Team Building

Cine oare nu a auzit de faimoasele (si aproape defunctele) "team building" organizate de multinationale si nu numai. Platea firma, erau oarece joculete si evenimente organizate si aveai ocazia sa mananci si sa bei pe rupte pe la mare sau munte si eventual sa te mai dai si pe la colega sa vezi daca vrea si ea. Scopul declarat era consolidarea echipei ( de obicei cea de vanzari era in top) si prin activitatiile prevazute se incerca comunicarea pozitiva intre membrii echipei, abilitatea de a lucra strans uniti si se testau abilitatiile de conducator (leader). Asta era in teorie. De fapt fiacare vroia sa arate cat de grozav era si de la  lucrul in echipa se transforma tot mai mult in  lucrul individual. Si sa nu mai vorbim de ce se intampla seara. Aveai ocazia sa cunosti mai bine pe colegul de munca dupa o bere doua sau dupa un dans doua!
Dar nu este important pentru mine metodele moderne de socializare si de obtinere a randamentului maxim intr-o companie. Pentru asta sunt firme specializate (acum le e si lor mai greu) dar si organizatori individuali cu pedigree.
De fapt vreau sa va povestesc despre o revelatie pe care am avut-o duminica stand de vorba cu un antrenor de Hockey.
In Romania a murit spiritul de echipa, sau a fost inlocuit cu spiritul de gasca, de partid.
Cred ca asta este unul din cele mai grave lucruri care s-au intamplat in ultimii douazeci de ani.
Imi explica antrenorul ca dezvoltarea unui individ in cadrul unei echipe (si nu neaparat sportive) presupune gestionarea a patru mari factori.
Primul ar fi cel fizic. Si asta de fapt se doreste pentru cineva care practica un sport.
Al doilea ar fi cel psihic. Si aici trebuie sa recunosc ca intre un copil care nu a practicat nici un sport fata de unul care practica un sport (mai ales in echipa) rezultatele sunt in favoarea celui care practica sportul.
Al treilea ar fi cel emotional. Copilul invata ca poate castiga, dar ca si poate pierde si se obisnuieste cu ideea ca si infrangerea face parte din regula jocului, nu numai victoria si il mobilizeaza pentru rezultate mai bune.
Si al patrulea factor ar fi cel social. Copilul constientizeaza ca mai face parte dintr-o familie (cea sportiva) si are si niste noi "frati" pe care se poate baza.
In ziua de azi toata lumea vrea sa fie vedeta. Si asta se vede din invidualismul si egoismul care ii rapune si pe copii nostri. EU EU EU. Asta este cel mai important. Sa castig. Nu conteaza cum. Sa fiu vedeta. Si cat mai repede. Si nu conteaza ca imi vand sufletul. Sa fiu in lumina reflectoarelor.
Si la nivel de natiune am uitat lucrul in echipa. Doar succesul individual conteaza.
Singura trista constatare ar fi transformarea spiritului de echipa in altul mai malefic. Cel de gasca. Si de interese. Unde se joaca dupa alte reguli si nu ale fair-pay-ului. Si unde faultatul si ranitul sunt la loc de cinste. Am devenit Romania gastilor. Si a smecherilor. Care de fapt nu respecta nici o regula. Si de fapt a gastilor incropite pe moment in jurul unui "mascul alfa". Si care se schimba peste noapte fara nici o onoare. Din fratele de azi, devine dusmanul de moarte de maine.
Sunt un adept al lucrului in echipa. Si intrebat fiind ce inteleg prin asta am spus ca fiecare trebuie sa stie ce are de facut, ca fiecare poate cere la un moment dat ajutor si ca fiecare membru poate deveni pentru o perioada leader (sau cel putin poate avea o idee foarte buna).
Marea dilema a lucrului in echipa este :
Ce solutie este mai buna= O echipa de soricei condusa de un leu, sau o echipa de lei condusa de un soricel ????!!!
Vad in Romania modelul : O echipa de oi condusa de un lup! Si cainii sunt de fapt sacali in blana de catel. HAM HAM!
Colegii de scoala aproape ca nu iti mai aduci aminte de ei.
Pe cei din liceu cu greu ii recunosti.
Cu cei din facultate mai socializezi uneori.
Cu cei din armata mai mergi la cate o bere.
Pe cei de la serviciu ii uiti in maxim sase luni de la schimbarea serviciului.
Cu cei din echipa de sport ramai prieten pe viata.