Dragoste-Fericire, dar din pacate alegerile noastre nu sunt calauzite intotdeauna de aceste valori.
Sufletul uman cedeaza foarte usor tentatiilor si ispitelor.
Cu toate ca suntem invatati de mici sa facem diferenta intre bine si rau, de multe ori nu vrem sa vedem diferenta si actionam ca atare.

Primul pas spre Fericire ar fi Dragostea.
Dar de fapt acesta este pasul cel mic. Adevaratul pas urias este spre Divinitate. Si Divinitatea este de fapt punctul terminus. Mai exact mantuirea sufletelor noastre.
Sa nu parasim drumul.