Sexul Ingerilor

29 mai 1453.
Atunci nu s-au deschis cerurile pentru a-i omora pe necredinciosi ci o mica portita din zidul de nord-vest al cetatii.
Asta a fost vrerea omului si nu a Domnului. Oare?
Si totusi acei oameni asediati ce faceau?
Erau deja constienti de sfarsitul lor?
Ei bine, ei si-au gasit timp pentru a dezbate probleme religioase. Da, discutau despre sexul Ingerilor. Adica reuseau in nebunia generala sa gandeasca si sa-si puna intrebari si sa intre intr-o comuniune cu Domnul. Si nu neaparat prin rugaminti pentru victorie ci pentru o curatare spirituala.
Asa ceva in ziua de azi pare hilar.
Dar oare noi cei din ziua de azi mai avem timp oare pentru a ne intoarce fata spre Divinitate?
Oare noi ne mai punem probleme despre viata si moarte? Oare noi ne mai rugam cu adevarat?
Ne mai invatam copii sa se roage, ii mai invatam morala crestina?
Ii mai multumim Domnului pentru bucata de paine de pe masa noastra?
Sau totul se rezuma la ipocrizie si la aparente.
Deunazi am fost cu un taxi care avea la parbriz cred ca peste 20 de cruciulite si iconite. Nu am trecut pe langa vreo biserica unde sa nu se inchine. Asta pana la primul refugiu de tramvai unde nu a fost lasat sa reintre pe carosabil de pe linia de tramvai. Atunci de sub scaun a aparut o bata de baseball care a incercat sa faca dreptate la fata locului. Asta da evlavie mi-am zis in gand.
Sau tot o experienta recenta cu un reparator de frigidere mare amator de citate din Biblie. Dupa trei ore in care de fapt a desfacut si strans niste suruburi s-a simtit nevoit sa ma taxeze cu un onorariu demn de un avocat de lux.
Ce vreau sa spun ca intre faptele, vorbele si chiar gandurile noastre este o mare diferenta.
Se spune ca pentru un om definitoriu ar fi faptele si nu vorbele si  mai ales ce ramane in urma lui.
La capitolul cu ce ramane in urma noastra stam cel mai prost. Pentru ca nu prea mai credem ca ramane nimic dupa noi.

Constantinopolul a fost cucerit.
MHMD al II-lea a intrat cu calul in Hagia Sophia.
Totul a fost pangarit si distrus.
Si totusi dupa aproape 550 de ani Patriarhia de la Constantinopol mai exista, ortodoxii din Turcia se mai roaga la Dumnezeu si Hagia Sophia este inca in picioare si vizitabila.
Nimeni nu stie vrerea Domnului.
Trebuie doar ca si noi sa nu uitam ca EL exista.
Pentru ca altfel existenta noastra este golita de spiritualitate.
Si asta este foarte dureros si trist.