Pe langa activitatiile domestice (pe ultima suta de metri) desfasurate acasa mai prestez si ocupatia de taximetrist conjugal. Asa ca azi dimineata la ora 5.30 am plecat spre Otopeni sa imi duc nevasta la una din delegatiile ei. Casa noastra e ca un hotel care se transforma treptat in pensiune. Asta este viata. Ca sa nu am parte de controlul rovignetei am ales un traseu fara sa merg pe centura. Si asa am ajuns pe Soseaua Pipera-Tunari pe la 5.45 la 200 de metri de Scoala Americana. Unde in negura diminetii mi-a aparut din dreapta ceva din tufe. Cum sunt obisnuit acum de cand merg cu Tico ca toti cateii sa ma alerge pana la epuizare (a lor), nu ma miram daca alt catel vroia sa isi arate muschii cu mine. Dar umbra care aparea era din ce in ce mai mare. Era ...... un MISTRET! Cam la vreo 200 kg si 80 cm inaltime. Si a trecut soseaua agale ! A schitat si un mic gest spre mine, pentru ca nu prea franam si asa ca m-am conformat. Oricum daca intram in el aveam din nou dauna totala. Si deja era prea mult! NU? Asa ca mistretul a trecut agale strada si a disparut in Padurea Baneasa!
Parea ca fusese la cumparaturi! Cred ca scotocise prin gunoaie si deja parea urbanizat. Ce sa se mai chinuie cu cautatul hranei cand noi aruncam la gunoi delicatese pentru el.
Asa ca invadandu-le habitatul, mistretii Vlasiei nu au fugit, ci s-au adaptat. La fel ca si romanii. Au inceput sa se obisnuiasca cu viloantele inghesuite in liziera padurii si chiar si cu Scoala Americana!
Aici in colbul Baraganului, pe calduri tropicale intre resturi de mandri codrii se pare ca mai supravietuieste o familie de mistreti. Neaos romaneasca. Sunt mandru ca l-am intalnit pe mascul. Si el tot mandru s-a aratat.
Singura solutie sa supravietuiesti este sa devii putin mistret!
Chiar si intre machidonii si smecherii din Pipera-Baneasa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu