Scriu aceste randuri dupa o discutie privind universalitatea religiei crestine.
Vreau sa subliniez faptul ca ideea crestinismului a prins foarte bine avand la baza fundatia lumii antice . Mai exact a traditiei elenistice. Si aici intervine Elysium.
In așa numita Câmpie a Sosirii (πεδιάδα της άφιξης) cei morți sunt judecați de cei trei judecători Minos, Radamanthus și Aiacus (Eakos) și trimiși, după caz, în Tartar, în Câmpia Asfodelelor sau în Elysium (Vergilius, Eneida 6.541).
Din pacate accesul in Elysium era restrictiv. Trebuia sa fi un erou ca sa ajungi in Insula celor fericiti. Si asta se facea de obicei cu arma in mana.
Ce sansa ar fi avut un om obisnuit la o viata de apoi minunata daca facea fapte bune, dar totusi nu se diferentia pe campul de lupta.
Vechile religii erau religii ale confruntarii si ale conflitului.
Nu erau religii ale pacii si iubirii.
Aici este genialitatea crestinismului. Ca si universalitatea lui.
Este ca un fel de "low cost " al vietii de apoi. Standardele raman doar morale. Fara implicatii razboinice. Se deschide poarta catre Rai intregii omeniri. Doar trebuie sa urmezi o cale.
Individul se pierde in masa turmei. Asta a fost cea de-a doua mare diferenta. Nu se mai lucreaza cu unicate. Se lucreaza cu mase. Nu se mai cultiva eroii razboinici. Se cultiva oamenii obisnuti care duc o viata pioasa conform dogmelor.
Cu o usa asa larg deschisa si cu un orizont la o eternitate fericita nu este de mirare cum de a sucombat concurenta in fata noului venit. Si daca nu a sucombat pasnic au existat si momente de violenta in a impune "pacea si iubirea". Asta este latura intunecata a crestinismului despre care nimeni nu vrea sa vorbeasca.
Asa a aparut un nou mesaj. Dublat de minuni si o INVIERE.
Mesajul a fost puternic. La fel si impactul.
A fost totusi nevoie de genialitatea lui Saul din Tars pentru ca semintele iubirii sa fie insamantate in Asia Mica si in Europa. Altfel totul risca sa ramana o mica secta in jurul Ierusalimului. Si a mai fost nevoie de un bolnav moral cum era Imperiul Roman ca samanta sa se sadeasca adanc in constiinta oamenilor. Nu numai lipsa de moralitate a fost fermentul din Imperiul Roman. Ci si dorinta de a se lepada de trecut si de a incepe o noua viata. Aceasta noua viata a fost calauzita cel mai bine de catre o mama de imparat, Elena pe numele ei. Si de razboinicul ei fiu. Pe nume Constantin.
Toti factorii au ajutat ca ideea sa creasca si sa infloreasca.
Si asa toata lumea a uitat de Elysium! In care chiar trebuia sa te lupti ca sa ajungi.
Ce sansa ar fi avut un om obisnuit la o viata de apoi minunata daca facea fapte bune, dar totusi nu se diferentia pe campul de lupta.
Vechile religii erau religii ale confruntarii si ale conflitului.
Nu erau religii ale pacii si iubirii.
Aici este genialitatea crestinismului. Ca si universalitatea lui.
Este ca un fel de "low cost " al vietii de apoi. Standardele raman doar morale. Fara implicatii razboinice. Se deschide poarta catre Rai intregii omeniri. Doar trebuie sa urmezi o cale.
Individul se pierde in masa turmei. Asta a fost cea de-a doua mare diferenta. Nu se mai lucreaza cu unicate. Se lucreaza cu mase. Nu se mai cultiva eroii razboinici. Se cultiva oamenii obisnuti care duc o viata pioasa conform dogmelor.
Cu o usa asa larg deschisa si cu un orizont la o eternitate fericita nu este de mirare cum de a sucombat concurenta in fata noului venit. Si daca nu a sucombat pasnic au existat si momente de violenta in a impune "pacea si iubirea". Asta este latura intunecata a crestinismului despre care nimeni nu vrea sa vorbeasca.
Asa a aparut un nou mesaj. Dublat de minuni si o INVIERE.
Mesajul a fost puternic. La fel si impactul.
A fost totusi nevoie de genialitatea lui Saul din Tars pentru ca semintele iubirii sa fie insamantate in Asia Mica si in Europa. Altfel totul risca sa ramana o mica secta in jurul Ierusalimului. Si a mai fost nevoie de un bolnav moral cum era Imperiul Roman ca samanta sa se sadeasca adanc in constiinta oamenilor. Nu numai lipsa de moralitate a fost fermentul din Imperiul Roman. Ci si dorinta de a se lepada de trecut si de a incepe o noua viata. Aceasta noua viata a fost calauzita cel mai bine de catre o mama de imparat, Elena pe numele ei. Si de razboinicul ei fiu. Pe nume Constantin.
Toti factorii au ajutat ca ideea sa creasca si sa infloreasca.
Si asa toata lumea a uitat de Elysium! In care chiar trebuia sa te lupti ca sa ajungi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu