Despre copii! Azi LOGOS !

Am fost chemati intempestiv la scoala pentru a avea o discutie solicitata de responsabila de an a baiatului meu. Miss July (nu este vorba de luna iulie din reviste). Asa ca la prima ora am ajuns in biroul Miss-ei (ca doar asa e corect). Si a inceput discutia cu laude privind evolutia lui "academica". Bun, sa vedem, imi zic! Si ca citeste si ca scrie si ca are rezultate bune! Minunat!
DAR!
Vorbeste in clasa mai tot timpul si ca a inceput sa raspunda profesorilor la apostrofari cu un ton vadit iritat si ca mai si intreaba de ce trebuie el sa faca asa!
Tot ce a fost inainte de DAR a fost uitat si a ramas totul de dupa DAR!
E clar ca am o problema! E clar ca libertatea de exprimare a cam luat-o razna! Si ca a devenit cum se spune OBRAZNIC!
Acum stau si ma gandesc ce inseamna OBRAZNIC? Mai ales la un copil?
Si iata ce am cugetat:
Vorbeste in clasa. Sunt sigur ca asa este. Pentru ca ii place sa se auda vorbind. Si cand vorbeste, vorbeste nu gluma! Dar oare vorbeste singur? Oare ii trage pe ceilalti de mana ca sa-si expuna parerile? Si pana la urma ce invata el acum la scoala. Sa scrie, sa socoteasca, sa citeasca si sa ..... vorbeasca!
Cum poti lua placerea descoperita a unui copil. Da, LOGOS-ul este o placere. Si este caracteristica esentiala a omului. Este o incantare sa descoperi cum poti comunica cu semenii tai. Cum iti poti exprima ideile, gandurile, nemultumirile, bucurile in cuvinte si ceilalti pot participa alaturi de tine la starea ta sufleteasca. Ce poate fi mai frumos pentru un copil. El este propriu lui stapan si descopera forta CUVANTULUI! Oare trebuie sa-i interzicem asa ceva? Trebuie sa ii explicam ca este gresit?
Cand l-am intrebat ce se intampla, mi-a spus ca pe langa el sunt cei mai buni prieteni ai lui si ca nu poate sa se abtina sa nu comunice cu ei. Poate pentru ca se teme sa nu-i piarda. Poate ca bucuria comunicarii este mai puternica decat frica de a fi certat!
Am incercat sa-i explic cum este cu disciplina, cum este cu ierarhia si cum functioneaza lumea in care el traieste. Nu stiu cat am reusit. Voi vedea!
Stau totusi si ma gandesc ca forta de a tace si intelepciunea tacerii nu vin la varste fragede. Unele societati secrete isi recruteaza membri avand unul din teste = TESTUL TACERII! A se vedea "Flautul Fermecat"!
Dar oare poti de la un copil de 7 ani sa ceri asa ceva?
A inceput sa raspunda la apostrofarile profesorilor. Oricum asta este un semn de modernitate. Pe vremea mea nu exista asa ceva. Era absolut de neimaginat ca te puteai "lua in clanta" cu un profesor. Si ca urmarile ar fi fost doar o discutie cu parintii!
Asa ca si aici am stat si am cugetat. Ce te faci daca copilul are personalitate, vrea sa si-o manifeste si mai crede ca are si dreptate. Trebuie sa ii bagi pumnul in gura? Trebuie sa devina un timorat care nu pote sa balbaie nici un cuvant in apararea sa? Cum ar fi posibil sa educi un copil spre LEADERSHIP sau spre definirea personalitatii lui daca automat nu ar avea voie sa riposteze si sa-si expuna punctul de vedere? Aici a fost mai greu cu gasitul unei solutii. Am aplicat acelasi discurs cu disciplina, cum este cu ierarhia si cum functioneaza lumea in care el traieste. Cam stereotip as zice si lipsit de imaginatie!
Cu partea cu tonul iritat a fost mult mai usor. Aici nu am avut retineri in a-l certa clar.
Sa intrebi DE CE cred ca este insasi esenta invatarii si a logicii. De la Descartes incoace a te indoi si a cauta explicatii sunt cheia existentei! Si atunci de ce sa o interzicem unui copil? Si atunci de merge el la scoala?
Eu personal l-am incurajat de mic sa intrebe. Si am incercat sa-i raspund cu seriozitate academica la fiecare intrebare. Si nu am neglijat nici macar una din intrebari. Si am raspuns poate cu mult peste nivelul lui de intelegere, dar am facut-o cu mare dragoste. Chiar poate si la intrebari stupide sau mult prea complicate pentru intelegerea lui.
Si aici am avut un blocaj in a comenta ceva. Pur si simplu nu am stiut cum sa abordez problema ridicata de MISS! Caci pentru mine nu ar fi o problema. Este chiar o normalitate!
Asa ca inca o data ma intreb care este scara de obraznicie care trebuie definita in cazul unui copil de 7 ani (mai putin cu tonul iritat)?
In ce tipar trebuie sa ne incadram copilul. Si cu ce perioada putem sa facem comparatia? Cu noi, parintii? Cu alti copii? Sau unde in timp se poate face comparatia intr-o lume in continua miscare? Care sa fie unitatea de masura?
Multe intrebari si doar ceva raspunsuri!
Astept si sfaturi calificate!
Raspund si la bip!