Moartea !

Ieri mi-am facut baiatul sa planga. Neintentionat.
Cu o zi inainte ma intrebase despre justitie si daca poti ajunge in inchisoare nevinovat. Eu i-am spus ca DA. Si i-am dat drept exemplu romanul Contele de Monte Cristo. Se pare ca povestea pe care i-am spus-o in masina nu l-a multumit. Si a vrut sa vada filmul. Cum de exista Internet asa exista si posibilitatea de a vedea un film pentru cultura generala.
Asa ca ieri am urmarit impreuna Contele de Monte Cristo. Totul a mers bine pana la momentul intemnitarii lui Edmond Dantes. Primul soc a fost sa vada cum era el biciuit in ziua in care mai trecea un an de prizonierat. Fiecare lovitura de bici parca o simtea si el. Si a urmat moartea Abatelui Faria. Momentul cand l-a vazut mort in sac a fost pentru el ca o revelatie. Parca m-a vazut pe mine in sac. Devenisem Abatele Faria si el devenise Edmond Dantes. A izbucnit in lacrimi si m-a intrebat printre suspine. Ce o sa ma fac eu cand tu o sa mori???
Ce ma fac eu fara tine?
Si atunci i-am facut o promisiune. Mai intai i-am explicat cum este viata. Si apoi i-am spus :
Oriunde voi fi, voi incerca sa am grija de tine.
Si apoi mi-am adus aminte de legatura dintre Harry Houdini si mama lui.  Si de cautarea frenetica in a gasi o cale de comunicare cu mama lui dupa moarte. Recomand filmul " Death Defying Acts" .
Ma tot intrebam la ce varsta incepi sa constientizezi drumul tau prin viata. Si cum faci fata acestui moment.
Eu am aflat de la Andrei. A plans, dar am fost alaturi de el si am incercat sa-i prezint realitatea asemenea unui rasarit de soare  si nu ca un apus de soare.
Daca stai bine sa te gandesti pentru unii un apus poate insemna pentru altii un rasarit.
Inatlnirea mea cu aceeasi intrebare am avut-o mult mai devreme. Si mult mai putin am avut eu timp sa ma gandesc. A fost momentul in care bunicul meu a murit. Nu prea am inteles eu multe. Dar am stiut ca din aceea zi nu mai puteam sa il vad. Sau sa ma pupe si eu sa-i simt mustata. Eram mic, am plans si eu, dar nu am avut timp si minte sa-mi pun intrebari.
Chiar si acum cand ma gandesc nu stiu exact daca este o stingere sau o trecere.
Stiu doar ca eu cu mine insumi m-am impacat. Si ca eu nu mai am nici o frica referitoare la acel moment. Ma înspăimînta doar momentul cand eu voi mai simtii materia si cei iubiti nu o vor mai simtii.
De acel moment ma cutremur.
Nu de moarte ma sperii, ci de durerea pe care o poti lasa in urma ta. Si de vorbele si faptele frumoase pe care puteai sa le faci si nu le-ai facut.