Circula pe mail o poveste (putin zen) despre o bancnota de 100 de euro. Fusese nu demult nou noutza si stralucea si toata lume vroia sa o aiba. Si unii socoteau ca valoarea ei este de fapt mai mare. Dar a venit criza si ea a devenit mototolita, murdara si greu circulabila. Inainte cu ea se puteau cumpara 6 grame de aur de 24K si acum de abia se pot cumpara 2.5 grame de aur de 24K. Ce sa mai creada saraca bancnota?
La fel ar fi si cu oamenii? Oare?
Concluzia povestii zen era ca o bancnota de 100 de euro ramane de 100 de euro orice s-ar intampla. Si ca trebuie avuta incredere in propria valoare orice ar fi. Si ca valoarea poate supravietui in valtoarea vietii. De noi depinde sa nu ne vindem pe doi lei.
Am vorbit deunazi cu cineva la telefon care sporadic imi citeste blogul si care are ceva probleme cu gasirea unui loc de munca.
Tare mult as fi vrut sa ii pot povesti pilda cu bancnota de 100 de euro. Dar ea este doar pentru cei care cred si inteleg o filosofie zen.
Pentru cine are un copil, casa si rata la banca si probleme, ce satisfactie ii poate oferi o astfel de poveste.
Cert este ca in clipa de fata piata muncii este cel putin perversa pentru cei care cauta un loc de munca. Pleci la bataie cu angajatorul cu impresia ca valorezi 100 de euro. El te primeste si iti zambeste superior stiind ca la usa lui mai asteapta cel putin inca 20 de candidati similari. Si te trezesti ca unul mai tanar si cu mai putina experienta a acceptat sa fie bancnota de 20 de euro. Si ca este angajat.
Ce sa faci???? Sa ramai la exigentele tale si pe langa tine sa se scurga zeci de posturi luate de tineri care accepta orice, sau sa intri si tu in trendul pietii si sa ajungi sa te vinzi pe oricat????
Asta da intrebare!
Pentru cine nu moare de foame sfatul meu este sa nu se vanda pe nimic. Si sa astepte zile mai bune. Care sincer sa fiu nu le pot prognoza. Le intuiesc, dar doar atat.
Pentru cine moare de foame, sa accepte orice, spre satisfactia angajatorilor.
Pana la urma toata lumea practica un fel de prostitutie (daca esti angajat) si uneori poti ajunge din hotel de lux direct pe centura. Totul depinde pana la urma de noi si de nimeni altcineva.
Inca mai sper ca o bancnota de 100 de euro chiar si mototolita valoareaza tot atat.
Dar cine stie de fapt???
Poate sunt buni si banii din Botswana, mai ales cei 100 de thebe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu