Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 31 august 2011

Prin noi insine - varianta Basescu

In afara de sageata si de palmares (cupe si campionate) cu atat mai rămăsese si PNL prin vitrina. Restul era deja in leasing la PDL.
Si acum va ramane si fara moto-ul Bratienilor. Dupa 100 se prescrie dreptul de folosire.
Asa ca Dl. Presedinte a inceput deja campania electorala cu bataie lunga.
Scenariul cred ca puteam sa-l scriu si eu. E in mai multe acte si va creste exponențial pana primăvara viitoare.
ACT I:
Anca care deja am constatat ca are oua se zburlește si la Colas ( A2- Cernavoda) si la regii asfaltatului.
Ce se intampla: Colas isi ia jucăriile si pleacă urmând un proces dureros, regii asfaltatului baga jăratec in oameni si utilaje si lucrează mai cu spor. Se renegociază putin pe ici pe colo (grosul la betoane si armatura deja se decontase) si poporul este mandru de carmaci.
ACT II:
Fara Anca si Boc singur, singurel (ma rog cu SPP si tot tacamul) Dl. Presedinte face o vizita de lucru pe meleagurile patriei. ARO a fost schimbat cu BMW X5, cimzmele de cauciuc cu pantofi de marca , sapca lipseste dar e in schimb tricoul . Si vede cum din pamant se naste AUTOBAHN-ul (la ei nu la noi).
Si cu un ochi de expert anunta:
MISIUNE IMPOSIBILA!!!
Adica pana la 31.12.2011 nu se poate termina autostrada Bucuresti- Ploiesti ( de fapt Centura Bucuresti-Centura Ploiesti) ( teorema= Autostrada este soseaua ce leaga doua centuri si care nu pot fi preluate de sosele rapide spre centrul orasului).
Si asa printre suspine mai aflam de datoria morala....da.da MORALA ( de parca mai exista morala in tara asta).
Cum drăguțele companii romane au decalat termenul din mai 2012 la 31.12.2011 si cum au renegociat ele contractele pentru binele tarii. Ca sa nu ramana fara coledji ..pardon fara CV cu experienta majora de autostrada si nu de subantreprenor.
SUSPANS!!!!
Ce va urma?
Un esec major al firmelor romanesti???
NU!!!!
Stati linistiti totul se clarifica in actul III.
Dand dovada de un sacrificiu suprem si de abnegatie in construirea capitalismului, in intrecerea pe ramura, consortiul romanesc a invins si cele mai sumbre asteptari prezidentiale:
Incepand cu 01.12.2011 se va putea circula pe un sens pana la Ploiesti.
VICTORIE!!!
Restul se va uita sub omatul lui ianuarie 2012 si sarbatorile vor lua fata realitatii.
Deci se poate!!!
Firmele romanesti pot face minuni.
Prin noi insine vom iesi din criza si recesiune.
Avem forta si capacitatea de a rezolva orice.
VOTATI-NE!!!!

Bravo stimabile!

Parca e din Caragiale!

Nici nu stiu daca vreau sa am dreptate sau nu?

Edinburgh, poze 2












Edinburgh, poze 1










Edinburgh, second day

Ne sculam de dimineața cu o foame mare. Ajungem la breakfast ca toata lumea buna, adica cu un sfert de ora inainte de inchidere. Si aici avem de ales intre  fasole cu costita, sunca rasprajita, oua ochiuri (oups tocmai ce s-au terminat) si variațiuni pe aceeasi tema. Amânam umplutul burtii cu alta ocazie. Strângem tot si le lasam in masina si tzup la autobuz. Acum mergem direct la castel. Un adevarat "maze" pana la casa de bilete. Si aici plin de chinezi si normal de spanioli. Eram singurii romani. Asta da excursie intr-un loc exotic :)).
Ne asezam la coada si dupa o jumatate de ora suntem intrati.
Sa nu uit sa va spun de tribunele organizate chiar in piata din fata palatului. Cred ca incap lejer 7000 de oameni. Pentru Military Tattoo. Adica cimpoaie si kilturi multe si divers colorate.
Vorba unui coleg de serviciu al nevestei. "Te duci in Scotia sa bei whisky si sa vezi barbati cu fuste"
Odata intrati am nimerit intr-o mare de lume si parca Turnul Babel chiar atunci se nascuse. Nici macar engleza nu mai suna a engleza. La ora 11.30 incepea un tur organizat. Si ce mai ghid. Toata stima.
A inceput prin a ne spune ca de noua ani face turul asta si considera ca englezilor le este "embarrassing" ca un ghid de la un castel scotian sa fie irlandez!!!
A urmat povesti despre renovarile castelului cu materiale din ce in ce mai ieftine si despre împrejurimi unde uneori turisti americani vad fie Tour Eiffel, fie Norvegia , fie chiar Canada.
Au urmat detalii despre tunul de la ora unu si despre biserica folosita pe post de magazie de munitie.
Tot pe aici ne-a strecurat si ideea ca regii Scotiei care au pornit razboi contra Angliei nu au supravietuit si de aici o dragoste milenara.
Am aflat ca Belgia este tara in care Anglia si Germania isi rezolva disputele si ca asta e rostul ei in istorie, de asemena am aflat despre evenimentul anual dintre Franta si Anglia numit razboi , dar si despre razboiul de 100 de ani care de fapt a durat 116 ani si tot asa.
Cum in razboaie mai sunt si prizonieri multi francezi au fost adusi la Edinburgh pentru  a sta inchisi. Si cum francezii nu fac nimic toata ziua (asta in Franta se numeste greva) spiritul scotian nu a suportat asa ceva. Asa ca au fost pusi la munca. Au pavat un drum in interiorul cetatii. Au ales piatra cubica de mici dimensiuni. Asa ca pe o parte este pavat de francezi cu piatra mica pe cealalta parte e pavat de englezi cu piatra mare. Dar caii alunecau pe piatra mare. Asa ca se pare ca cel mai bun drum facut vreodata de francezi se afla la Edinburgh. Cu multumiri , chiar si dupa sute de ani e in stare buna.
Am vazut si restul complexului si am ajuns in fata cozii de la tezaur. Aici a fost dragut si ne-a explicat ca exista doua intrari, una cu coada alta fara , pe unde se poate vedea tezaurul. Asa ca pragmatic am ales usa fara coada si am vazut coroana, sabia si sceptrul (alea originale) chiar si piatra destinului (tot originala).
Am vizitat apoi prin exterior Parlamentul Scotian si am mers la castelul Hollyroodplace unde este resedinta oficiala din Scotia a reginei (ma rog cand nu merge la Balmoral).
Si aici se simtea o ordine si un stil aparte. Am vazut sala unde a fost inobilat Sean Connery si am vazut detalile ordinului ciulinelui .
Ruinele bisericii erau maiestuoase , iar gradina era deosebita.
Spre pranz am mers sa vizitam "Casa Georgiana" din secolul XVIII care sincer nu m-a dat pe spate. Oricum fata de bordeiul romanesc de chirpici de secolul XVIII este o mare diferenta.
Am parasit Edinburgh spre seara cu destinatia St. Andrews.
Pe curand.

marți, 30 august 2011

Edinburgh

Si ei pronunță Edinbra. Asa ca am ales totuși numele consacrat.
Am plecat din Aberdeen cu mașina închiriata si am mai vizitat inca doua castele pana sa ajungem la Edinburgh. Unul dintre ele a fost Scone Palace locul de incoronare al regilor Scotiei si unde se gasea faimoasa Stone of Scone sau Stone of Destiny .
Primul rege încoronat a fost faimosul Robert the Bruce la 1306 (faimos si prin filmul Braveheart dar si prin iesirea la lumina a masoneriei scotiene) si mistica piatra a destinului care in sustinea pe regi la incoronare.Tot faimoase sunt si sabia, sceptrul si coroana din care am gasit verisunea originala si la Edinburgh si la Scone. Tot la Scone am gasit si o verisune pentru piatra destinului copiata pe la 1600 si originalul ingropat undeva pe la Scone, lucru negat cu vehementa de ghidul de Edinburgh (deh si scotienii astia nu mai stiu ce sa mai inventeze!).
Ajungand pe centura de sud a Edinburgh-ului am hotarat sa vizitam si capela de la Roslin. E la 10 mile sud de Edinburgh si e marcata ca fiind un mare obiectiv turistic.
Concluzia mea dupa vizita ar fi : Sa ii pupe talpile lui Dan Brown forever.
Si toata povestea pompeaza bani in ea de la turisti care fie vad filme , fie citesc carti dar care la fata locului se chinuie sa inteleaga ceva.
Capela se afla intr-un amplu proces de renovare (eventual adaugare dupa scenariul lui Dan Brown) si  cel putin pe exterior este plina de schele. Micuța si cocheta nu exceleaza prin minuni arhitectonice singurul detaliu mai deosebit fiind coloana ucenicului. Restul este greu vizibil si iti încordează nervul optic. Noroc cu poze si explicații la tot pasul.
Vizita a fost scurta si intensa ca o ploaie de vara.
Asa ca am mers la hotel pentru cazare.
Poate ma repet, incantat fiind de calitatea hotelului si de perspectiva panoramica asupra orașului, dar am rămas cu o impresie plăcută. Mașina a rămas in parcare si am continuat periplul cu autobuzul.
Am ajuns pe Princess Street unde este inima comerciala a orasului. Aveam in spate un rucsac cu aparatul foto. Dupa nici o suta de metri am nimerit intr-o librărie. A fost ca un tsunami cultural. Mii de cărți de calitate cu preturi pana in cinci lire. Si mai ales carti pentru copii. Asa ca nu am rezistat tentației si am cumpărat peste 20 de titluri cu 60 de lire. Ce este important de stiut este ca ele cantareau peste 15 kg. Si asta doar spatele meu a înțeles. Dar cultura si copilul merita sacrificii.
Pornim spre dealul cu monumentul lui Nelson. Mai ne oprim la un magazin Disney (deh, sa nu ramana copilul trist dupa ce a stat despartit de parinti o saptamana) si ajungem in varful dealului ( in doua ture, sotia si aparatul foto prima si eu si cartile cu un mic delay (mic,mic)).
Aici am fost fascinat de invazia chineza in turism. De spanioli , francezi si  nemti eram deja satul. Chiar si cu japonezii cu super aparate foto ma obisnuisem. Dar acum erau zeci de chinezi si ei tot cu super aparate foto (fake) care cucerisera Edinburgh-ul.
Sa nu uit sa va spun de spectacolul autobuzelor etajate. Sute pe o bucata de strada de maxim 100 metri. Era ca in jocurile pe calculator cu viermele care tot creste si creste.
Am pornit apoi pe Royal Mile spre Castel. Se pregatea parada de "Military Tatoo". Mii de oameni stateau cuminti la coada sa intre la arena pregatita in fata castelului. Era in plina desfasurare si FRINGE. O nebunie.
Toti saltimbancii de pe lume erau acolo. Spectacolul strazii era fascinant. Nu mirosea deloc a Scotia. Era parca un loc atemporal unde vechiul si noul se intalnea si vibratia oamenilor si a orasului rezona.
Am mers mai departe in cautarea unui restaurant caci deja era seara si ne era foame.
Am nimerit la un restaurant italian unde am savurat "cozze" cam picante dupa parerea unanima.
Ne pregateam sa ne intoarcem la hotel si nu stiam unde este statia de intoarcere. Asa ca intrebam chelnarul. Sorry ! vin cu masina, sa intreb sefa de sala. Sorry si ea vine tot cu masina, Dupa ce e interogat tot personalul gasim un ajutor de bucatar care credea in transportul in comun. Si asa reusim sa identificam statia.
Ajungem in statie si pe panou figurau pana la statia noastra doar 8 opriri. Zis si facut la o opta oprire dam sa coboram. Surpriza, nu arata asa cum trebuia sa arate. Asa ca ne blocam in cadrul usii si cu o mutra rugatoare apelam la sofer. El ne intlege nedumerirea si ne garanteaza ca ne va anunta el cand trebuie sa coboram. Asta se va intampla peste alte 5 statii. Si economia asta parca nu e buna, zau.
Maine despre maine.

Aberdeen - poze








Aberdeen

Mai țineți minte filmul "Groundhog day". Cam asa poate fi descrisa pe scurt viata la Aberdeen. Si nu neapărat ca vrei sa afli dacă iarna va fi lunga sau scurta. Vrei sa afli dacă va fi soare sau nu. De temperaturi ce sa mai vorbim. Daca sunt peste 20C atunci se poate numi canicula. Asa ca trebuie sa te bucuri de fiecare raza de soare si sa nu cazi in depresie la fiecare picătura de ploaie (si sunt destule).
Cromatica orașului este si ea de o mare varietate de gri (nici nu știam ca exista atâtea nuanțe de gri) si asta datorita in mare parte granitului care se folosește la placarea casei cat si la învelitoare. Încercați sa va imaginați ceata, ploaie mărunta, 12C si mii de case care arata la fel si toate sunt gri. Da, asta da viata! Si cand incepi sa te obișnuiești, incepi sa vezi si ce este in spatele griului.
Alea bune : ar fi ca oameni (foarte putini pe străzi ) nu sunt chinuiți de grija zilei de maine si au un aer de normalitate si de civilizație inconfundabil; traficul deși foarte aglomerat in orele de vârf are totusi o fluenta si o lipsa totala de tensiune si agresivitate iar claxoane parca nu exista; verdele peluzei este parca aici creat si aproape ca estompează griul dand ochiului si sufletului o serenitate si o doza de optimism; peluzele si locurile de joaca sunt absolut încântătoare mai ales prin numărul mare de oameni care le utilizează (nu au teoria comunista ca iarba este doar pentru ochi si nu pentru picioare) iar terenurile de sport sunt prezente in tot orasul (e normal cand le curge rugby si golf prin vine); gărdulețele si perdeluțele sunt ca fustele mini vara la mare, cat sa nu zica lumea ca nu exista, asa este o societate care nu prea are secrete; magazine si locuri de recreere sunt frumos grupate, zona portului si a plajei orașului avand un farmec aparte; preturile  sunt uniforme si nu exista tentatia de mica ciupeala; au cea mai mare clădire din granit finalizata ( se pregătește inca vreo 100 de ani Sagrada Familia sa ia locul I-i; au un simt al umorului reflectat si pe semnele de circulație (atâtea cate au ) referitoare la restricția de 20 mile/ora in zone rezidențiale "20 is plenty".
Alea rele: nu au imaginație in trafic aproape deloc, sunt in stare sa stea in spatele unui tractor pana schimba acesta direcția; la o ploaie s-au defectat semafoarele si ei neavând prea multe semne de circulație (si unele din cele pe care le au nu depășesc 20cm in diametru) la intersecții se negocia in direct cine sa treaca primul; pentru maturat rigola de lângă bordura au închis jumătate de bulevard ca sa mature liniștit un tractor cu perii care avea pe in spatele lui pe banda rămasa libera o coada de 5 km; singurele voci auzite de mine intr-o statie de autobuz aparțineau unui grup de cinci fete scoto-africane care glumeau si rădeau in rest liniște si liniște si  liniște; programul magazinelor si al restaurantelor este halucinant 09.00-17.00 (marea majoritate, tot sa faci cumpărături dupa serviciu) si mai ales au închis sambata si duminica (unele); punctualitatea transportului in comun nu este punctul lor forte, dar nici nu este de plans; reparațiile stradale se fac doar unde groapa este groapa si marcajul rutier e invizibil; camere de supraveghere din 100 in 100 de metri si mai ales radare (speed camera) la tot pasul ( e drept sunt vizibil marcate , anuntate din timp si pe asfalt este trasata o grila in zona de actiune a radarului) care totusi pot fi evitate.
Asa au vazut ochii mei, asa a simtit inima mea , asa a scris mana mea.

luni, 29 august 2011

Lumea povestilor este doar in Romania

Era de curând, tare de curând cand Alb-Rosu Împărat s-a saturat de Împărăteasa. Si a gonit-o cu tot cu copii, ca sa poată sta liniștit cu a lui Alba ca Zapada. Si blestemul mercurului a fost depășit si nimic nu i-a mai stat in cale sa poată sa arate lumii cum se face o nunta adevărata, nu cum au încercat palidele fete împărătești (d-alea pe bune). Dupa noua ani de crescut micuta Alba ca Zapada in puf si pene prin Tara Soarelui Apune pentru pensionari (Miami) a decis sa dea zvon in tara ca este gata de UCL...pardon nunta.
Si ce mai foșnet ce mai vuiet. Tot TOP 300 (de dus la mititica) adică cei mai mari angajatori din Tara Mamaligii explodate parțial au aflat de eveniment.
Nas era chiar Branza Imparat. Si in cinstea ei in alb s-au imbracat amandoi. La un moment dat nici nu mai stiai care era mireasa!! Puritate absoluta (sau dupa alte culturi doliul bunului-simt)!
Povestea este de fapt mult mai simpla:
Dupa Lovilutie toti smecherii autohtoni au început sa se întreacă in mașini aduse din RFG apoi simplu Germania. Cu timpul, motivul întrecerii a fost: cățelul de rasa, vila de la Snagov si nu in ultimul rand amanta cea noua. Pe care unii ca niște adevărați cavaleri au dus-o pana la altar. ( Noile Cenușărese au înțeles foarte repede ca numărul de Feti Frumoși este redus si nu trebuie pierduta nici o ocazie in a pune mana pe unul chiar si cu pretul destramarii de familii cu copiii).

Cu timpul  miza a crescut. Pe cine imi pun ministru? a fost șlagăr intr-o perioada. A trecut si asta.
Acum marea provocare a fost umilirea crizei si a națiunii sarantoace.
Imediat au intrat pe fir si posturile TV de mare calitate. Au sapat si au tot sapat pana ce au dat de ......esenta capitalismului romanesc. Scoala putina, tupeu maxim. Si asta cu bunăvoința statului impotent.
Noua aristocrație a strâns rândurile si s-a adunat degrabă la nunta.
Ce mai calesti. Sub 150 CP nu era nici o caleasca. De pret ce sa mai zic. Cred ca un VW EOS decapotabil a fost cea mai jalnica masina. Putea si el sa ia de la un interlop una mai buna. Ce ..(beep).......  naiba Gentleman-i suntem!
Sincer sunt mândru ca din Romania a venit palma pentru Will si Kate sau pentru saracul Albert si Charlene.Si mai ales pentru nunțile tiganesti de prin Banat si de zona Sibiului.
ASA SE FACE O NUNTA !!!!
Si cand te gândești ca acum 2 decenii căra butelii cu cârca.
SIC TRANSIT GLORIA MUNDI !!!

Pur si simplu SCOTIA! 3 Castle Trail- Comentarii

Da, urmează si partea scrisa. Pe poze se poate uita oricine.
Asa ca sa stiti ca vizitele sunt cam scumpe, in jur de 10 lire de căciulă. Asta daca nu ai cumva abonament NTS vezi si : http://www.nts.org.uk
La intrare, te asteapta invariabil un bătrânel cu kilt si cu zâmbetul pe buze. Vârsta este greu de definit dar parca nu e veteran WWI. Oricum sunt verzi si urca si coboară scările de parca ar fi luat pastile. Daca vorbesc repede esti pierdut pentru ca intelegi cu greu ceva. Daca te întreabă de unde esti, răspunsul este tot invariabil : Aaaa....Romania! Si asta e tot. Tin sa va spun un mic secret: Asta a fost singura excursie in care nu am mai vazut romani (in afara de prietenii nostrii) si am vorbit vrute si nevrute fara cenzura.
Asa ca sunt doua feluri de tururi : unul cu ghid de tur si altul cu ghid in fiecare camera. La cel cu ghid de tur ghidul a devenit un fel de "stand up comedian" si cânta aceeasi placa tot timpul. Daca il scoți din ale lui cu o întrebare capcana e terminat, isi cam pierde si cheful de povestit. In rest prestează un umor de calitate si ii considera pe englezi si pe americani mai slabi de înger si au grija sa o reamintească non-stop. Poveștile sunt presărate cu ușoare amintiri despre fantome si despre lunga lor filiație din (invariabil Robert the Bruce sau Mary Queen of Scots). In camera de zi tronează o sticla de whisky de calitate de j'demii de ani, care o ghida a recunoscut cu roșeața in obraji ca este rămasa de la o nunta organizata acolo ( DA DA dl Borcea sunt castele de închiriat pentru nunti cu tacâmuri si vesela de calitate si cu ceva istorie si tradiție daca stiti ce înseamna asta).
Marea majoritate a castelelor sunt refăcute si mult adăugite fata de planurile inițiale si asta intre 1800-1900. Asa ca ceva original vezi doar la ruine ( si nic acolo prea mult).
Tururile sunt asa organizate încât au un singur flux si uneori treci si prin pasaje secrete. Scările sunt mici si abrupte si grinzile de lemn scârțâie ( zau ca am mai slabit!) .
Fiecare familie nobiliara are pe blazon ceva scris in latina doar câteva au ceva scris in engleza cu influente vikinge (oare gaelic = Gàidhlig) dar mare majoritate au legături cu ordinul Jartierei " HONY SOIT QUI MAL Y PENSE" .
Programul de vizitare este pentru lăuze 9.30-17.00 dar ultimul vizitator intra pe la 16.30 si uneori se inchide poarta in nas si la 16.15 .
Drumurile sunt bine semnalizare, cam înguste ( de o mașina cel mult , in caz de întâlnire cu o alta, una trece pe iarba!) si au si  parcări imense (cu plata bineînțeles) si sunt pline de spanioli, francezi si nemti.
Intrarea se face obligatoriu prin magazinul de suveniruri si iesirea se face prin restaurant. Grupurile sanitare sunt curate si câteva aveau obiecte de la 1850 inca funcționale ( si nu erau Romstal).
Unele sunt deschise doar parțial publicului (al n-spelea EARL de ..... păstrează un nivel din castel ca sa aiba si el unde sa vina in vacanta, ei fiind in administrația centrala sau CEO) si sunt pline fie de personal  f.f. in varsta , fie de fatuci cu aparat dentar ( care am vazut mai nou ca are si cristale Swarovski pe fiecare dinte) care zac abandonate intr-un colt de castel. Dar cum ii intrebi ceva, imediat  arboreaza un zambet de parca ar fi castigat la BINGO.
Din pacate mai mult de 4-5 castele pe zi este aproape imposibil de facut si din cauza programului si din cauza modului cum conduc scotienii.
Dar asta alta data.

vineri, 26 august 2011

Pur si simplu SCOTIA! 3 Castle Trail

Noroc ca exista Aberdeenshire si mai ales National Trust of Scotchland si abonamentele anuale familiale. Daca ele nu existau bugetul nostru pentru bilete era epuizat dupa primele doua castele.
Pe o distanta de 100 de mile in jurul Aberdeenului sunt grupate peste 15 castele marea majoritate apartinand NTS.
Crathes Castle

Craigievar Castle
 Fraser Castle
 Drum Castle
 Duff House
Delgatie Castle

 Fyvie Castle


 Glamis Castle

Casa Domnului Ltd

Am trait sa o vad si pe asta.
In Anglia si Franta biserici de vânzare sau de închiriat.
Altele au fost deja transformate in hoteluri, magazine (de exemplu TESCO), baruri sau chiar birouri.
Ce vremuri interesante trăim. Totul este de vânzare. Chiar totul?
Cum noi suntem cam cu 50 de ani mai in urma se pare ca moda va ajunge si pe la noi odata cu finalizarea Catedralei. Si atunci nu ar trebui sa fim deja pregătiți!? Are deja o parcare imensa proiectata si cred ca se poate transforma usor in ce va fi nevoie pe atunci. Dar oare chiar ne permitem noi ca tara asa ceva. Sau nu contează? Deja prin presa straina au aparut articole legate de aceasta investiție. Un nou vis megaloman pe malurile Dâmboviței? Nu suntem oare impotriva curentului? Din cei 20.000 de oameni care vor veni de Înviere cati vor avea oare la ei "Lumina" cand vor merge acasa orbecăind prin Păcat si Necinste? De ce încercam sa ne mântuim prin lucruri materiale si nu incercam sa ne mantuim prin adevaratele repere morale. Si aici marimea conteaza?
Inteleg rostul unei Case a Domnului ca fiind loc de focalizare a conexiunii divine si de amplificare a rugilor si gandurilor. Acest "Difuzor" amplasat pe loc sfințit, unde partea telurica se întrepătrunde cu partea spirituala umana in calea spre divinitate, de ceva timp si-a pierdut oarecum scopul initial devenind in sine un organism viu. Si ca orice organism viu încearcă sa supraviețuiasca si sa se inmulteasca.
La inceput a fost suficient un cerc care sa te împrejmuiască, trasat fiind in nisipul desertului. Apoi cerul a fost acoperișul care rasuna de ruga omului. Apa Iordanului a fost si ea suficienta pentru a putea spala si purifica prin botez un suflet. Peretii de lut care ne cuprind sufletul incet incet au pus stapanire si pe locul nostru de comuniune divina. Si tot pe atunci arhitecti si zidarii liberi au inceput competitia celei mai mari si mai fastuoase Case a Domnului. Capete incoronate au dorit sa-si masoare dragostea pentru divinitate cuantificand-o in pietre, lemn si sticla. O cursa demna de o cauza mai buna a inceput si continua si in zilele noastre.
Si pana la urma este normal sa crezi ca o tara inundata de comunism se poate salva prin biserici. Si cate s-au mai construit dupa 1990. Dar nu numarul ar trebui sa conteze la o noua inundatie ci carmacii si determinarea.
Noe nu s-a salvat construind o biserica, ci o arca.
Lot nu s-a salvat privind inapoi, ci doar inainte.
Sa fi salvat nu presupune orbire ci doar speranta , credinta si dragoste. Si asta poti gasi si sub cerul liber sau in intimitatea sinelui tau.
Calea , Adevarul si Viata pot fi un mod de viata care trebuie sa fie liber consimțit. Ascunzandu-le sub tone de beton, fier , marmura si sticla nu te fac nic mai bun nici mai rau decat esti de fapt.

joi, 25 august 2011

Pur si simplu SCOTIA! 2

Seara am hotarat sa vizitam ruinele castelului Dunnottar . Situat la sudul Aberdeen-ului mai exact la trei mile la sud de localitatea Stonehaven.
Aici totul se masoara in mile, yarzi, picioare si alte dalea.
Viteza nu e in km/h ci in mile/h si nu consumi litri de benzina ci galoane. Mai frumos este ca au si bani proprii (fara Regina pe ei) emisi de RBS si care sunt buni doar la ei (am avut grija sa nu ma intorc cu ei acasa!!!!).
Sunt altfel decat restul UK dar sunt originali si simpatici (au un simt al umorului f.f. dezvoltat) dar cred ca pentru romani sunt buni doar in doze mici.
La Dunnottar Castle am simtit pentru prima data adevarata influenta vikinga asupra Scotiei.



Tot aici am simțit sub picioare miraculosul gazon scoțian si am vazut cele mai fericite văcuțe păscând (cred ca cele elvețiene sunt cam stresate de când cu francul).
Am luat masa pe plaja de la Stonehaven savurand un delicios fish&chips (sarut mana pentru masa).



In decursul calatoriei cred ca am vazut peste 100 de masini de colectie. Si nu erau in cutii de sticla ci erau libere pe strada, aratand impecabil si bucurand ochiul profanului. Si era vorba de Rolls Royce, Aston Martin, Jaguar, Bentley, Bugatti toate ca la prima tinerete. Iata una dintre ele.
Va urma!

Copilul care nu plange...

... Nu primește de mâncare!
Asa suna un vechi proverb romanesc.
Cata ințelepciune poarta el oare?
Eu personal sunt dezamăgit de acest mod de gândire pentru ca ne dezavantajează ca națiune.
Si de ce?
Pentru ca ne situează la limita unui mod de gândire bazat exclusiv de satisfacerea nevoilor imediate. Si cu asta cam atat. Nici vorba de planificare, de identificarea potențialelor probleme, de "forward thinking" .
Simplu si doar atat. Plângi primești. Nu plângi, mori de foame.
Am întâlnit acest mod de gândire si in viata profesionala si pe termen scurt poate fi profitabil dar si aici se dezvolta doua categorii:
Plângăcioșii- care au dedus modul de funcționare al societății romanesti si se plâng non-stop pentru a primi tot ceea ce este necesar, uneori si cand nu este cazul
si
Tăcuții- care isi duc in tăcere "crucea" si încearcă sa rezolve multitudinea de probleme fara a "plânge" dupa ajutor.
Asa se diferențiază doau moduri de abordare a realității. Este normal sa cer ajutor din când in când. Sa abuzezi de asta, ajungi ca in fabula cu "Petrica si Lupul" .
Crescătorii de câini de elita promovează sistemul hrănirii câinelui la ore fixe dupa un program bine stabilit. Este total contraindicat ca sa lași mâncare in exces câinelui asa incat el sa manance cand vrea si cat vrea. Si mai ales nu trebuie sa ajungă in situația ca el sa planga de foame. Dar pedigree-ul are o istorie de peste un mileniu in lumea civilizata si a început cu educarea oamenilor si apoi cu dresarea câinilor. Cine sare peste etape si vrea sa dreseze un câine cand nu este el inca complet civilizat nu va avea rezultate scontate.
In concluzie pot spune ca visez dupa ordine, disciplina si "forward thinking".
Întotdeauna am crezut sincer ca omul trebuie sa identifice problemele celor din jur, sa-i ajute cu vorba sau cu fapta si sa nu aștepte ca lacrimile sa "vorbească" primele. De fapt cred ca vorbele nici nu sunt necesare intr-o relatie de orice fel ar fi ea. Se poate naste o telepatie intre persoane care au de împărțit un timp comun asa încât si o simpla indispoziție sa fie resimțita.
Nu pot uita vorbele lui Eminescu din "Luceafarul":
cand Demiurgul simte tristetea Luceafarului il intreaba de ce are nevoie : " Spune-mi Cuvantul meu Dintai sa-ti dau intelepciune?", dar de fapt nu de intelepciune duce lipsa Creatia ci de Dragoste.
Visez ziua in care oamenii sa simta nevoile celorlalti si sa nu astepte sa fie rugati pentru a primi ceea ce au nevoie.
Si in primul rand de DRAGOSTE.

Pur si simplu SCOTIA! 1

La buna "rescriere" sau revedere !
Aproape de un an cochetam cu ideea unei excursii in Scoția la invitația unor buni prieteni (ei fiind expati), mai precis la Aberdeen.
La început am fost cam circumspect : e departe, e cam scump si nu ne permitem, ce sa vedem pe acolo !!!???
Dar cum orice călătorie este o mare experiența de viata, tot asa ea ne poate aduce răspunsuri la întrebările noastre dar si  ne poate deschide noi perspective asupra vieții.
Asa ca pe scurt :
am zburat aproape 6000 de km;
am mers cu mașina aproape 2000 de km;
am vizitat 20 de castele;
am văzut 10 grădini superbe;
am vizitat 2 distilerii;
am văzut jocuri tradiționale scoțiene, parade si serbări câmpenești
dar cel mai important este ca am redescoperit puterea prieteniei si liniștea sufleteasca, am întâlnit oameni mereu cu zâmbetul pe buze, am văzut si simțit originea golfului si nu in ultimul rând am înțeles ce înseamna cu adevarat un whisky de calitate.
Începutul a fost cu alegerea companiei aeriene si găsirea unui hotel pentru o noapte la Edinburgh.
Cum zbor direct la Aberdeen nu exista am început sa cautam alternative. Si după îndelungi căutări cu low-cost am constatat cu surprindere ca low-cost este de fapt high-cost si asa am ales sa mergem cu BA prin hub-ul de la Heathrow. Si mai surprinzător a fost faptul ca unele companii aeriene una arata la preț la început si când este de plătit prețul este de fapt dublu. Aviz amatorilor.
A urmat rezervarea de la Edinburgh. In aceasta perioada orașul este in plina sărbătoare fiind gazda a nenumărate spectacole si expoziții. Asa ca pana si studenții isi închiriau patul din căminul studențesc. Si asta cu plata on-line. Am gasit surprinzător (de fapt a gasit sotia pe la 2 noaptea dupa sute de variante) un hotel aparținând unui lanț renumit la super pret si super conditii.
Asa ca deja aveam avion si hotel rezervate. Si la sume rezonabile tinand cont de calitate.
Acum se punea problema daca sa ma incumet sa închiriem o masina si sa o si conduc. M-am hotarat ca este tot un volan si un schimbător de viteze la mijloc si am început sa cautam masina tot pe net. Dupa zeci de variante am ales un Opel (Vauxhall) Corsa si pana la urma am reusit sa platim pe net masina in avans.
Puteam pleca linistiti.
A venit si ziua cea mare a plecarii.
La sase dimineața eram in noul terminal de la Otopeni. Si am fost placut impresionat. Aveam sa remarc la Heathrow ca se alesese aceeasi varianta pentru structura de rezistenta, dar eu oricum eram mandru de Otopeniul nostru renăscut.
Cursa de linie BA. Așteptam usor înfometat masa. Si in cateva minute parca ajunsesem la shaormaria de la Dristor. Dar era doar o iluzie de la bacon încălzit la microunde. Si asa am fost serviti cu un "real english breakfast". Noroc cu chifla si untul si marmelada care erau romanesti.
Am ajuns la Heathrow in terminalul 5 unde am fost super-verficati si pozati si introdusi in baza de date.
Au urmat doua ore de asteptare pana la cursa de Aberdeen. Am vizitat toate shopurile si am constatat ca preturile sunt ca pe peste tot. Doar cartile erau ieftine si frumoase.
Am ajuns si la Aberdeen unde ne astepta prietenul nostru.
Am ajuns si la masina inchiriata. Stateam fata in fata cu un Vauxhall Astra 1.6 nou-nout. Nu mai aveau Corsa.
Parea la fel dar cand m-am urcat in dreapta parca eram in alta lume. Si bomboana de pe coliva a fost cand am incercat sa pornesc masina de pe loc. Frana de mana era trasa. Si asa a ramas inca 10 minute cu toate sfaturile unei familii de spanioli care aveau si ei o masina inchiriata. Pana ce nu a venit specialistul de la inchiriere nu am fost in stare sa o pornesc. Trebuia doar sa tin piciorul apasat pe frana si sa apas butonul de frana de mana. Asta simultan. Ceea ce eu normal ca nu facusem.
Am pornit la drum, bineînțeles ca pe partea dreapta. Noroc cu prietenul care conducea in fata si l-am urmat orbește  In primul giratoriu care era si semaforizat am avut primul soc. De fapt semaforul era pentru pietoni. Pentru masini se aplica prioritatea de dreapta.
Am supravietuit primului drum.
Va urma!

duminică, 14 august 2011

Maica Domnului

La inceput aude voci si vede intrupari pe care altii nu le vad (Gabriel) . Viata Ei este plina de smerenie si traieste alaturi de omul pe care il respecta si iubeste. Si fara a fi atinsa de el afla ca a ramas insarcinata. Omul  de langa  Ea o sustine si o ajuta sa nasca chiar in conditii inumane pentru ziua de azi (o  iesle). La nastere are loc un fenomen astronomic si este vizitata de trei straini ciudati ( Gaspar, Melchior si Balthazar). Copilul va purta numele de Jehosua bar Josef. Fuga in Egipt este singura solutie pentru salvarea copilului si Ea o accepta fara retinere. Cu intoarcerea in Galileea Ea simte si mai puternic  harul si destinul unic al Copilului. Incearca sa inteleaga Vrerea dar uneori este peste puterea de intelegere al unui om. Asa ca vede cum Copilul creste si devine Barbat. Este tulburata de faptul ca familia ei mai are prin nepotul ei ( fiul verisoarei Elisabeta) Ioan o conexiune divina. Trebuie sa invete si sa inteleaga faptul ca nascand un Copil a nascut mantuirea omenirii. Si drumul spre realizarea destinului este anevoios necesitând si participarea Ei la aproape fiecare etapa din treptele mantuirii spre sacrificiul suprem . Ce  Mama poate urmarii in tăcere sacrificarea a ceea ce a nascut  si mai ales sa participe la coborârea de pe cruce a corpului rece al Copilului ei.
Poate ca la nunta din Cana Galileea a grabit intr-un fel evenimentele dar Ea stia de pe atunci soarta Fiului.
A urmat un episod de asa zisa dezicere din partea Fiului a Mamei, dar si acest episod a fost depasit cu ințelepciune. A stat alături , chiar in umbra devenind Ea insasi mai mult decat un Apostol. A avut alaturi de Ea pe cealaltă femeie marcanta din viata Fiului Ei. Au parcurs impreuna ultimi pasi spre Crucificare.
Cata intelepciune pentru o femeie de acum 2000 de ani. Sa nasti neinteles si mai ales extrem de periculos pentru moravurile acelei societati , sa-L cresti in harul legilor Talmudului pregatindu-l pentru a deveni invatator si El totusi alegand sa prelucreze lemnul inainte de a prelucra omul.  A vedea cum creste si cum nu poarta o viata de copilandru cum este ars la interior de o mare framantare si o imensa dragoste pentru oameni.
Sa-L vezi apoi devenind "Pescar" de oameni si incepand incet incet sa se indeparteze de tine pentru a-si indeplini Destinul. Sa plece si sa dispara de langa tine nestiind daca se va mai intoarce vreodata, sa-L vezi in mijlocul oamenilor vorbindu-le, vindecandu-i si sadindu-le speranta.
Sa stii ca nu va avea o casa pe Pamant in care sa-ti cresti nepotii si cum Casa Lui va deveni universala iar nepoti iti vor deveni toti oamenii care te vor invoca in ruga lor.
Chiar daca este un destin atipic unei Mame este Destinul Suprem si orice Mama este in stare de a face lucruri extreme pentru copilul ei.
Nu ar trebui sa fie o zi trista, caci frumos denumita Adormirea Maicii Domnului, acesta zi ar trebui sa fie una de reflexie si de respect pentru Mama de langa noi.
Caci Adormirea nu e stingere ci doar un pas in devenire.

sâmbătă, 13 august 2011

Civilizatie

La liceu am avut diriginte un profesor de sport. Eram ultima lui generație de elevi si urma sa se pensioneze. Fiind "durul" liceului a avut întotdeauna cele mai grele clase pentru a le civiliza. Si sa nu credeti ca era vorba de un liceu  de mana a cincea. Asa ca la ultimul ciclu din viata lui de diriginte a primit cea mai buna clasa a generatiei 1983 respectiv a 9-a A. Si reproșurile au inceput sa curga rapid. Pe langa faptul ca generatiile anterioare erau evocate la superlativ ( DA DA inca de atunci "fostii" fusesera mult mai buni decat "actualii"), noi se pare ca aveam mari probleme de civilizatie. Si el ne-a definit viziunea lui despre civilizatie.
Asa ca incerc si eu sa o redau din memorie, sperand ca totusi am surprins esentialul.
"Omul este in esenta tot o mica maimutica, dar reuseste prin puterea civilizatiei sa se desprinda de acest statut. Si cateva trasaturi definitorii ar fi: pozitia corpului, tinuta si miscarile, modul in care mancam, purtam o conversatie sau interactionam cu semenii nostrii, compasiunea si respectul fata de apropiatii nostrii...etc"
De asemenea definitoriu era pastrarea acestor calitati si in intimitate sau cand credem ca nu ne vede nimeni. Era incriminat faptul ca multi afiseaza o atitudine civilizata dar isi dezbraca aceasta haina cu prima ocazie redevenind o bruta.
Aceast dublu standard am incercat sa-l urmaresc si eu de-a lungul timpului si am observat ca tot mai multi nici nu  mai imbraca haina civilizatiei din start, se afiseaza direct cu un caracter necioplit si agresiv si il impun ca normalitate. Ce sa mai vorbesc de cei care poarta haina civilizatiei cu greu in timpul serviciului si devin fiare la volan sau la petreceri. Ce usor pot insela aparentele. O haina buna si o masina scumpa automat te incadreaza in categoria omului civilizat.
Din pacate banii nu asigura automat si nivelul de civilizatie pe care o societate asezata si cu traditii il asigura.
Ce se intampla cu faimosii cei sapte ani de acasa? Ce se intampla cu educatia copiilor nostri? Ce modele sunt promovate in ziua de azi?
Nu cumva totul este in derizoriu pentru a nu exista o scara a valorilor astfel incat nimeni sa nu mai simta povara civilizatiei.
O populatiei care isi pierde gradul de civilizatie si reperele morale este mult mai usor de manipulat.
Am scris si aceste randuri socat fiind de ceea ce s-a intamplat in Anglia acum cateva nopti.
Pentru mine Londra a ramas cea mai frumoasa amintire dintre toate vizitele in strainatate pe care le-am facut. Un model de cultura si  civilizatie. Sincer a fost pe primul loc.
De asemenea modelul de educatie britanic l-am gasit de departe cel mai competitiv si complet. Asa ca fiul meu urmeaza acest drum.
Si atunci cum este posibil ceea ce s-a intamplat?
Raspunsul pe scurt si foarte dur ar fi:
Nu au asimilat ceea ce au primit in exces si au fost contaminati si cei care se presupunea ca erau deja civilizati.
Dar problema asta va fi in toata Europa.
Zeci de culturi si de civilizatii incompatibile cu cea vest europeana au invadat spatiul Europei.
Inceputul a fost mai demult dar va continua cu si mai mare virulenta pornind din te miri ce pentru ca creuzetul civilizator este supraincarcat si reteta este gresita.
Nu se poate ca fiecare sa-si impuna modul de viata si obiceiurile acolo unde este primit pentru o viata mai buna.
Acesti oameni nu sunt niste cuceritori ci din contra sunt oameni primiti (uneori cu bratele deschise) pentru probleme economice, politice sau religioase.
Pretul pentru prea multa toleranta sper sa nu fie prea mare.
Asa ca eu consider ca s-a nascut un nou tip de vest-european. Fara radacini, fara traditii si fara dragoste de locul unde traieste si munceste. Este un robotel la munca (cand nu este asistat social) si uneori dispretuieste societatea in care traieste.
Manifestarea dispretului la adapostul intunericului este dovada instictelor animalice lasate libere si nerafinate de nici o civilizatie.
Este dupa mine specia cea mai periculoasa cea care manipulata poate teroriza intreg continentul.
Si mai ales amestecul religios sau ateismul imi par a fi si ele maxime primejdii.
Libertatea prost inteleasa si drepturile omului duse la extrem pot naste monstrii.

vineri, 12 august 2011

Viata de chinez

Este ora patru si jumătate. Toata familia este treaza. Se pregătesc sa plece la serviciu. Asta înseamna (sa zicem) "Dragonul Rosu". Asa ca la ora cinci porțile automate ale vilei se deschid si mașina germana (invariabil germana si noua) pornește si intra in coloana de sute de masini care se indreapta in fiecare dimineata spre "Dragon". Ei sunt primii care ajung la munca si deschid standurile. De obicei lucrează in familie si putini accepta ajutoare străine. Chiar si asa romanii ajung la munca cu un sfert de ora dupa ei. Dupa ce deschid oblonul începe ritualul aranjării marfii. Si in curand incep sa ajunga si dubitele si masinile din intreaga tara. Romanii, morti de somn, apar bezmetici cu un căruț imens pe doua roti si cu liste de jumătate de metru in mana, mergând la sigur pe culoare la furnizorii consacrați si daca mai au timp mai fac un tur sa vada ce mai este. Asta de obicei se întâmpla in timpul săptămânii. Sambata vin si curiosii si cei care cumpara la bucata. In rest afacerile adevarate se termina pana in ora noua. Asa se umplu toate buticurile de aici pana aiurea in toata tara de marfa. De orice, mai putin alimente.
Ce factura, ce garantie.......doar se merge pe incredere. Zilnic milioane de euro se invart doar prin "Dragon" (fara acte sau impozite). Dar nu numai chinezii fac aici afaceri. Si turcii si arabii care s-au perindat prin "Prisma" si alte asemenea locatii sunt aici prezenti. Sunt grupati intr-o aripa a complexului.

Mai tineti minte incendiul?
Urmele incendiului nici nu se mai vad. Asemenea dragonului (balaurului) in loc de un cap (pavilion) i-au crescut mai multe. Si inca se mai construieste. Si banii de asigurare au fost complet incasati. Ce nororc sa faca acum (dupa 10 ani de la inaugurare) cateva luni o asigurare de incendiu! Felicitari.
Nici nu conteaza  concurenta de la "China Town". De ce??? Pai ei au protectie. Adica afla de cu seara daca urmeaza sa fie "calcati" de "Garda", Vama sau alte asemenea factori disturbatori. De aceea sunt ei aici. Totul este un mecanism bine pus la punct. A fost putin sincopa cu "Portul " dar lucrurile au reintrat la normal.
Ei vand marfa cu de douazeci de ori cu cat o cumpara in China si o vand aici fericiti. Dar nu numai ei sunt fericiti. Toata lumea implicata este fericita. Este ca in povestea cu "Gaina cu ouăle de aur". Mai ales cine are cuibarul.
Asa ca in jurul prânzului, dupa ce mananca acolo prima data mâncarea lor traditionala, pleaca acasa. Unde majoritatea se mai culca doua trei ore. Seara mai socializează putin si musai la ora 20.00 sunt in pat.
Petrecerile lor sunt zgomotoase, pline de bere iar mâncarea este si ea ciudata . Consta printre altele, fie in peste (macrou ) la gratar, fie un cocos gatit (proaspat sacrifciat) si uneori si  mititei la gratar. Muzica este si ea prezenta dar prefera muzica americana.
Inainte cu o luna de Anul Nou Chinezesc pleaca in China. Contractele se fac pe un an si ei se reîntorc pentru a le prelungi sau a face altele noi. Mai stau si dupa Anul Nou inca o luna. Doar un membrul al familiei pleaca, de obicei sotul, sotia continuând afacerea.
Si nu e asa greu. In Port marfa se subevalueaza, se platesc taxe simbolice si mecanismul este uns. Din cand in cand pentru presa mai cad cativa fazani sau din  cei care au cârâit.
Pana acum eram inebuniti dupa marfa din China.
De ceva timp am inceput sa umblam si dupa BANII din China.
Si a fost trimis cineva dupa chipul si asemanarea lor. Ma uitam la TV si dl Boc chiar se integreaza intre chinezi.
Dar daca mesagerul nu are rangul cel mai inalt rezultatele pot fi modeste.
Asa ca daca am pierdut trenul in 2006 cand China dorea cu nerabdare sa deschida cu speraclul usa UE, acum sansele sunt mult mai reduse.
Sa traim si sa vedem.

joi, 11 august 2011

Casele din Romania

Este criza imobiliara (o simt pe propria-mi piele) dar pe lângă mine se construiește in draci.
Repede si ieftin.
Ma uitam astăzi la o căsuța (blocusor) care in 40 de zile are deja a patra placa turnata. Si întâmplator ma uit si la panoul de identificare al investiției. Acolo scrie clar P+2E+EM. Si stau si numar si eu : P + 3E + EM. Si asta dupa ce am verificat de trei ori.
Dar ce ma mira. In ultimul timp "investitorii" din zona (cam 3 exemplare fara a socoti si primarul) au mari probleme cu nivelul de inaltime. Cum PUG -ul localitatii se oprise la P+1E+EM unul dintre potentatii zonei a aflat si el de beneficiile PUZ-ului. Si asa in  loc sa trântească duplexurile cu care era deja obișnuit care care nu se mai vindeau ( are peste 50 de buc nevândute) a ales dezvoltarea pe verticala. Si asa au apărut bloculete S+P+5E cu ultimul nivel ce imita o mansarda dar este un nivel obisnuit doar ca este îmbrăcat in acoperis. Deci pe acelasi teren a reușit sa trântească inca 3 niveluri in plus reorientându-se spre apartamente cu doua camere sau garsoniere. Ce sa mai vorbesc de alti parametrii urbanistici ( POT si CUT) care sunt complet ignorati dar si distantele dintre case s-au redus la un metru ( saracul cod civil cu 1.9m distanta minima).
Si cine face recepția de la Primărie nu vede!!????
Vede,  dar ei vin ca niste milogi si fomisti si stiu ca pleacă si ei cu ceva in buzunar.
Am trecut si eu prin câteva receptii si invariabil oamenii puși sa respecte legea isi arătau disponibilitatea sa închidă ochii.
Asa ca pot afirma cu toată taria ca nu exista casa in Romania construita dupa 1990 care sa respecte in totalitate Autorizația de Construire.
Sau e umblat la suprafața construita, sau la regimul de înălțime, sau la distantele intre vecinătăți, sau sunt construite altfel decât pe planurile vizate spre neschimbate etc.
Si asta este doar vârful aisbergului in hora sunt prinși si notari, cadastristi, evaluatori imobiliari etc.

Ma tot întreb ce se va întâmpla in București in anul 2012. De ce??
Toate PUZ-urile au ca termen de valabilitate 5 ani din momentul aprobării lor. Asa ca incepand cu 2012 incep sa expire aproape toate  PUZ-urile făcute începând cu 2007. Si sunt milioane de km patrati. DA DA DA.
Bani băgați in buzunarul arhitecților si urbaniștilor  (fara a mai pune la socoteala spagile date pe la Primarii ) pentru terenuri care zac acum in paragina in așteptarea zilelor de glorie .
Este vorba de miliarde de euro!

Se plânge toata lumea de haosul din București. Da, acest haos a fost creat de un grup de 40-50 de persoane (asa zis investitori, arhitecti , urbansiti si responsabili din Primarii pe teme urbanistice) . Lor le datoram fata actuala a orasului si disfunctiile lui.
Dar lista nu ar fi completa si fara societatiile de utilitati. Chiar dacă sunt societati private ( de mai curand) si ele au pus umarul la nebunia in care se zbate orasul. Zeci de firme capusa trag sforile si fac aranjamentele cu utilitatiile in Bucuresti. Legea este un cuvant pentru altii. Si asa ne mai miram ca zone intregi raman fara curent , canalizarea refuleaza la ploi torentiale ( aici sincer inca din faza de proiect nu se iau in calcul debite de ploaie cum sunt uneori in Bucuresti, dar retelele sunt prost realizate si intretinute) etc.
ApaNova are un formular special de declarare bransament. Declari ca asa l-ai gasit si il faci intr-o noapte fara a solicita CU, AC si tot tacamul si Apa Nova te trece in legalitate. :)
Zeci de blocuri noi care ar necesita post de transformare reusesc sa fie bransate la reteaua electrica doar printr-o cotizare la seful de sectie (oameni de zeci de mii de euro pe luna).
 Asta este adevarata fata a caselor din Romania!

marți, 9 august 2011

Totul este bine, dormiți liniștiți !!!

"USA sunt de încredere, agenturile mint. Rating- ul este făcut de oameni care nu pot privi realitatea in fata."
De fapt "realitatea" ne-ar mai spune ca si la Londra este liniște. Cum a fost si la OSLO.
Lucrurile merg bine doar câțiva "răuvoitori" se încăpățânează sa susțină contrariul.
Ce contează ca S&P au greșit calculele cu fo 2.000 de miliarde (bilioane pre limba anglo-saxona) cand au născut ultimul rating. Si ca Moody's si Fitch au tăcut mâlc " walking on broken ice" . Mai mult curaj a avut Dagong .
Cert este ca capitalism-socialism nu prea mai pot gestiona ce se întâmpla acum in lume.
Oala este sub presiune si nu prea mai are supapa calibrata.
De încredere si speranță ce sa  mai vorbim.
Tot sistemul actual se bazează pe încredere si siguranță.
Asa ca aurul ( cel care acum 20 ani părea o relicva de pe vremea dinozaurilor si se vindea pe la Stambul cu 7 dolari gramul prelucrat) a redevenit o valoare sigura iar francul elvețian a preluat rolul de diazepam pentru un somn liniștit. Cum sa fie oare posibil ca o țara de mărimea si industria Elveției sa acopere disperarea economica mondiala. Va sfârșii prin a fi devorata de propria legenda a stabilității. Si de fapt nimeni nu vrea sa afle  ce bani zac cu adevarat prin băncile elvetiene, începând cu banii naziștilor si terminând cu banii dictatorilor si traficanților de aiurea.
A început la Oslo cu opera unui singur om !!!??? , continua la Londra cu deja doua cartiere in flacari ( nu mai sunt probleme cu moartea unui tânăr, cand sunt atacate si incendiate magazine) si sa nu uitam ca Londra este pe valul Olimpiadei 2012 !!!.
Este posibil sa continue cu USA sau tot cu Europa.
Nu vreau sa fiu un profet (nu imi doresc asa ceva si nici nu cred in profeții) dar stiu ca orice lucru greșit sau strâmb făcut ajunge in timp sa se răzbune. Sau din fizica vorbind isi cauta locul de potențial minim asta corespunzând mai întâi cu o căutare a echilibrului indiferent.
Umanitatea are nevoie de noi valori si noi reguli pentru a putea progresa. A rostogoli o problema si a spera intr-o rezolvare de la sine pare cel putin imatur daca nu iresponsabil.
De fapt ea le are doar ca le-a uitat putin sau se face ca nu isi aduce aminte de ele.
Tensiunile intre tari cresc, dar cresc si in interiorul tarilor. Cine crede ca ele se vor rezolva doar cu paine si circ a rămas in urma cu doua milenii. Show-ul mediatic si Tv nu vor mai fi suficiente pentru a răspunde la problemele reale ale oamenilor.
Problema pensiilor si a asistaților sociali este deja mondiala. La fel de mondiala a ajuns si problema datoriilor suverane.
Când sistemul bancar este interconectat si economia este aproape mondiala cine spera ca doar capul se impute si restul scapă nevatamat sau nu a pescuit niciodată sau nu a văzut peste viu.

luni, 8 august 2011

Cariera

Sa fie  o întâmplare oare ca pentru cuvântul folosit pentru a defini evoluția ta profesionala acesta sa fie CARIERA?
In ziua de azi cuvântul  suna absolut normal si ne trimite cu gandul la joburi bănoase si multiple beneficii.
Dar oare cine mai stie ca pana acum 200 de ani cariera era locul de maxima pedeapsa pentru cine nu era condamnat la moarte.
Începând cu carierele egiptene pentru piramide si obeliscuri, continuând cu piatra pentru drumuri, apeducte, si cetăți , continuând cu piatra pentru catedrale si palate milioane de oameni au trudit luptand cu piatra (Rhea Gea sau pământul) încercând sa creeze civilizație si arta pe fata Pământului.
Phidias spunea ca in fiecare bloc de piatra trăiește o statuie. Sculptorul nu face decât sa o aducă la viata!!!
Se spune de asemenea ca Michelangelo a avut viziunea Creației in cariera de marmura de la Carrara.
Asa ca pentru a reuși in viata profesionala trebuie sa înduri o munca de cariera de piatra.
Culmea este ca in Romania pietrari adevărați nu erau.
Meșterul Manole este si el un expat. Toate cronicile vorbesc despre pietrari greci, albanezi sau chiar sârbi. Ulterior au venit si italienii sa ne învețe meșteșugul lucrului cu piatra.
La început muncii in cariera de piatra esti ucenic. Si o tot tii asa o perioada, cărând si spărgând piatra.
Cu timpul ajungi calfa. Si aici responsabilitățile sunt mărite dar recompensa este tot mica.
Spre finalul vieții ajungi meșter.
De abia acum  privind piatra stii exact unde se potrivește si ce valoare are.
Abia acum poți spune ca meseria ta a ajuns la desăvârșire.

Dar oare prețul desăvârșirii care este?
Familia ta te cunoaște? Cu adevarat?
Ce ai reușit sa-i înveți pe copii? Le cunoști aspirațiile si năzuințele?
Ce mai stii despre femeia de lângă tine care si ea isi cauta desăvârșirea?
Va vedeti seara acasa, in weekenduri si in concedii?
Si asta e cam tot.

Orice statuie care nu are suflet ramane tot o statuie. Degeaba a incercat Mesterul Manole sa-si insufleteasca creatia. Nu a reusit cu adevarat. Pretul platit a fost mult prea mare.
In goana noastra dupa glorie vremelnica uitam ca sufletul nostru tanjeste dupa jumatatea lui si munca pe cat este de frumoasa si de necesara nu trebuie sa ne fie stapana.
A gasi un echilibru in viata este chintesența vietii.
Sa nu uitam asta niciodată.

Lumea nu a mai fost la fel dupa Hiroshima

Ma gandeam cum ii voi povesti eu baiatului meu despre WWII.
Cu nemtii va fi mai simplu pentru ca Armata Rosie a ajuns pana la Reichstag.
Dar cu Japonia cum sa-i explic? Si mai ales cum sa-i explic Pearl Harbour?
Pai daca erau asa puternici si atotștiutori cum de nu au aflat de atacul japonez? Ca doar nu au venit cu o barcuta?
Hai sa revenim la bombele nucleare.
Cele mai avansate programe nucleare le aveau nemtii si americanii.
La nemti era sef Niels Bohr. La americani era Robert Oppenheimer cu a lui program Manhattan.
Americanii au reusit si nemtii nu, pentru ca Bohr a facut o greșeala de calcul. Si pentru o virgula pusa aiurea (deh! nu erau computere pe atunci) nu a estimat bine cantitatea de uraniu necesara.
Si asa s-a scris istoria USA rămânând singura putere nucleara in 1944.
Dar ce se întâmpla in 5 august 1945. Germania era îngenuncheata, URSS nu declarase inca razboi Japoniei si expertii militari ( un fel de S&P actual) estimau ca razboiul cu Japonia ar  mai fi durat inca 2 ani si cu pierderi de milioane de oameni de ambele parti.
Asa ca  arunca fluturasi pe cerul Hiroshimei anuntand ca orasul va fi sters de pe fata pamantului.
Propaganda americana, au spus japonezii, care negociau in secrest cu URSS un tratat de pace.
Asa ca pe 06.081945 puterea a 1000 de Sori au răsărit pe cerul Hiroshimei. Si nu un Soare dătător de viata.
A fost Soarele Mortii. Si Moartea a urmat inca mult.
Dar pentru a fi o demonstrație completa de forta si de a nu lasa nici un echivoc a fost lansata si cea de la Nagasaki. (oricum o a treia bomba in viitorul apropiata nici nu era disponibila!!!!)
Pentru a nu pierde prajitura din Est URSS declara si ea razboi Japoniei pe 08.08.1945. Ca doar si ea visa la Extermul Orient comunist.
Cam astea au fost bazele cooperarii americano-japoneze.
Au fost calcati in picioare si a fost folosita cea mai necrutatoare arma creata de om. Moartea in persoana. Si pe termen lung, tot Moartea, dar mai lenta.
Asa ca Japonia sub comanda lui MacArthur a devenit ucenicul tacut al Americii. Si apoi si Koreea a avut practic aceeasi soarta.
Cat de iubitoare de pace poate fi  o natiune care a folosit "The Nuke"?
Ce drept divin a calauzit-o in aceasta decizie?
Ce nebunie a trait planeta in Razboiul Rece?
Si oare o contrapondere la armele nucleare americane nu a stabilizat intr-un fel situatia?

Un coleg de liceu ma intreba:
" Pacea este perioada dintre doua razboaie
sau
razboiul este perioada dintre doua paci?"

Sincer cred ca umanitatea trebuie sa aiba ca stare de normalitate PACEA si nu Razboiul.

joi, 4 august 2011

Elena are mere, Anca are oua!

Cam asa se învață primele propoziții in limba romana.
Dar in limba guvernării pana acum sincer cred ca singurii miniștrii neemasculați sunt Elena Udrea, Anca Boagiu si cu voia dumneavoastră ultimul pe lista........Traian Basescu.
Dupa ce praful se va așterne peste mia de kilometrii de autostrada din Romania nimeni nu isi va mai aduce aminte de nume de minstrii ai transportului in afara , poate, de Maestrul si Ucenica. Dar mai ales  isi va aduce aminte  si de un alt ministru care isi vede neabătuta de planuri. Bune sau rele, se tine de ele. Sa mai zica cineva ca e blonda.
Aceasta sfânta treime a guvernarii portocalii ne demonstrează ca doar cu putina vointa se poate. Se poate imposibilul. Adica renegocierea contractului cu faimoasa Bechtel. Dupa ce si-a făcut mana cu Colas acum a castrat si Bechtelul. Si asta cu voie de la Ambasada si din dealul Cotroceni-ului. Oare s-au încheiat conturile pentru intrarea in NATO? Asa repede? Sau se va gasi o alta modalitate de mulțumire.
Cert este ca o mare problema a fost deblocata si asta in avantajul Romaniei.
Nimeni nu credea asta posibil mai in urma cu o luna. Dar iata ca si minuni se mai pot întâmpla.
Aștept cu nerăbdare sa vad si o renegociere pentru PETROM!!!!
Dar totul este inca fara finalitate daca nu se găsește si un vinovat juridic din Romania . Oricine ar fi el si oricâte termopane ar avea de spalat.

BRAVO Doamnelor !
Cred ca sunteti mai putin predispuse la spaga si sunt mai "workaholic" decat barbatii.

Mai am o dilema cu ce se intampla cu fostii consilieri prezidentiali.
Aproape ma asteptam sa aud ca pe pajistea de la Cotroceni alerga in pielea goala un rubensian. Dar domnul Presedinte nu a rostit aceste vorbe. Doar a marait putin a amenințare.
Cred in despărțiri civilizate. Nu trebuie sa-ti justifici despartirea prin faptul ca" oricum era o curva"!
Oamenii civilizati pot ramane prieteni si dupa o despartire si ranchiuna sa nu ii domine.
Asa ca de ce oare toti care au plecat de la Cotroceni sunt acum "niste curve" si de ce au fost buni inainte.
Si de ce cei plecati ajung pe la tonomate sa-si plângă oful.
Cine a aruncat de fapt primul piatra?
Si daca te saturi sa fi criticat de oameni care au tenebre in trecutul lor ce sa faci? Sa stai si sa taci?
Dar oare cine a adus lumina in trecutul acestora? Oare serviciile? Si atunci e corect sa folosești informatii la care muritorii nu au acces?
E pacat sa scuipi unde ai lins si sa musti mana care te-a hranit.
Dar si sa fi calcat in picioare si despersonalizat nu e in regula.
E tare aerul inaltimilor. De aceea e nevoie de masca de oxigen. Poate pentru ca si pute!?

miercuri, 3 august 2011

Din gradina Herastraului

Astăzi am fost cu juniorul in parcul Herastrau. Frumos si bine. Am parcat mașina langa pavilionul H lângă o mega plăcuta cu Parcare si am plecat spre Muzeul Satului.
Era plin de străini. Aranjat si civilizat. totul era plăcut. Dar au desființat celelalte intrări - ieșiri rămânând doar cele  de pe Kiseleff. 6 lei biletul pentru adulți. Ieftin de tot.
Am plecat apoi pentru o plimbare cu vaporașul. 30 de minute un ocol al lacului.
Copil fericit, tata fericit. Aceste clipe nu se pot cumpăra cu cardul. Asa este.
Ajung unde parcasem mașina.
Stupoare. Nu mai este.
Sa sun la 112. Sau o fi ridicata?
Sun la 0219540 si aflu ca era parcata pe spațiul verde si a fost ridicata. Era intradevar pusa mai la umbra . Calca cu doua roti pe o bordura si o bucata de pământ batatorit.
Plec la Aleea Mateloților. Si acolo mai intai trebuie sa stai la politia locala pentru PV si amenda 125 lei in 24 de ore platibil nu se stie unde.
Dupa ce platesc 350 lei +tva intru in posesia masinii. O mare fericire.
Plec cu masina si incerc sa platesc si amenda de circulatie la CEC. Dupa ce incerc la doua CEC-uri ma las pagubas pentru ca habar nu au. Incerc sa ma lamuresc daca se poate plati online. Dar si la telefon aceelasi rezultat. Nu stie nimeni sigur.
Inca ma minunez cum de functioneaza tara asta.
Nimeni nu poate rezolva de fapt nimic.
Si asta pe banii si nervii tai.
Nu cumva e prea mult?

marți, 2 august 2011

Cum ne vedem si cum suntem de fapt

Este tare greu de spus ce este cu adevarat in mintea si in sufletul cuiva. Se spune ca despre un om faptele il definesc.
Ne vedem simpatici si lumea ne vede nesuferiți.
Ne vedem profesioniști si lumea ne vedem diletanți.
Ne vedem conștiincioși si lumea ne vede exagerați.
Ne vedem buni si lumea ne vede rai.
Ne vedem romantici si lumea ne vede aiuriți.
Exemplele pot continua.
Uneori uitam sa fim noi înșine de dragul anturajului. Preferam sa ne "îmbrăcam" intr-o personalitate pe care de fapt o detestam.
Cine oare suntem cu adevarat?
Am doua exemple care pe mine personal ma fascinează:
Primul ar fi dr. Paul Joseph Goebbels fost ministru al propagandei naziste. Inca din tinerețe devenise  doctor in filozofie absolvent al Universitatii din Heilderberg si a îmbrățișat doctrina nazista.
Dar eu sunt socat de viata lui de familie. Avea familia perfecta. El era un tata iubitor pentru cei sase copii ai  sai. La 1 mai 1945 i-a omorât cu sânge rece pe toti si apoi el si sotia s-au sinucis. Cine era de fapt adevăratul om: Monstrul nazist sau tatal si sotul iubitor?
Si de pe la noi am un exemplu la fel de neînțeles pentru mine.
Sot remarcabil de peste sase decenii, romantic declarat, a avut in preajma o sumedenie de femei care il adorau si totusi a ramas fidel nefiind implicat in nici un scandal sexual. A fost aproape un deceniu cel mai puternic om din Romania. Dar in urma lui lasa: O Revolutie neclarificata, O Piata a Universitatii scăldata in sange, O Mineriada care a intors Romania din drum si a salbaticit-o si tot lui ii datoram Noii Ciocoi. Cine este cu adevarat omul : un romantic si un sot exemplar sau un Machiavelli modern?
Exemple tot ar fi dar am vrut sa va scriu doar despre acestea doua. Caci sunt oarecum înrudite.
In concluzie este bine sa fim mereu noi înșine. Si sa ne cunoaștem pe noi înșine mai bine înainte sa ii cunoaștem pe altii. Si sa nu îmbrăcam niciodată blana altui "animal".
Caci daca suntem oaie asa vom rămâne si daca suntem câine tot asa vom rămâne.
Închei cu o fabula :
"Un scorpion si un cățel mergeau împreuna pe un drum. Dar la distanta. Ajung la o apa si vor sa o treaca. Pe malul celalalt erau niște hiene care se temeau de scorpion dar abia așteptau sa-l omoare pe cățel.
Si scorpionul trebuia neapărat sa ajungă pe malul celalalt.
Asa ca isi vorbesc. Hai sa ma treci si pe mine apa zise scorpionul.
Dar ce ma fac daca ma înțepi.
Pai murim amândoi!!
Zis si facut, pleacă cainele inot cu scorpionul in spate. Aproape de țărm cainele simte o înțepătura.
Scorpionul zise: Am simtit corpul tau cald, ce era sa fac, doar sunt un scorpion."

luni, 1 august 2011

Arhitectul

Nu o sa va scriu acum despre Arhitectul Universului ci despre frumoasa meserie a creației confortului si a științei locuinței si a oamenilor care o practica. Părăsind peșterile neolitice omul a fost mereu interesat in a-si creste calitatea vieții. Si a pus mare preț pe  locul unde va locui. De la Imhotep si Hiram incoace pana in ultimul secol aceasta meserie a fost învăluita in mister. Si chiar de ceva loje pe alocuri. Dar rodul muncii acestor oameni sta încă mărturie timpului si ne acorda inca bucuria privitului.
Am avut ocazia ca doi ani din viata mea sa muncesc in mijlocul lor. Si a fost o experiența unica si frumoasa.
La începutul vietii mele profesionale aveam impresia ca arhitecții iau nejustificat partea leului in realizarea unei construcții. Cu timpul am ajuns sa înțeleg de ce este normal sa fie asa.
Sa va povestesc. Ei sunt cei cărora l-i se adresează clientul pentru realizarea unei construcții. Ei sondează mintea beneficiarului si il ajuta pe acesta sa-si exprime exact dorințele. Tot ei sunt aceea care il corectează si il feresc de excese. Asta in linii generale pentru ca in toată țară stau dovezi ca nu au reușit asta in totalitate.
Tot ei sunt aceea care trasează solutia structurala a clădirii, inginerul de rezistenta in marea majoritate a cazurilor subscrie la soluția arhitectului, tot ei stabilesc soluțiile generale de iluminat, prize si întreruptoare, de mobilare bai si grupuri sanitare etc.
Cel mai important lucru este ca ei coordonează proiectul intre specialități si fac si cea mai temeinica urmărire de șantier (la egalitate cu inginerul de rezistenta).
Sunt părintii spirituali ai unei construcții si o fac cu pasiune. Este foarte greu sa ai in minte toate detaliile unei construcții  Mai ales daca lucrezi la mai multe proiecte simultan.
Sunt o casta in sine. De obicei cuplurile sunt si ele tot de doi arhitecti (sau cei pe care i-am cunoscut eu), iar copiii in marea majoritate urmează acelasi drum.
Fosta mea șefa imi spunea ca este o meserie de forta. Atat spirituala cat si fizica. Cu dezvoltarea calculatorului si apariția programelor specializate (gen AutoCad) munca lor a devenit putin mai ușoara. Mirarea mea rezida tocmai din faptul cum putea proiecta fara aceste instrumente.
La inceput a fost o sfoara cu 12 noduri, un echer si un compas cat si firul cu plumb. Si atat. Ei se ocupau de tot. Adica proiectare si realizare. De fapt proiectul se realiza odata cu construcția. In timp au abandonat santierul rămânând la planșa de proiectare. Acolo au avut timp sa-si rafineze munca si sa găsească noi soluții si modalități de exprimare.
E frumos si gloria este mare.
Dar sa nu credem ca totul vine imediat. La început fac practica pe lângă un mare nume. Care in majoritatea cazurilor se prelungește pe mari perioade de timp. Unii dintre ei,  in căutarea banilor evadează spre grafica 3D si tot felul de prezentări imobiliare.
Bula imobiliara fâsăita pe aici de vreo trei ani le-a făcut si lor mai  mult rau decât bine. Sunt in Bucuresti vreo 30 de arhitecti care au avut piata la degetul mic. Nu era proiect mare care sa nu treaca doar pe la ei. Si restul arhitecților se mulțumeau cu firimituri sau mai grav se refugiau in execuție sau decorațiuni interioare. A mai fost un drum spre mobila dar la un moment dat intervenea rutina si insatisfacția.
O breasla dominata si ea de mari orgolii si dușmanii, dar unita si greu de penetrat.
Trece si ea prin momente grele zilele cu 25 euro/mp de proiectat s-au cam dus si mari clienti nu se mai intrevad.
Dar oricum ei vor fi primii care vor iesi din criza cand apele se vor linisti si dorul pentru case va fi iarasi maxim.