Cariera

Sa fie  o întâmplare oare ca pentru cuvântul folosit pentru a defini evoluția ta profesionala acesta sa fie CARIERA?
In ziua de azi cuvântul  suna absolut normal si ne trimite cu gandul la joburi bănoase si multiple beneficii.
Dar oare cine mai stie ca pana acum 200 de ani cariera era locul de maxima pedeapsa pentru cine nu era condamnat la moarte.
Începând cu carierele egiptene pentru piramide si obeliscuri, continuând cu piatra pentru drumuri, apeducte, si cetăți , continuând cu piatra pentru catedrale si palate milioane de oameni au trudit luptand cu piatra (Rhea Gea sau pământul) încercând sa creeze civilizație si arta pe fata Pământului.
Phidias spunea ca in fiecare bloc de piatra trăiește o statuie. Sculptorul nu face decât sa o aducă la viata!!!
Se spune de asemenea ca Michelangelo a avut viziunea Creației in cariera de marmura de la Carrara.
Asa ca pentru a reuși in viata profesionala trebuie sa înduri o munca de cariera de piatra.
Culmea este ca in Romania pietrari adevărați nu erau.
Meșterul Manole este si el un expat. Toate cronicile vorbesc despre pietrari greci, albanezi sau chiar sârbi. Ulterior au venit si italienii sa ne învețe meșteșugul lucrului cu piatra.
La început muncii in cariera de piatra esti ucenic. Si o tot tii asa o perioada, cărând si spărgând piatra.
Cu timpul ajungi calfa. Si aici responsabilitățile sunt mărite dar recompensa este tot mica.
Spre finalul vieții ajungi meșter.
De abia acum  privind piatra stii exact unde se potrivește si ce valoare are.
Abia acum poți spune ca meseria ta a ajuns la desăvârșire.

Dar oare prețul desăvârșirii care este?
Familia ta te cunoaște? Cu adevarat?
Ce ai reușit sa-i înveți pe copii? Le cunoști aspirațiile si năzuințele?
Ce mai stii despre femeia de lângă tine care si ea isi cauta desăvârșirea?
Va vedeti seara acasa, in weekenduri si in concedii?
Si asta e cam tot.

Orice statuie care nu are suflet ramane tot o statuie. Degeaba a incercat Mesterul Manole sa-si insufleteasca creatia. Nu a reusit cu adevarat. Pretul platit a fost mult prea mare.
In goana noastra dupa glorie vremelnica uitam ca sufletul nostru tanjeste dupa jumatatea lui si munca pe cat este de frumoasa si de necesara nu trebuie sa ne fie stapana.
A gasi un echilibru in viata este chintesența vietii.
Sa nu uitam asta niciodată.