Totalul afișărilor de pagină

luni, 25 februarie 2013

Ultima Bula Papala = Bula Galului

Tare rau s-au ingramadit evenimentele si tare putin timp am si eu sa comentez. Asa ca astazi vreau sa scriu si eu despre ultima Bula a Cardinalului Ratzinger despre compania franceza Spangero.
Eu am denumit aceasta Bula drept Bula Galului si nu neaparat a calului. Cu toate ca mai toata Europa se pare ca a gustat vrand-nevrand din minunata carne de vita cu potcoave.
Cel mai afectat am fost de muschiuletul de cal servit la cursa hipica de la Ascot de catre presedinta Albionului. Nu m-am lamurit exact despre ce muschi a fost vorba, sper ca nu e vorba de ceva legat de urologie.
Asa ca galii de la Spangero s-au gandit ca s-au dus vremurile cand gospodinele miroseau de la o posta diferenta dintre carnuri. Asa ca vaca sau cal a ajuns sa fie totuna. Doar profitul a ramas la fel tinand cont de universalitatea pietei europene. Deviza ar suna : nici o chiftea fara carne de cal (si cu dulceata)!
Pe vremea cand eram pustan era un banc. Un tip vindea salam de fazan. Si il vindea nu foarte scump. Un concurent vine in genunchi si il intreaba care e secretul. Acesta marturiseste ca pune si putina carne de cal. Cam cat? Pai jumi-juma. Un fazan si un cal.....
In fata concurentei tot mai acerbe de pe piata europeana calul ajuns sa fie substitutul vacii. Ma intreb daca oare nu bem si lapte de cal? Ca doar ar fi mai ieftin si cel de armasar?
Platim si nu stim ce consumam? Mancam si nu stim de ce nechezam!
Tuturor "connoisseur"-ilor care savureaza muschi de vita argentinian le urez pofta buna!

duminică, 24 februarie 2013

Cronica unui faliment anuntat : MEGA IMAGE

Peste 200 de magazine deschise! Dar de cele inchise de ce nu se spune nimic? Nu da bine la marketing?
Astazi am vrut sa mai cumpar niste cartonese cu dinozauri pentru colectia baiatului meu. Eroi sa trecem la cumparaturi!
Ma duc la noul magazin MEGA IMAGE din sos. Andronache. Inarmat cu catalogul de promotii si cu juniorul dupa mine imi umplu cosul cu diverse prostii doar ca sa iau cartonase pentru colectie. Stiam exact ce sa cumpar ca sa primesc cartonasele. Dupa socoteala mea urma sa iau 15 pachetele. Si dau cardul ING la plata. La un terminal ING. Se blocheaza. Il reseteaza. Si dupa cinci minute reusesc sa platesc. Si primesc spre stupoarea mea doar 7 pachetele cu cartonase! Si cu toate prostiile pe care le-am luat doar pentru cartonase ce sa ma fac? Intreb si eu o sefa ce se intampla. Softul este de vina. Si poate nu stiti ce cumparati! Fanta era la 1 litru? NU ! Ma uit inca o data in catalog si vad ca totusi este vorba de 500 ml. Ii arat si ei. Vizibil enervata imi spune ca mai multe ea nu imi poate da si daca nu imi convine sa ma duc in alta parte. Zis si facut. Hotărăsc sa merg al MEGA IMAGE de la DRAGONUL ROSU. Ajung acolo si o mare bezna. Din tot mall-ul pana mai ieri ramsese un MEGA IMAGE si un magazin al NIRO. Acum si MEGA IMAGE daduse faliment si era inchis. Unde erau vremurile cand pe televiziuni se facea reclama la mall-ul de la Dragon. Si cu Mega cap de afis???!!!!!
Cert este ca ceea ce ma astept sa se intample dupa mic.ro are un inceput. Caci e tare greu sa te lupti cu hypermarketurile. Daca si Real pleaca si Carrefour tot ameninta?
Asa ca poate sunt putin subiective randurile de fata. Dar daca tot iti faci cumparaturile dupa pofta copilului macar sa nu te prosteasca pe fata. Ca pana la urma tot o inselatorie este. Sau?

sâmbătă, 23 februarie 2013

O barfa veche de peste 100 de ani

Valea Ialomitei in zona Bucegilor ma fascineaza. Asa am ajuns sa iubesc Moroeniul dar si Pietrosita. Mai ales ca o parte din sangele meu isi are ceva radacini in zona. Asa ca ascultam cand eram mic povesti despre Carol I si interesul sau pentru zona aceasta. Mai bine spus interesul Reginei Elisabeta pentru aceasta zona. Si mai ales pentru o tamaduitoare pe nume Mama Tana. Care dupa drama pierderii Mariei in 1874 a incercat in tot felul sa aiba un alt copil. Asa ca vorbe existau despre vizitele familiei regale in zona Pietrosita. Acum cu ocazia descoperirii din partea mea a pozelor lui Carol Popp de Szathmary facute chiar la Pietrosita ma indeamna sa las posteritatii o barfa veche de peste 100 de ani. Pietrosita era in trecut sat de vama si frontiera cu Austro-Ungaria. Exista si acum prin Bucegi un traseu spre varful Omu cu numele de Traseul Grănicerilor.
Asa ca nu este nimic nou sub soare. Vraci si tamaduitori exista de cand lumea. La fel si lume disperata. Uneori cand se intalnesc istoria consemneaza evenimentul. Alteori se poate asterne tacerea si uitarea.
Regina Elisabeta si-a dorit tare mult un alt copil. Si a incercat tot ce era omeneste posibil.
O poza si o barfa venita din negura vremii.
Si o durere ce strabate timpul. O mama care a vrut  sa redevina MAMA!

Verba volant scripta manent !

Cat adevar sta intr-o singura fraza! Si cat de mult inseamna scrisul si pentru mine si in general pentru umanitate!
De cateva zile am inceput sa exersez scrisul intr-o noua dimensiune. Moderna. Am inceput sa fac schimb de mesaje SMS cu baiatul meu. Si il incurajez sa faca asta pentru ca orice alta forma de scris ii pare a fi o obligatie si un fel de "lectii". In schimb sms-ul ii produce placere si reusim sa comunicam chiar fara greseli (ceea ce eu nu ma pot lauda intotdeauna cu blogul).
Scrisul. Un portal temporal. O marturie si o evadare in timp. Mai putin subtil decat vorba, dar neechivoc. Si usor controlabil. Scrisul ar fi varianta matura a Cuvantului iar vorba ar fi varianta juvenila a Cuvantului. Stau si ma intreb daca nu ar fi corect sa spunem ca la inceput a fost Vorba si in prezent este Scrisul. Doi copiii pogorati  (as zice ) direct din Duh.
Citeam deunăzi cugetarile unui mare neurochirurg al scrisului romanesc. Care facea consideratii despre blog si blogger-i. Si care ii trata cu vadita superioritate. Cand stau si ma gandesc la evolutia scrisului in public in ultimii 20 de ani trebuie sa spun totusi ca saltul calitativ este extrem. Daca pe la inceput singura manifestare scrisa era un fel de graffiti de obicei din 4 litere scrise sau prin lifturi sau prin grupurile sanitare, acum scrisul a reusit sa depaseasca aceasta conditie si uneori sunt chiar idei interesante scrise de neica-nimeni.
Casta scriitorilor profesionisti cred ca primeste o lovitura din partea amatorilor de pe net. La fel si atotștiutorii ziaristi. Deja inghesuiala in randul celor care scriu (mai bine sau mai rau) este maxima.
Si nu poate decat sa ma bucure aceasta efervescenta. Cu toate ca cea mai buna efervescenta o dau mucegaiurile si putreziciunile chiar si aceste conditii tot pregatesc terenul pentru o noua cultura. Si o noua mentalitate. Daca spiritul uman se refugeaza in Internet si isi gaseste aici o refulare este foarte bine. Altfel accesul la cuvantul tiparit este prohibitiv. Si nu oricine face parte din casta celor care pot subjuga hartia si cerneala tiparita.
Cine sa vrea sa publice un blogger? Doar daca este deja o vedeta in mass-media. Ce trista poate fi conditia de anonim. Sau de mediocru. Sa nu ai potential comercial. Si nici audienta. Si implicit nici profit. Totul se invarte in final in jurul banilor.
Si atunci oare scrisul nu se modeleaza si el in jurul profitului. Si de fapt oare cine scrie cu adevarat ce gandeste? Si nu scrie ce se vinde?
Dar uneori totul incepe cu un A, urmat de un B si invariabil si de un C.
Si poate apoi si de un SMS. La inceput timid si apoi din ce in ce mai consistent.
De fapt este foarte important sa lasi sa iasa din tine gandul si poate si o parte din spiritul tau care urla astfel declarandu-si originea divina. Si care tanjeste spre ascendenta. Si spre universalitate.
Poate ca nu reuseste dar macar incerca.
Asa ca bine au zis romanii : verba volant scripta manent!
Pentru neurochirurgie puteti accesa linkul : http://adevarul.ro/cultura/arte/a-nu-pe-blog-1_50bc853f7c42d5a663c1f505/index.html#
Pentru amatorism ramaneti aici.

duminică, 17 februarie 2013

In viata vreau sa ajung aproape!

Ma uit si eu in oglinda, aproape zilnic. Si vad cum imbatranesc. Si cum ma schimb. Cum incaruntesc, cum ma ingras si alte multe avantaje dobandite odata cu trecerea timpului.
Stau si ma gandesc daca oare exista ceva care nu se schimba? Ceva care ramane vesnic in tine? Sa zicem ca altii l-au numit spirit. Si ca s-au intrebat ce este cu el? Are nevoie de avere? Are nevoi materiale? Din ce este creat si cum apare si dispare?
Acum cateva zile am fost la un camin de batrani de pe malul lacului Snagov. Si parca am intrat in alt univers. In care timpul se manifesta altfel. Si parca nici nu mai conteaza asa de mult. Zeci de jucarii stricate si parasite stateau impreuna asteptand sa treac timpul. Atata mai faceau .....asteptau. Linistea domnea la un nivel aproape infricosator. Poate este cam sumbra descrierea mea. Oamenii erau ingrijiti, sanatosi (aveau parte de asistenta medicala specializata non-stop), era clad si era bine. Conditiile erau ca la un hotel de trei stele. Atmosfera era cea care m-a intristat. Zeci de ochi ma urmareau incercand sa gaseasca o fata cunoscuta. Un copil sau un nepot sa vina in vizita. Poate altadata. Acum eram doar eu si nu cunosteam pe nimeni. Sau poate cunosteam si poate intelegeam. Dar nu la un nivel personal. La un nivel uman. Vedeam zeci de suflete adunate cat mai departe de locul in care ar fi trebuit sa fie.
Asemenea unor copii care se satura de jucariile stricate si le abandoneaza pe la casele de copii sau chiar la gunoi asa simteam si vibratia acelor trupuri zbarcite, incovoiate si albite. O vibratie trista si singuratica.
Asta a ajuns sa insemne familia in ziua de azi in fata succesului, carierei si a dorintei de a ajunge departe. Si cand spun departe ma refer si la drumul in viata si la cautarea fericirii si bunastarii intr-o alta tara.
Si cand ma gandesc cat de mult ne-am schimbat si cat de mult ne inchidem sufletul in fata unei evidente pe care nu vrem sa o vedem. Oamenii imbatranesc si au nevoie de ajutor. Si au nevoie de un suflet alaturi de care sa isi petreaca ultimele clipe. Si ce primesc in schimb?
Ne construim case din ce in ce mai mari. Ne inconjuram de lucruri pe care le folosim rar de tot. Suntem mandri de minunatele noastre realizari profesionale. Si de cat timp petrecem la serviciu si cat de eficienti si de competenti suntem.
Dar ajungem sa nu mai gasim timp pentru  lucruri care ar trebui sa fie fundamentale. Si de valori pe care ar trebui sa le pretuim nu doar cand avem nevoie de ele. Ar trebui sa le pretuim si cand ele au nevoie de noi.
Viata nu foarte de mult era mult mai simpla. O familie era compusa din soti si din mai mult de doi copii. Acum numarul familiilor cu un singur copil este alarmant de mare. Si unul din cei doi copii ramanea in casa parinteasca si avea grija de parinti. Celalalt pleca in lume si isi forma propria lui familie. Asa ca nu  cu mult timp in urma casele de batrani erau ceva ca o utopie. Sau cum s-ar spune acum modern nu isi aveau locul pe piata din lipsa cererii. Nu casele de batrani in sine sunt pentru mine problema. Ci faptul ca un strain trebuie sa aiba grija de parintii nostri. Si noi suntem fericiti si impacati sufleteste ca doar noi platim acest serviciu.
Cat de departe ajungem in viata!  Nu? Avem bani sa platim azilul parintilor. Si asa putem pleca linistiti in vacante exotice si putem sti ca de fapt nu avem nici o problema acasa! Nu?
Poate pe undeva totusi inchidem in azil si o parte din sufletul nostru. Si poate ca asa nu mai simtim ceea ce ar trebui sa simtim cu adevarat. Ca doar cu bani se poate cumpara orice.
Nu doar gestul in sine ma cutremura. Ci faptul ca asta tinde sa devina o regula. O traditie. Si asta in decurs de doar o generatie. Si fara sa ne pese.
Parinti care traiesc dintr-o pensie mizera. Care au acces la un sistem de sanatate aproape dezumanizat si neprofesionist. Care au ca singura bucurie uitatul la televizor. Cam asa arata armata de pensionari care astazi sunt parintii nostri. Pentru cei care mai sunt inca in putere. Pentru ceilalti?
Asa ca tare ma tem ca in viata sa nu ajung departe. As vrea sa ajung cat mai aproape de lucrurile dragi mie. Si care au avut momentul lor de contributie in viata noastra.
De fapt ajutandu-i pe ei ne ajutam pe noi.
Dar oare  toate astea nu sunt vorbarie goala?
In viata vreau sa ajung aproape!
Macar sa pot spune ca acea parte din mine care sper sa transceada aceasta existenta materiala a incercat sa faca lucrurile asa cum trebuie. Cat a putut si cat s-a priceput.

duminică, 10 februarie 2013

Desertul

Acum ceva ani (ca tot anul asta implinesc 20 de ani de la terminarea facultatii) ma tot gandeam ca ar fi in puterea omului sa schimbe clima. Si am avut o discutie cu un profesor pe care il stimam foarte mult . Domnul profesor universitar Sandu Lucian. Dumnezeu sa il odihneasca. Si la un moment dat in timpul discutiei m-a facut : Comunist! Incerca sa imi explice ca lume a fost creata si cu desert si cu paduri tropicale si ca doar asa exista un echilibru. Evident ca atunci nu prea am inteles si am fost usor jignit in avantul meu filosofic de a indrepta (cel putin in mintea mea) lumea. Si o si vedeam plina de vegetatie si lipsita de poluare. Fara desert si doar cu ape cristaline.
Acum la aproape 15 ani de la acea discutie imi dau seama cat de mult greseam si cat de mult conteaza experienta in viata unui om. Pe care nu o ai in tinerete. In tinerete ai doar avantul sa te arunci in lupta.
Acum incerc sa va explic de ce este important desertul. Caci chiar este important. Si fara el lumea noastra nu ar arata la fel.
Si este adevarat ca un falfait de aripi in Australia poate naste o furtuna in Europa.
Mecanismul vremii pe planeta este unul foarte complex si unitar. Incet, incet incepem sa-l descoperim. Fenomene precum El Nino, Gulfstream ..... ne modeleaza clima si ne influenteaza viata.
Sa zicem ca sunt un fir de praf din Sahara. Alaturi de inca sapte alte miliarde de fire de praf. Si ce importanta ar avea un fir de praf pentru omenire?
Pai are. Zilnic imi incep o calatorie planetara alaturi de fratii mei. Miliarde de fire de praf sunt ridicate in atmosfera de vanturile tropicale (simoun  si amoc).
Daca vantul ne duce catre nord si ajungem in calea unui ciclon arctic devenim fulgi de zapada. La baza fulgului de zapada sta o particula de praf (sau uneori o bacterie). Vaporii de apa condenseaza pe firul de praf (este solid) si apoi picatura de ploaie ingheata daca intra in contact cu un front atmosferic polar.  De aceea fulgul de zapada are sute de desene. Si asa ne intoarcem pe pamant imbracati intr-o frumoasa haina alba. Fara firul de nisip iernile ar fi mult mai monotone si zapada nu ar mai avea poezia ei. Ar ninge doar cu granule de gheata.
Daca vantul ne duce catre sud si ajungem intr-un ciclon ecuatorial ne dizolvam in apa de ploaie si devenim nutrienti pentru plantele. Caci nisipul nu este doar roca erodata. Mai poate insemna si schelete de organisme (de exemplu scoici) care au o mare valoare minerala. Mineralele se dizolva in apa si hranesc solul prin ploaie.
Asa ca rostul desertului in menasimul meteo este unul foarte important. Si nevazut. Dar daca ochiul uman nu vede lucruri asta nu inseamna ca ele nu exista!
La fel de important precum firul de nisip mai este si planctonul. Planctonul marin. Si aici miliarde de microorganisme sunt cunoscute doar pentru ca reprezinta hrana pentru balene si pesti.
De fapt planctonul asigura peste 50 % din oxigenul emis zilnic in atmosfera. Si nu doar 20 % cat asigura padurea tropicala. Dar toate fotomodele si miss-urile vor sa salveze doar padurea tropicala. Eu vreau sa salvez PLANCTONUL!
Ce este iarasi important la plancton este ca el capteaza CO2 si il duce cu el in adancul oceanului. O hora infinita care pe de o parte furnizeaza O2 la suprafata oceanului si o alta parte atrage CO2 spre fundul oceanului. Un carusel neobosit care ne tine in viata si modeleaza si el clima planetei.
Doua entitati microscopice : firul de nisip si microorgansimul din plancton ne asigura noua viata pe care o cunoastem. Doi eroi anonimi in angrenajul vremii pe planeta. Cine ar fi stiut ca de fapt datoram atat de mult unor lucruri atat de mici. Si de multe!
Vreau sa inchei spunand ca fiecare lucru isi are rostul lui pe planeta Pamant. Chiar daca il intelegem sau nu. Si ca mai avem multe de invatat si de inteles.
Si ca lumea exista datorita contrariilor si datorita unui Creator.
Cine nu a inteles inca asta mai are timp sa se uite si in interiorul sau si la lumea in care traieste.
Si sa descopere chiar si rostul lui pe lume.
Caci fiecare avem un rost. Din pacate multi nu ajungem sa il intelegem.
Si nimic nu este întâmplator pe lume. Nici macar un fir de nisip.
Nici macar un desert. Pe care eu vroiam sa il distrug in ideea ca salvez lumea.
Lumea nu trebuie salvata. Doar noi oamenii. Mai exact spiritele noastre. Fire de nisip divin. Praf de duh!

Anul sarpelui de apa

Iata-ma din nou in fata cu tastaura care imi trimite gandurile spre Internet. Si de acolo mai stiu eu unde? Dar am lipsit deja prea mult si simt ca nu imi onorez o promisiune facuta tot aici.
Si ca sa nu las impresia ca a trecut mai mult de o luna de cand nu am mai scris ma leg si eu de venirea unui An Nou. Cel chinezesc. Mai exact anul sarpelui de apa.
Ieri  (sambata) cu cateva secunde inainte de ora 18.00 sute de artificii bubuiau in jurul meu. Zeci de masini de lux erau pe strazi si vecinii mei sarbatoreau. Noul An. Pentru ei venirea Anului nou are o mult mai mare importanta decat pentru europeni. Si dureaza sarbatoarea ceva mai  mult.
Dar sa las chinezii in pace si sa va povestesc ceva de Anul meu Nou. Am sarbatorit 31 decembrie cu o pana de curent de 8 ore. Cand exasperat de sunat la Reclamatii am amenintat o operatoare ca ma duc la sediu sa depun o reclamatie scrisa, am avut parte de un raspuns "simpatic" : Dar in curand e Revelionul, la sediul nostru este inchis!. Stiu ca e Revelionul in curand ....dar eu nu vad sa ma imbrac si sa ma spal!."
Asa ca pregatit pe ultima suta de metri (curentul a venit la ora 21.00) am ajuns la El Comandante. Chiar Primer. Unde am primit o brateluta pe mana. Si am ajuns in subsolul frumos amenajat al imobilului. Fumaraie de nedescris. Eu cam stricam media de varsta  pe acolo. Dar asa a fost "trendul"...Lumea bea cam fara limita (ca doar de aia era open bar) si platoul cu mancare a fost cam mititel (  si rece de ceva vreme). Am dansat si am ascultat cu placere muzica pana pe la ora 3.00 cand au trecut pe o muzica sa zic cel putin ciudata. La ora 12.00 Bucurestiul iar a fost plin de artificii. Noroc ca Politia Romana ne anuntase ca a luat toate masurile sa nu mai fie artificii. Ei isi vad de treaba lor (care o fi aia?) si Capitala se lumineaza de la artificii. Asa e in fiecare an.
A mai trecut un An. Fara sa se opreasca timpul in loc. Poate dupa alt calendar, caci cel mayas a avut sigur o alta interpretare.
Am inceput anul mai obosit decat l-am terminat pe celalalt. Si poate si putin mai trist.
De atunci doar munca si iar munca am prin minte. Si timp pentru mine mai deloc.
Poate sarpele asta de apa ma invata sa mananc din pomul cunoasterii binelui si raului si imi vad mai bine goliciunea sufleteasca! Caci asa ma simt.