Reteta

Ce fericiti sunt cei care cunosc toate retetele! Si pentru mancare si pentru situatii din viata si mai ales pentru cresterea unui copil. Admir oamenii care identifica cu exactitate sursa problemei si problema in sine. Am inteles  in ultimul timp cat de mic si de neinsemnat sunt in comparatie cu cei care stiu ce trebuie si cum trebuie. Nu ezita, nu se indoiesc, nu au nici cea mai mica remuscare in ceea ce fac si gandesc. Totul decurge natural si sunt in posesia adevarului absolut. Si eu care ma straduiesc sa intorc fiecare lucru pe toate partile, sa ma pun si in locul celuilalt sa inteleg trairea si simtirea altuia pentru a putea rezona cu respectivul. Multe ganduri inutile.
Sa cresti o planta ai nevoie de o samanta, pamant fertil, apa si lumina, cat si o temperatura optima. Si gata, planta creste si trece pe rod. Nimic mai simplu si natural.
Dar sa cresti un copil poate fi asa de simplu? Il hranesti, il dai la scoala, il mai dai la ceva sporturi si gata este un om realizat!
Nu am urmat nici un curs de specialitate in cresterea copiilor, nu am citit nici macar o carte "for dummies" si nu am participat la sedinte de pregatire parentala. Pur si simplu copilul a erupt in viata mea si de atunci incerc sa invatam impreuna sa strabatem drumul pe care il avem de strabatut impreuna. Si ca ghid de calatorie am luat cu mine doar doua notiuni foarte dragi mie. DRAGOSTEA si CUVANTUL (Eros si Logos). Poate sunt prea religioase aceste simboluri dar pentru mine sunt necesare si suficiente pentru a gasi calea in viata si de a o strabate. Ce binom superb (dragostea si cuvantul), ce forta poate avea acesta combinatie! Este pentru mine insasi esenta existentei.
Asa ca sunt surprins in ultima vreme de lipsa de rezultate pe termen scurt al convingerilor mele. Chiar socat. Dar ma intreb si eu poate plin de speranta. Cand de fapt se  trage linie? Cand se culeg roadele eforturilor tale ca parinte? La sapte ani? Simptomele sunt asa de evidente asa incat toata lumea poate decreta fara posibilitate de eroare ca nu e bine cum procedezi. Si in fond ce poate fi gresit. Sa ii arati dragostea ta? Sa incerci sa ii explici pana in esenta lucrurilor. Sa ai o tentativa de dialog cu el incercand sa-i arati si punctul tau de vedere.
Ma intreb daca procedau bine spartanii prin educatia copiilor lor. Orice mic defect te scotea automat in afara societatii si putea insemna si moartea. Baietii trebuiau sa devina razboinici si fetele trebuia sa devina mame. Atat si nimic mai mult. Dar noi astazi ne tragem radacinile din modelul atenian si nu din cel spartan. Cu timpul modelul a evoluat si astazi uneori vointa parintelui este cea care conteaza. Stiam ca in viata sexul, culoarea ochilor si parintii nu se pot alege, sunt date prin nastere (a evoluat mult intre timp lumea si aproape toate sunt de schimbat). Asa ca ma intreb din nou, de ce oare un copil trebuie sa execute vointa parintelui. Unde este oare liberul arbitru? De unde stim noi pentru ce este predestinat un copil in viata? De ce hotaram noi in locul lui? Pentru ca nu are discernamant? Pentru ca nu poate alege la fel de bine ca si noi? Oare de ce ne transferam dorintele si frustrarile copiilor nostri si incercam ca ei sa reuseasca unde am dat noi gres? Oare se poate avansa la nesfarsit? Oare toti copiii trebuie sa-si depaseasca parintii? Este asta o lege naturala? Asta sa insemne oare evolutie?
Cat de adevarata este oare vorba " Eu te-am facut, eu te omor!" ? Chiar avem drept de viata si de moarte asupra copilului nostru.
Sau de fapt suntem doua suflete care se intalnesc la un moment dat si care traiesc o experienta comuna?
Sau de fapt transferam o parte din sufletul nostru sufletului copilului ca si el mai departe sa il transmita copilului său acea parte moștenită si asa tot mai departe (ca un suflet migrator de la rasaritul timpului spre amurgul lui).
Ce usor poate fi oare sa tipi in loc sa vorbesti, sa lovesti in loc sa iubesti si sa strivesti in loc sa cladesti!
Dar oare cine poate stii cu adevarat ce ne rezerva viitorul?
Inca o data ii admir pe cei care stiu toate retetele!