Am trait sa o vad si pe asta.
In Anglia si Franta biserici de vânzare sau de închiriat.
Altele au fost deja transformate in hoteluri, magazine (de exemplu TESCO), baruri sau chiar birouri.
Ce vremuri interesante trăim. Totul este de vânzare. Chiar totul?
Cum noi suntem cam cu 50 de ani mai in urma se pare ca moda va ajunge si pe la noi odata cu finalizarea Catedralei. Si atunci nu ar trebui sa fim deja pregătiți!? Are deja o parcare imensa proiectata si cred ca se poate transforma usor in ce va fi nevoie pe atunci. Dar oare chiar ne permitem noi ca tara asa ceva. Sau nu contează? Deja prin presa straina au aparut articole legate de aceasta investiție. Un nou vis megaloman pe malurile Dâmboviței? Nu suntem oare impotriva curentului? Din cei 20.000 de oameni care vor veni de Înviere cati vor avea oare la ei "Lumina" cand vor merge acasa orbecăind prin Păcat si Necinste? De ce încercam sa ne mântuim prin lucruri materiale si nu incercam sa ne mantuim prin adevaratele repere morale. Si aici marimea conteaza?
Inteleg rostul unei Case a Domnului ca fiind loc de focalizare a conexiunii divine si de amplificare a rugilor si gandurilor. Acest "Difuzor" amplasat pe loc sfințit, unde partea telurica se întrepătrunde cu partea spirituala umana in calea spre divinitate, de ceva timp si-a pierdut oarecum scopul initial devenind in sine un organism viu. Si ca orice organism viu încearcă sa supraviețuiasca si sa se inmulteasca.
La inceput a fost suficient un cerc care sa te împrejmuiască, trasat fiind in nisipul desertului. Apoi cerul a fost acoperișul care rasuna de ruga omului. Apa Iordanului a fost si ea suficienta pentru a putea spala si purifica prin botez un suflet. Peretii de lut care ne cuprind sufletul incet incet au pus stapanire si pe locul nostru de comuniune divina. Si tot pe atunci arhitecti si zidarii liberi au inceput competitia celei mai mari si mai fastuoase Case a Domnului. Capete incoronate au dorit sa-si masoare dragostea pentru divinitate cuantificand-o in pietre, lemn si sticla. O cursa demna de o cauza mai buna a inceput si continua si in zilele noastre.
Si pana la urma este normal sa crezi ca o tara inundata de comunism se poate salva prin biserici. Si cate s-au mai construit dupa 1990. Dar nu numarul ar trebui sa conteze la o noua inundatie ci carmacii si determinarea.
Noe nu s-a salvat construind o biserica, ci o arca.
Lot nu s-a salvat privind inapoi, ci doar inainte.
Sa fi salvat nu presupune orbire ci doar speranta , credinta si dragoste. Si asta poti gasi si sub cerul liber sau in intimitatea sinelui tau.
Calea , Adevarul si Viata pot fi un mod de viata care trebuie sa fie liber consimțit. Ascunzandu-le sub tone de beton, fier , marmura si sticla nu te fac nic mai bun nici mai rau decat esti de fapt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu