Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Pilda din Pilda Semanatorului

Am citit si eu capitolul 13 din Evanghelia dupa Matei. Am mai citit si cateva interpretari ale Pildei. Toate scrise de minti erudite.
Ce as mai putea spune si eu cand aproape totul a fost spus. Sau nu?
Voi cita doua texte. Unul va fi chiar cel din Biblie si celalalt va fi Legea lui Lavoisier.De fapt va fi enuntul lui Lomonosov la Legea lui Lavoisier.
Iata cum suna capitolul 13 din Evanghelia dupa Matei.
""Capitolul 13
1. În ziua aceea, ieşind Iisus din casă, şedea lângă mare.
2. Şi s-au adunat la El mulţimi multe, încât intrând în corabie şedea în ea şi toată mulţimea sta pe ţărm.
3. Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene.
4. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat.
5. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc;
6. Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat.
7. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit.
8. Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci.
9. Cine are urechi de auzit să audă.
10. Şi ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbeşti lor în pilde?
11. Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat.
12. Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.
13. De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg.
14. Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: "Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea".
15. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei.
16. Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud.
17. Căci adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit.
18. Voi, deci, ascultaţi pilda semănătorului:
19. De la oricine aude cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel viclean şi răpeşte ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânţa semănată lângă drum.
20. Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul şi îndată îl primeşte cu bucurie,
21. Dar nu are rădăcină în sine, ci ţine până la o vreme şi, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se sminteşte.
22. Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul şi îl face neroditor.
23. Iar sămânţa semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul şi-l înţelege, deci care aduce rod şi face: unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci. ""
Iata cum suna enuntului lui  Lomonosov la Legea lui Lavoisier :"In Univers, atat cat se ia de la un corp, se adauga la altul".

Ce legatura ar fi intre cele doua?

Nimic nu este de prisos sau intamplator pe lumea asta. Ceea ce pare a fi o risipa sau un lucru fara randament trebuie privit la o alta scara si dintr-o alta perspectiva.
Din perspectiva divina.

Tot incaruntind am recitit si revazut multe lucruri interesante. De fiecare data am vazut ca se deschidea o alta perspectiva a lucrului pe care il revedeam. Odata cu varsta vezi ca sunt multe lucruri asemenea papusilor matrioska. Ai impresia ca ai gasit esenta desfacand o papusa. De fapt te-ai inselat. Inauntru este o alta. S.A.M.D.
Multe carti au nivele de intelegere. Care nu le poti decripta la orice varsta. Asa as spune ca Biblia este cel mai bun exemplu de carte cu trepte de intelegere. Mai adanc as spune, ca si Pildele Mantuitorului au de fapt in interiorul lor alte Pilde. 

Sa revin.
In primul rand as incepe cu numele: Semanatorul. Asta este dupa mine cel mai frumos nume pentru Iisus!
In ziua de azi un semanator nici nu conteaza. Conteaza doar Culegatorul! Suntem o societate in care Culegatorul ia totul. El este in fata. 
In al doilea rand planul divin este de a semana seminta peste tot. Nu este o risipa si nici o intamplare. De fapt nici o seminta nu se pierde. (vezi aici Lavoisier + Lomonosov) Noi avem impresia ca acele seminte sunt pierdute. Si ele isi au rostul lor. 
Cand ne uitam la televizor pe canalele de stiinta suntem oripilati de animalele de prada care omoara pui de alte animale. De fapt ele omoara pentru a-si hranii proprii pui. Pierderea unora este castigul altora. Asa functioneaza viata.
Tot traim cu ideea unor randamente de 100%. Tot tindem spre perfectiune. De fapt lucrurile sunt mult mai simple. Binele si raul coexista. Si nici nu stiu daca pe lumea asta ar putea exista doar bine sau doar rau. Important este sa existe un echilibru. Si spiritul uman sa fie creatorul de Bine. Pentru a echilibra raul care exista in lume.
O samanta este o vorba. O samanta este o idee. O samanta este un cuvant. O samanta este DRAGOSTE. O samanta este Speranta. O samanta este Viitorul. O samanta este Viata. 
Dar in acelasi timp o samanta poate apartine si Binelui dar poate ajunge sa serveasca si raului.
Toate astea tin si de Semantor dar si tarana (corpul) unde este sadita.

Am vazut multe opinii ca pamantul bun ar fi un pamant cultivat!
Aici am mari indoilei.
Cred ca pamantul bun este pamantul virgin. Asemenea unui copil. Ferit de chimicale, ingrasaminte sau pesticide.
Pamantul cultivat este un pamant pregatit pentru ori si ce Samanta. Dar aici nu este vorba de ori si ce Samanta. Si de ori si ce Cuvant. As zice ca este vorba de cel mai important Cuvant. De Dragoste!
Dragostea nu trebuie sa fie decat simpla, curata si  adevarata !

A scrie pe blog este un fel de a semana. Nu stii daca vorbele tale ajung undeva. Nici nu stii daca ajung pe pamantul bun, pe langa drum, in spini sau in ciocul pasarilor.
Dar asta nu conteaza. Ai semanat si gata. Asta a fost treaba ta! 
Sa semeni si atat.
Cine are urechi de auzit, aude, cine are ochi de vazut, vede.
Chiar si o vorba de-a mea care a semanat o emotie pozitiva sau un gand bun tot a meritat efortul.
Sa semanti bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu