O adaptare personala a unei vorbe celebre din Showbiz-ul romanesc.
Si asta mi-a venit astazi in minte cand ma uitam la niste rezultate de la scoala. Si mi-am dat seama cum ne schimbam de cand devenim parinti. Vrem ca puiul nostru sa fie primul. Si nu prea acceptam locul doi, sau Doamne fereste mai jos de atat. Parca uitam noi ce rezultate am avut si incepem sa strambam din nas daca nu vedem nota maxima.
De fapt doar rezultatul incepe sa conteze. Nota in sine semnifica valoarea individuala. Si nimic altceva.
Sau incepem sa ne prostim si sa avem pretentii maxime sau pur si simplu uitam ca in fata avem doar un copil si el cu emotiile lui, cu nesigurantele lui si il incarcam cu un stres suplimentar.
Pe langa faptul ca descopera zi de zi lucruri noi si cantitatea de infromatii este enorma, saracul se confrunta si cu temerea ca notele lui ii vor nemultumi pe parinti.
Si uite asa ajungem ca un copil sa ajunga sa se sinucida pentru o nota proasta sau sa ajunga sa isi strice metabolismul din cauza stresului. Cand sunt in crestere si au nevoie de toata energia pentru o dezvoltare armonioasa, noi avem grija sa ii spunem ce grele sunt vremurile si ca doar cei cu performante maxime reusesc. Lucru pe care nici noi nu il credem in totalitate.
Ii strivim copilaria si il aducem in cruda realitate a succesului prin orice mijloc si ii transmitem la nivel subliminal ca locul doi nu conteaza.
Pana sa ne strivim sufleteste copii ar trebui ca noi sa ne analizam si sa ne definim prioritatiile. Este viata noastra sau a copilului cea pe care vrem sa o dominam?
Poate copilul nostru sa fie in acelasi timp si campion si un copil care se joaca cu jucarii?
La un moment dat nici nu mai stii daca dorinta de a fi primul este a parintelui sau a copilului.
Asa am ajuns sa ne educam copii. Sa fie intr-o permanenta lupa pentru dominatie. Sa fie ei masculul alfa. Si sa nu conceapa ca exista si altceva in afara de primul loc.
O viziune cel putin periculoasa.
Din pacate orice piramida are doar un singur varf!
Si pentru a ajunge acolo este nevoie de multa munca, de ambitie si multe sacrificii.
Oare copilaria merita un astfel de sacrificiu????
Nu cumva ii maturizam inainte de vreme si ii aruncam in focul vietii fara un fundament adecvat.
Pentru ca inainte de orice ei trebuie sa fie oameni!
Si nu roboti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu