Sunt un copil al betonului. Am crescut in buzele Oborului si tot prin zona (pe o raza de 2 km) am fost la scoli. Vara-iarna bateam astfaltul si parcurile din zona. Ignatul pentru mine este o notiune pur teroetica. Sigura data in viata cand am partipat la o asomare a fost acum vreo 8 ani. Si am incercat sa povestesc unui cunoscut de-al meu neamt cum serbam noi de Craciun si ce pregatiri facem.
Si iata povestea porcului.
Am platit unei cunostiinte care creste porci sa imi pastreze si mie un exemplar. Care sa-l tai de Craciun. Si a venit ziua fatidica. Eram pregatit cu butelie, shalimau, cutite si cutitase, oale si cratite, saci de plastic, apa calda in asteptare, perie de sarma si multa tuica pe foc. Iata ca vine si porcul cu o intarziere de o ora. Adus cu caruta, mai bine zis legat si tarat de caruta. Evadase de cinci ori cat a stat in caruta si rupsese si vreo doua scanduri de la caruta. Odata adus in batatura am admirat si eu exemplarul. Avea niste ochi albastri si si blanita galbena spre blonda. Si ma priveau cu subinteles el stiind unde fusese adus si ce urma. Specialistul urma sa-l taie prin metoda clasica. Dar porcul a simtit momentul si a rupt lantul si a inceput sa fuga ca nebunul prin curte. Sa rupa gardul si nu alta. Era de neoprit. Dar exista o metoda folosita de hoti. Paine inmuiata in tuica. Ca tot aveam prea multa. Si saracul animal cand a dat de gustul painii cu tuica a cedat si a hapait fericit ultima masa. A mai fugit putin haotic si a cazut intr-o dunga grohaind subtire. Acum a mai fost o formalitate si iata-l gata asomat. A urmat partea cu parlitul, cu spalatul si frecatul cu peria. Si apoi jupuitul de sorici. Care se serveste musai cu covrigi si cu tuica fiarta. Si urmeaza transatul. Care presupune o adevarata arta. Dar in fiecare sat exista cel putin un artist. Si pomana porcului atat de generatoare de colesterol si trigliceride.
Si te trezesti cu peste 100 kg de carne in saci si oale si cratite, un morman de grasime si satisfactia ca ai omorat un animal beat si lipsit de aparare. Care avea si ochi albastri! Si raspundea la numele de Ghita.
Si mirat neamtul meu a urmarit povestea. Si chiar omorati porcul cu cutitul m-a intrebat. Si pregatiti totul in casa? Carnati, toba, caltabos si toate cele? Si daca e bolnav? Pai il vede doctorul veterinar! Asta pe primii zece, ca dupa aia e beat mort de la tratatia cu tuica.
TRADITII, TRADITII, TRADITII!
Ce poate fi mai frumos decat sa urmezi traditia? Si sa simti in tine instinctul de vanator feroce!
Dar cand porcul are si un nume si era chemat zilnic de crescator si mai si socializa cu el ? Devine mai personala relatia.
Noroc cu estul Europei ca asa ceva mai exista. Ar trebui organizat turism ignatesc. Sa simta si occidentalii gustul de sorici proaspat jupuit, de carne aburinda si de tuica fiarta!
O salbaticie care odata invatata da dependenta.
Suntem poate niste salbatici dar suntem niste salbatici pasnici. Si am ramas cu putine lucruri care au traversat timpul. Si asta este una dintre ele.
POFTA BUNA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu