Am hotarat ca acest week-end sa-l dedic muntelui si unui traseu pe care vreau de mult sa-l parcurg.
Asa ca am plecat din Bucuresti vineri pe la 4. Cu toata familia. Se pare ca nu eram singurul cu gandul de a evada din Bucuresti. O intreaga armata de week-end-isti se punea in miscare. Asta am ajuns, tara lui week-end. Tot stresul saptamanal este consumat in condusul agresiv pana la munte si in gratarele + berea de acolo.
Am ajuns in cam doua ore in Moroeni. Am dormit la Roua Muntilor.
Si a venit ziua cea mare. Ne-am sculat la 7.30, dar pana la 9.00 nu am reusit sa plecam. O cafeluta, un sandviș-el si tot asa. Pregatiti, cu rucsaci, bocanci si haine de schimb am plecat spre telecabina de la Pestera.
Auzisem ca ar fi gata drumul pe Dichiu. Si cum nu mai fusesem pe acolo de 10 ani, spre el am pornit. Am lasat in stanga drumul spre Pestera ce pleaca din Glod si trece pe la Sanatoriul Moroeni si am mers spre cota 1000 si mai departe am intrat pe drumul asfaltat ce ajunge prima data la cabana Cuibul Dorului (mereu m-am intrebat de ce si-a facut acolo "DORUL" cuib, dar nu am aflat nici in ziua de azi). Drumul ingust rau (max. 5 m) cu prapastie cand pe dreapta, cand spre stanga. Noroc ca eram obisnuit din Scotia. Dar aici nu prea e de gluma. O secunda de neatentie e fatala. SINCER. Asa ca am admirat inca un drum alpin la peste 1600 m astfaltat. Eu consider asta un lucru civilizat si nu un atentat la natura. Dar si alte pareri exista.
Sus la intersectia cu drumul spre Piatra Arsa a rasarit un super hotel. Inca nu e gata, dar are potential. Cine o mai fi proprietarul? Lumea vorbea de o zana blonda ce are acelasi discurs cu Obama (HA HA HA). S-a terminat asfaltul si am trecut pe vechiul drum cu piatra de rau (dar mult mai bun fata de luna mai cand a trebuit din sens invers sa ma intorc). Mergeam cu aproape 30km/h . Zau. La Zanoaga, alta cabana se nastea repede. Ce schimbari vor mai avea loc? De cand e doamna Udrea cetatean de onoare al Targovistei nimic nu mai pare imposibil. Si mai ales filiformul domn Popescu cat se agita pentru judet. Atata altruism. Atata daruire si compasiune pentru locuitori. LACRIMI imi navalesc (usor sa nu imi ia 20% comision pe lacrimi). Am ajuns si la Bolboci. Aici inca nici o constructie noua. Am ocolit lacul pe malul stang (exista si un drum pe malul drept, prin Turbarie, mult comentat) si am ajuns la Padina. Si pe aici mirosea a betoane si fier. Asa ca ne-am grabit sa prindem telecabina de 10.30 de la Pestera. Am ajuns la 10.27. Noroc chior.
Am luat bilete (11 lei copilul si 18 lei adultul pentru urcare, PROGRAM 9-16). Telecabina era plina. De adevarati oameni de la munte (din Teleorman). Nu stiu de ce, dar am avut deja un gol in stomac (sa fi fost de la balans, sa fi fost de la discutii??). Sus pe platou am nimerit la porumb fiert /copt si la afine si mure (de import) vandut de doua doamne arse bine de soare. Lipseau semintele. Cap compas Sfinxul. Dupa primii pasi a aparut si gafaitul. Incepusem bine. Am regasit cainele Saint Bernard care fuge de poze daca nu e platita stapana. Ce dresaj. Maimuta de la mare si cainele de la Babele pot fi si ele co-Branduri de tara. Deja platoul era plin si telecabina din Busteni aducea noi valuri de blugi si fustite sa vada natura si berea si manelele. Erau doar 8 grade si batea vantul cam tare. Am plecat pe traseul cu dunga galbena spre varful Omu (3 ore). Aveam mereu in dreapta releul de la Costila. Ne-au depasit niste nemti (3+3) si ceva tineri autohtoni. Ce e frumos la munte este ca lumea se saluta. Buna ziua! Doar in satele de la munte se mai obisnuieste sa dai binete la necunoscuti. Cum ar arata Bucurestiul daca lumea ar fi calma, s-ar respecta si salut?!. NU NU ma aberez. Asta chiar nu se poate.
Aveam deja in dreapta Șeaua Bucura. Ne indreptam spre varful Bucura. Deja ma schimbasem de doua ori de tricou la cat am transpirat. Soare cu vant puternic. Si nu luasem crema de fata. Asa ca acum sunt si bronzat. Juniorul meu era inca in forta si totul mergea bine. Pe dreapta se deschide Valea Cerbului si impresionantii Coltii Morarului. Am ajuns la o rascruce pentru traseul de Omu. pentru iarna la stanga, pentru vara drept inainte. Poteca ingusta, in dreapta prapastie si grohotis sub picioare. ATENTIE!
Am trecut cu bine si deja se vedea cabana de la Omu. Pe placuta mai scria 45 min. Am mers hotarati mai departe. Ne-au depasit un grup de 20 de tineri americani. In vale se vedea o turma de oi. Si ciobanul urca spre poteca noastra. Cand ne-am intalnit avea la ureche un mic aparata radio. Si ce asculta....... BBC World Service!!!! RESPECT DOMNULE! Asa se face cultura si mai indrumi si turistii. Say Cheese!
Am ajuns cu chiu cu vai si la Omu. Acum inapoi la intersectia cu drumul de Pestera. Unde un panou indicator (dunga albastra) ne anunta ca intr-o ora si jumatate ajungem (pe jos era panoul cel vechi si ruginit pe care scria 2 ore). La drum. Pe drumul Granicerilor. Aici era granita intre Austro-Ungaria si Regat. Cum dainuie unele lucruri si denumiri prin timp. Cam abrupt si ce era cel mai neplacut era faptul ca poteca era plina de grohotis. Care iti dadea o senzatie de total disconfort si dezechilibru. Mergem ce mergem si ajungem pe poteca ce se numeste "Spre Vama". Acum aveam Bucura in stanga si ne indreptam spre Obarsia Ialomicioarei. Trebuia sa gasim o cascada de peste 40 m. Din pacate fusese cam seceta si cascada nu era. Doar un firicel de apa cobora de pe Bucura. Apa cristalina si rece. Am baut cu nesat 1/2 l. Astept reactii. Pana acum nu am nimic (cred ca am scapat). Traseul de 1 1/2h se prelungea spre 3h. Oare cine face marcajele astea ( USAIN BOLT?? sau noi eram varza???). Am intalnit din sens invers (era ceasul 17.00) trei tovarasi pe la 35 de ani (cam cititi) care ne intrebau daca gasesc bere la Omu. Erau imbracati in bermude si adidasi si cam atat. Nu pareau sa aiba rezervare nici macar la prici. Ar trebui sa faca reclame la bere in care sa anunte ca nu tine de cald pe munte.
La ora 19.00 am reajuns la telecabina de la Pestera unde era masina. Am binecuvantat aceasta minune a tehnicii numita masina. Mai ales picioarele mele care brusc nu prea mai raspundeau la comenzi. Hotarati am mers la Restaurantul Hotelului Pestera sa mancam o ciorba fierbinte. Stiti cum bine se spune: "La pomul laudat sa nu te duci cu sacul". Asa a si fost. Am asteptat 30 min si ciorba era rece si avea alt gust decat cel pe care trebuia sa-l aiba. Distractie de 100 lei 6 ciorbe.
Se inserase si am pornit spre Moroeni. Sus de pe Dichiu se vedeau luminile din Breaza. Superb. Superb.
A fost periculos pe intuneric, dar nu ne-am intalnit decat cu doua dubite de marfa.
Frumos Frumos Frumos.
Obositor Obositor.
Fericit.
Am vazut si muntii Scotiei, dar ai nostri sunt altfel. Mai frumosi si mai misteriosi.
Asa ca mai intai nu uitati sa va cunosteti bine tara.
Are locuri minunate. Uneori si oameni la fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu