Am fost intrebat recent daca chiar cred in ceea ce scriu ? La inceput am fost socat de aceasta intrebare. Ce rost ar avea sa minti si sa postezi pe blog fantasmagorii? Ca doar nu scriu pentru bani, nu scriu pentru faima sau ca as avea un public al meu. Scriu pentru ca pur si simplu imi place si mai ales ca in acest mod ii pot lasa lui Andrei o imagine cat mai complexa a personalitatii mele.
Si de aici si o alta intrebare fundamentala. Cat de bine ne cunoastem apropiatii??? Si poate cat de bine ne cunoastem pe noi???
Ce stim de omul de langa noi? Ce lucruri in profunzime am aflat despre el. Daca poarta o masca reusim sa o dam la o parte? Si chiar dorim sa dam masca la o parte? Chiar ne intereseaza ce il face fericit, ce aspiratii are, ce dorinte are si mai ales ce ganduri are. Cum masina de citit gandurile nu s-a inventat inca, nu putem afla (teoretic) decat ceea ce ne impartaseste de buna voie. Dar este asta oare totul? Sau de fapt si aceste confesiuni sunt de fapt cenzurate. Si ca de fapt avem in fata noastra enigme?
Ne placem sa punem etichete si sa judecam oamenii dupa modul nostru de catalogare. Ne placem sa ne auzim vorbind si sa nu mai fim atenti la ceea ce spune interlocutorul nostru. Ne placem sa credem ca suntem in posesia adevarului absolut si orice alt punct de vedere este din start gresit.
As spune ca ne-am inconjurat de masti si cu greu mai ajungem si noi la EU-ul nostru. Poate pe care nici nu il cunoastem cu adevarat. Si poate pe care nici nu il cautam cu adevarat.
Cine spunea sa ne iubim aproapele cum ne iubim pe noi insine, ar fi trebuit mai intai sa ne spuna sa ne cunoastem pe noi insine.
Parintii oare isi mai cunosc copii dupa ce au evadat din casa parinteasca? Oare omul nu se schimba in timp? Totul ramane la fel si viata nu isi pune amprenta asupra lui?
Mai suntem oare tinereii in costume de ginerica care avem alaturi printesa in rochie de mireasa? Sau de fapt suntem doi turisti in propia casa care sunt acaparati de propriile probleme si ne traim viata conform unor automatisme?
Am devenit oare niste roboti cu programe dedicate muncii si nu vrem sa evadam din stereotipii mentale?
Mai stim oare ce isi doreste cel alaturi de noi cadou de ziua lui? Ceea ce isi doreste cu adevarat? Sau este atat de bine inchis secretul incat ne refugiem in banalitati si evitam profunzimea?
Si de fapt cine doreste sa-si dea jos masca construita cu atata greutate. Cine mai vrea sa fie surprinzator si original?
Cred ce scriu si scriu ce cred. Chiar daca asta ma poate pune intr-o lumina nefavorabila, macar aici in universul meu barierele sunt sfaramate. Si lumina adevarului meu ma incalzeste si imi da putere.
Caci ce poate fi mai frumos decat sa transcenzi intr-o lume infinita, aceea a Internetului si poate si nemuritoare.
Si unde poate poti intalni spirite care rezoneaza la scrisul tau. Poate!
Lasati orice speranta (indoiala) voi care intrati! Aici pe blogul meu. Nu port masca!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu