Edinburgh

Si ei pronunță Edinbra. Asa ca am ales totuși numele consacrat.
Am plecat din Aberdeen cu mașina închiriata si am mai vizitat inca doua castele pana sa ajungem la Edinburgh. Unul dintre ele a fost Scone Palace locul de incoronare al regilor Scotiei si unde se gasea faimoasa Stone of Scone sau Stone of Destiny .
Primul rege încoronat a fost faimosul Robert the Bruce la 1306 (faimos si prin filmul Braveheart dar si prin iesirea la lumina a masoneriei scotiene) si mistica piatra a destinului care in sustinea pe regi la incoronare.Tot faimoase sunt si sabia, sceptrul si coroana din care am gasit verisunea originala si la Edinburgh si la Scone. Tot la Scone am gasit si o verisune pentru piatra destinului copiata pe la 1600 si originalul ingropat undeva pe la Scone, lucru negat cu vehementa de ghidul de Edinburgh (deh si scotienii astia nu mai stiu ce sa mai inventeze!).
Ajungand pe centura de sud a Edinburgh-ului am hotarat sa vizitam si capela de la Roslin. E la 10 mile sud de Edinburgh si e marcata ca fiind un mare obiectiv turistic.
Concluzia mea dupa vizita ar fi : Sa ii pupe talpile lui Dan Brown forever.
Si toata povestea pompeaza bani in ea de la turisti care fie vad filme , fie citesc carti dar care la fata locului se chinuie sa inteleaga ceva.
Capela se afla intr-un amplu proces de renovare (eventual adaugare dupa scenariul lui Dan Brown) si  cel putin pe exterior este plina de schele. Micuța si cocheta nu exceleaza prin minuni arhitectonice singurul detaliu mai deosebit fiind coloana ucenicului. Restul este greu vizibil si iti încordează nervul optic. Noroc cu poze si explicații la tot pasul.
Vizita a fost scurta si intensa ca o ploaie de vara.
Asa ca am mers la hotel pentru cazare.
Poate ma repet, incantat fiind de calitatea hotelului si de perspectiva panoramica asupra orașului, dar am rămas cu o impresie plăcută. Mașina a rămas in parcare si am continuat periplul cu autobuzul.
Am ajuns pe Princess Street unde este inima comerciala a orasului. Aveam in spate un rucsac cu aparatul foto. Dupa nici o suta de metri am nimerit intr-o librărie. A fost ca un tsunami cultural. Mii de cărți de calitate cu preturi pana in cinci lire. Si mai ales carti pentru copii. Asa ca nu am rezistat tentației si am cumpărat peste 20 de titluri cu 60 de lire. Ce este important de stiut este ca ele cantareau peste 15 kg. Si asta doar spatele meu a înțeles. Dar cultura si copilul merita sacrificii.
Pornim spre dealul cu monumentul lui Nelson. Mai ne oprim la un magazin Disney (deh, sa nu ramana copilul trist dupa ce a stat despartit de parinti o saptamana) si ajungem in varful dealului ( in doua ture, sotia si aparatul foto prima si eu si cartile cu un mic delay (mic,mic)).
Aici am fost fascinat de invazia chineza in turism. De spanioli , francezi si  nemti eram deja satul. Chiar si cu japonezii cu super aparate foto ma obisnuisem. Dar acum erau zeci de chinezi si ei tot cu super aparate foto (fake) care cucerisera Edinburgh-ul.
Sa nu uit sa va spun de spectacolul autobuzelor etajate. Sute pe o bucata de strada de maxim 100 metri. Era ca in jocurile pe calculator cu viermele care tot creste si creste.
Am pornit apoi pe Royal Mile spre Castel. Se pregatea parada de "Military Tatoo". Mii de oameni stateau cuminti la coada sa intre la arena pregatita in fata castelului. Era in plina desfasurare si FRINGE. O nebunie.
Toti saltimbancii de pe lume erau acolo. Spectacolul strazii era fascinant. Nu mirosea deloc a Scotia. Era parca un loc atemporal unde vechiul si noul se intalnea si vibratia oamenilor si a orasului rezona.
Am mers mai departe in cautarea unui restaurant caci deja era seara si ne era foame.
Am nimerit la un restaurant italian unde am savurat "cozze" cam picante dupa parerea unanima.
Ne pregateam sa ne intoarcem la hotel si nu stiam unde este statia de intoarcere. Asa ca intrebam chelnarul. Sorry ! vin cu masina, sa intreb sefa de sala. Sorry si ea vine tot cu masina, Dupa ce e interogat tot personalul gasim un ajutor de bucatar care credea in transportul in comun. Si asa reusim sa identificam statia.
Ajungem in statie si pe panou figurau pana la statia noastra doar 8 opriri. Zis si facut la o opta oprire dam sa coboram. Surpriza, nu arata asa cum trebuia sa arate. Asa ca ne blocam in cadrul usii si cu o mutra rugatoare apelam la sofer. El ne intlege nedumerirea si ne garanteaza ca ne va anunta el cand trebuie sa coboram. Asta se va intampla peste alte 5 statii. Si economia asta parca nu e buna, zau.
Maine despre maine.