Singuratatea lui Stephen Hawking

"Am trait cu spectrul unei morti timpurii in ultimii 49 de ani si nu imi este frica de moarte, dar nici nu ma grabesc sa mor fiindca mai am atat de multe de facut. Privesc creierul ca fiind un computer care nu va mai functiona atunci cand componentele sale se vor strica. Insa nu exista rai sau viata de dupa moarte pentru computere stricate, acestea sunt doar basme pentru oamenii care se tem de intuneric"
Asta este o parte dintr-un interviu recent dat ziarului "The Guardian" si cuvintele lui care m-au facut sa scriu aceste randuri.
Descoperindu-i personalitatea, de-a lungul timpului, i-am urmarit declaratiile considerand ca un om care a suferit atat in viata si traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima sigur are ceva de spus si de impartasit celorlalti.
Sunt insa socat sa constat ca de fapt nu a invatat mai nimic din ce era de invatat chiar si dintr-o existenta chinuita. Este modelul suprem de ateism si pentru el stiinta gaseste raspunsul la toate intrebarile.
Ce bine ar fi ca acest "supercomputer" (omul) sa se multumeasca doar cu raspunsuri stiintifice.
Stiu ca in ziua de azi religia (de orice fel) nu prea mai tine pasul cu dezvoltarea stiintei si ca nu are toate raspunsurile la toate intrebarile. Din fericire nici stiinta nu are raspunsuri la toate intrebarile.
Dar cine mai are timp de intrebari si indoieli. In viteza in  care ne traim viata, focusati pe rezultate , bani si certitudini, intrebari fundamentale raman nerostite.
Si cand sunt timid spuse, mai inati in sinea noastra si poate uneori si intr-o comunitate, raman fara raspunsuri pertinete, uneori privite cu indoiala sau chiar persiflare. Si asta inca o data repet cand avem timpul pentru intrebari.
Spusele lui SH au o mare hiba in a compara in totalitate creierul cu un computer. 
De ce?
Un om poate creea un computer, dar un computer nu poate creea niciodata un OM.
Computerele se vor dezvolta, perfectiona si vor controla tot mai mult din activitatea umana.
Dar OMUL va avea mereu ceva in plus.
Dimensiunea divina pe care nici un computer nu o va putea avea.
E pacat de cei care nu au simtit niciodata Gratia Divina si chiar Sfantul Duh in jurul lor si chiar in ei.
Acestia sunt niste singuratici cu adevarat.
Nu suntem simpliti "bytes" ambulanti nu toata lumea este compusa din relatii binare.
Nu te indragosteti de un alt "byte", nu cresti niste ecuatii de cand se nasc si  nu cinstesti si onorezi memoria unor computere stricate si ramase fara sursa.
Nu visezi doar 1 si 0 , nu te emotionezi, nu suferi, nu te bucuri, razi sau plangi de la legiile lui De Morgan. 
Sa fi OM inseamna mult mai mult decat un computer si o existenta nu poate fi pastrata pe nici un mediu prezent sau viitor de stocare. 
Actualitatea poate contrazice perceptia mea asupra vietii.
Avem retele de socializare, avem Internetul, acordam zilnic cateva ore (chiar si eu) computerului si tot ce tine de el. 
Dar asta poate ca si datorita faptului ca oamenii  nu se mai aduna astazi in Agora, Forum, pe la Lyceum sau pe la Academia, vorbele nu mai au insemantate si rabdarea si smerenia sunt doar "VORBE". 
Un POLIS era viu. Fiecare il stia pe celalalt si oamenii cand se adunau discutiile lor erau adevarate si pragmatice. Pe vremuri democratia nu era reprezentativa si puterea era chiar in mainile lor. Acei oameni nu erau niciodata singuri. Si nici nu aveau computere. Stiau sa calculeze eclipsele de soare si luna, matematica lor era doar cu 10% sub cunoasterea noastra, cu observatia ca la ei se facea personal, si lumea lor era la fel de fericita sau trista ca a noastra.
Nimanui nu trebuie sa-i fie frica de intuneric. Dar lumina nu vine neaparat doar de la stiinta.
Becul este intr-adevar o buna sursa de lumina, dar nu ne lumineaza constiinta sau fantasmele.
Liberul arbitru acepta orice forma de exprimare si Stiinta este un bun tovaras de calatorie.
Ce se intampla cand incepe sa se stinga lumina? Pe ce buton te mai invata sa apesi?
O viata traita doar alaturi de religie poate fi si ea incompleta.
O viata tarita doar alaturi de stiinta poate fi si ea tot incompleta.
Fericit cel ce reuseste sa traiasca si sa le inteleaga pe amandoua.
Pentru ca sunt cele doua fete ale existentei adevarate.
Asa ca "Nu de moarte ma cutremur ci de vesnicia ei".