Asta ar putea fi deviza acestei epoci! La aproape 2000 de ani de la un apel de iubire, incet, incet totul se transforma din dragoste in ura. Si e pacat!
Eu sincer cred ca dragostea este insasi esenta naturii umane. Suntem un fruct al dragostei si traim pentru dragoste. Sau cel putin asa ar trebui.
Ne nastem inconjurati de dragoste. Suntem chiar DRAGOSTE! Crestem inconjurati de dragostea parintilor. Si la randul nostru, copii fiind, tot ceea ce putem oferi, este la randul nostru dragoste. Si asta este suficient pentru parintii nostrii.
Ajungem la varsta pubertatii si incepem sa iubim si ALTCEVA. Sau pe ALTCINEVA. Iubim natura, iubim muzica, iubim arta, iubim frumosul. Iubim femeia. Sau cel putin invatam sa o iubim.
Adevarul este ca ne iubim si pe noi insine. Si inca destul de mult. Asa ca si iubirea de sine este o caracteristica majora a omului. Ne place sa ne ingrijim corpul. Pentru asta folosim multe mijloace, in ultima vreme din ce in ce mai diverse si sofisticate. Dar ne iubim si sinele. Ne placem sa credem ca suntem cei mai destepti, cei mai valorosi, intr-un cuvant de neinlocuit. Si ne si comportam ca atare.
Ce dovada de iubire de sine mai mare poate exista decat in conversatiile intre doi indragostiti. Ce ii place fetei sa auda. Ce frumoasa este, ce desteapta este si ce forme apetisante are. Daca asta nu este o dovada de iubire de sine ..........E ciudat cum trebuie sa actionezi ca in fabula " Corbul si vulpea " de La Fontaine!
Ca doar nu cumva iubesti pe cineva prost, urat si rau? Sau?
Am stabilit ca ne iubim pe noi insine. Acum sa vedem ce ar insemna sa ne iubim aproapele ca pe noi insine?
Ar trebui sa ne extindem gandirea si sentimentele spre latura pozitiva. Si sa nu reactionam cu violenta si fara judecata (sine ira et studio). Ar trebui sa avem rabdare cu cel de alaturi de noi ca si cum am avea rabdare cu propriul nostru copil. Pentru cei cu copii experienta ar trebui sa fie destul de puternica. Si sa vedem ca de fapt suntem in stare si de iertare si de intelegere si ca doar in cazul copiilor nostri aplicam de fapt iubirea de sine si aproapelui nostru. Si doar atat. Nu putem trece pragul limitei sanguine. Putem sa aplicam un mic coeficient si familiei. Dar dincolo de granita legaturilor de sange sau de rudenie se ridica un zid. Zidul intolerantei.
Stau si ma intreb daca tot purtam in noi o farama de divinitate (spiritul) de ce oare nu putem sa apelam la el in toate situatiile si sa nu lasam partea animalica din noi sa ne conduca. Cu toate ca suntem mult mai aproape de tarana decat de eter in viata ar trebui ca nu cantitatea, ci calitatea sa conteze.
Si de aici ce se intampla? Ajungem sa uram!
In primul rand ajungem sa ne uram pe noi insine. Sau sa trecem de o limita a normalitatii si sa ne iubim prea mult, ceea ce in final tot in ura se transforma. Ne uram corpul. Si incercam sa il transformam. Ne vopsim parul, facem operatii estetice si urmam sute de diete de slabit. Daca ne-am iubi cu adevarat ne-am accepta asa cum suntem si am incerca sa pastram un echilibru in viata noastra. In final am accepta ca omul mai si imbatraneste.
Mai cred ca si refugiul in munca este tot o forma de ura. Sau orice refugiu de ori si ce fel. In sport, in religie, in cultura. Viata trebuie traita in toate formele ei si cu bune si cu rele si esenta este gasirea unui echilibru. Sau mai bine zis a unei paci interioare.
Urandu-ne pe noi si fiind nefericiti ajungem sa-i uram si pe ceilalti. Uneori gasim in ei vinovatii nefericirii noastre. Sau aparenta lor fericire ne provoaca noua nefericire. Si asta este si mai grav.
Dovezi de ura sunt la tot pasul. Ne uram in traficul auto. Ne uram pe motive etnice. Ne uram pe motive politice. Ne uram pe motive sociale. Ne uram pe motive sexuale. Ne uram pe motive sportive. Ne uram aproape din orice.
Si totusi. Ce lectie de viata mai importanta poti primi decat in fraza : " Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti"!
Invata in primul rand sa te iubesti pe tine. Si nu conteaza varsta. Si apoi cu aceeasi intensitate invata sa-i iubesti si pe ceilalti.
Respecta si vei fi respectat.
Daruiestei si vei primi inapoi ( forma si momentul nu sunt similare).
Iubeste si vei fi iubit.
Pentru cei care mai cred in iubire, mantuire si echilibru le dedic aceste randuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu