45

Am reusit sa ajung sa adun si eu 45 de toamne. Nu ma simt nici mai batran, nici mai intelept, nici mai altfel ca saptamana trecuta. Asa ca viata merge inainte si nu ma satur de admirat complexitatea si frumusetea ei. Zi de zi!
Am primit exact atatea telefoane cate ma asteptam, pe peretele meu de Facebook au atarnat atatia "La Multi Ani" cati ma asteptam.
Multumesc tuturor care m-au felicitat. Si le urez din adancul sufletului ca o raza de fericire sa le lumineze drumul vietii.
Si am hotarat sa merg in formula minimala la un restaurant. Asta dupa o zi de munca. Intr-o formula de patru (eu, ea, juniorul si nascatoarea de 45) am cautat sa gasim restaurantul primitor si de calitate care sa ne faca se ne simtim bine.
Am plecat de la ideea sa mergem la un restaurant chinezesc.
Vazusem unul pe Drumul de Dragon. Se numea parca Kengsheng. Sa mergem sa incercam. Doar o avea bucatari chinezi.
Ora 19.00 ne prinde la usa lui. Intru singur sa vad cum sta treaba. Restaurantul era gol-golut. Vreo douazeci de mese stateau singurele in asteptarea clientilor. Politicos intreb daca exista o masa pentru patru persoane.
Raspunsul primit intr-o romana stricata ma stupefiaza. Nu este nimic liber. CUM? intreb eu mirat. DA! este doar pentru chinezi.
Si asa am aflat de primul restaurant in care romanii sunt interzisi! Ce au mai evoluat lucrurile! Si care credeam ca Romania este tara mea si ca eu sunt un cetatean respectat al ei. Din acea zi am tot vazut ce respectat este cetateanul roman.
Am iesit cu coada intre picioare si am mers la unul din faimoasele restaurante de pe Soseaua Fundeni de la capatul autobuzului 182. Trei etaje de mese si o terasa disponibila.
In parcare numai masini de barosani. La mesele ocupate straluceau lanturi (nu, odgoane) de aur de 24K la gaturile stimabililor. I Phone 4S realizau contrastul pe mese.
Am comandat. Au venit tacamurile si pizza pentru junior relativ rapid. Din nefericire o furculita uitase sa fie spalata si asta a dat deja un aspect dubios locului.
Si am asteptat si am asteptat. Cam 45 de minute. La celelalte mese farfuriile veneau si plecau intr-un ritm ametitor. Dar nu eram clientii casei. Oricum cred ca nu vom fi in veci.
Mancarea nu a fost rea, nici prea scumpa. In schimb atmosfera era din Kusturita si clientii la fel.
Dar daca nu sunt un specialist al restaurantelor e greu sa mergi la sigur!
Asa am intrat in anul 45.