Copilul care nu plange...

... Nu primește de mâncare!
Asa suna un vechi proverb romanesc.
Cata ințelepciune poarta el oare?
Eu personal sunt dezamăgit de acest mod de gândire pentru ca ne dezavantajează ca națiune.
Si de ce?
Pentru ca ne situează la limita unui mod de gândire bazat exclusiv de satisfacerea nevoilor imediate. Si cu asta cam atat. Nici vorba de planificare, de identificarea potențialelor probleme, de "forward thinking" .
Simplu si doar atat. Plângi primești. Nu plângi, mori de foame.
Am întâlnit acest mod de gândire si in viata profesionala si pe termen scurt poate fi profitabil dar si aici se dezvolta doua categorii:
Plângăcioșii- care au dedus modul de funcționare al societății romanesti si se plâng non-stop pentru a primi tot ceea ce este necesar, uneori si cand nu este cazul
si
Tăcuții- care isi duc in tăcere "crucea" si încearcă sa rezolve multitudinea de probleme fara a "plânge" dupa ajutor.
Asa se diferențiază doau moduri de abordare a realității. Este normal sa cer ajutor din când in când. Sa abuzezi de asta, ajungi ca in fabula cu "Petrica si Lupul" .
Crescătorii de câini de elita promovează sistemul hrănirii câinelui la ore fixe dupa un program bine stabilit. Este total contraindicat ca sa lași mâncare in exces câinelui asa incat el sa manance cand vrea si cat vrea. Si mai ales nu trebuie sa ajungă in situația ca el sa planga de foame. Dar pedigree-ul are o istorie de peste un mileniu in lumea civilizata si a început cu educarea oamenilor si apoi cu dresarea câinilor. Cine sare peste etape si vrea sa dreseze un câine cand nu este el inca complet civilizat nu va avea rezultate scontate.
In concluzie pot spune ca visez dupa ordine, disciplina si "forward thinking".
Întotdeauna am crezut sincer ca omul trebuie sa identifice problemele celor din jur, sa-i ajute cu vorba sau cu fapta si sa nu aștepte ca lacrimile sa "vorbească" primele. De fapt cred ca vorbele nici nu sunt necesare intr-o relatie de orice fel ar fi ea. Se poate naste o telepatie intre persoane care au de împărțit un timp comun asa încât si o simpla indispoziție sa fie resimțita.
Nu pot uita vorbele lui Eminescu din "Luceafarul":
cand Demiurgul simte tristetea Luceafarului il intreaba de ce are nevoie : " Spune-mi Cuvantul meu Dintai sa-ti dau intelepciune?", dar de fapt nu de intelepciune duce lipsa Creatia ci de Dragoste.
Visez ziua in care oamenii sa simta nevoile celorlalti si sa nu astepte sa fie rugati pentru a primi ceea ce au nevoie.
Si in primul rand de DRAGOSTE.