Nu cred in relatiile la distanta.
Sa nuantez putin. E vorba de cele interumane. In politica este altceva.
Mai bine zis cred in dragoste la distanta doar in cazul politicii externe. De dragostea tarilor vecine (sau putin departate) ma tem de prea multa posesie si de dorinta de a veni si a nu mai pleca. Si daca ne alegem si cu ceva avantaje in urma relatiei la distanta, de ce nu.
Ma rog asta parca se numeste altcumva si nu diplomatie.
Si de aceea sustin o relatie si cu USA si cu Franta. Sunt destul de departe pentru a ne poseda cu forta si oricum noua romaniilor ne cam place sa fim putin posedati daca si zornaie ceva arginti.
Franta ne iubea intr-un timp neconditionat. La fel si USA. Asta pana ce anumiti conationali au invadat-o. Este uimitor cum 5.000 de oameni pot schimba parerea despre o natiune.Noroc cu USA ca tine inca la vize. Altfel putea gusta si ea din talentul cersetorilor nostri de alta etnie.
Acum Sarkozy se uita chioras la noi (nu cred ca vrea sa-i raspunda cu aceeasi privire lui Basescu) si parca ne vede mult mai usor toate defectele. Da las' ca nici cu al nostru nu ne e rusine. Tot ce e francez acum cam pute.
Noroc ca afacerile nu se ghideaza exclusiv dupa privirea conducatorilor.
Deci ce avem de la Franta?
O conexiune cultural-spirituala de peste doua secole.
Si in ziua de azi mai exact avem : masini, banci , telecomunicatii etc. (Sau mai nou acuzatii de coruptie generalizata!)
Si asta ma bucura caci nu sunt facute de companii care sa aiba in spate nostalgii coloniale (vezi Austria, Germania si Rusia). Pur si simplu au venit aici pentru ca era o oportunitate si bastinasii erau iubitori de tot ceea ce reprezinta Franta.
Sunt putin zgarciti cu salariatii (deh acum e si criza) dar sunt corecti si ajuta la dezvoltarea tarii noastre.
De la Napoleon incoace au ramas cu impresia ca inca stapanesc Europa (avem multe totusi de multumit lui Napoleon) si daca nu erau ei sa contrabalanseze excesele Germaniei (sa nu vorbim de izolationalismul Angliei) fata Europei ar fi aratat altfel.
Franta este de altfel mama UE cum Germania ar putea fi tatal. Cu asa parinti reteta ar fi de succes. Dar inca nu s-a scurs timpul necesar pentru a se armoniza tot conglomeratul de identitati si caracteristici nationale dupa economia Germaniei si diplomatia Frantei.
Personal am gustat un trimestru farmecul Parisului in ultimul an de facultate.
Si chiar este o experienta unica.
Asa ca inchei cu urarea:
Vive la France!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu