Sinceritate

Un nou cuvant. O noua provocare.
Ar trebui sa insemne cea mai frumoasa trasatura umana. Ar trebui sa insemne lipsa ratiunii in prezenta ratiunii maxime. Adica omul sa poata transmite adevarul fara sa-l gandeasca si sa-l "machieze" si asta izvorand dintr-o minte rationala.
Putem oare sa spunem adevarul in fata? Putem oare sa nu omitem nici un aspect si nici un inconvenient atunci cand avem de dat raspunsul la o intrebare? Sau in a prezenta o situatie?
Se spune ca de obicei copiii au sinceritatea in sange. Si asta datorita lipsei de antrenament in gandire. Si a spontaneității lor. Nu filtreaza informatia si o reproduc fara timp de gandire.
Problema apare odata cu cresterea in varsta. Si a mecanismului complex care guverneaza mintea umana. Si a calcularii efectelor unui raspuns.Si a faptului ca uneori sineritatea doare. Sau jigneste . Sau pur si simplu nu ne convine sa spunem intreg adevarul. Si aici cu adevarul este o intreaga discutie! Poate alta data.
La originea cuvantului sinceritate sunt doua cuvinte din latina : "sine" si "cera"!
Adica "fara" si "ceara". FARA CEARA=SINCERITATE!
Ce treaba sa aiba ceara cu sinceritatea?
La inceput a avut treaba cu statuile de marmora. Si mai ales cu vanzarea! Operele de arta (noi sau vechi) au avut intodeauna mare cautare. In Roma antica fiecare "villa" mai rasarita si cu pretentii trebuia sa aiba cel putin o statuie de marmura. Daca nu erai aristocrat cu radacini in Romulus si Remus si erai un parvenit trebuia totusi sa fi la nivelul celorlalti. Si cum pe atunci nu masina sau telefonul mobil iti arata statutul social ci casa si cum era ea echipata iti arata potenta. Si eventual bunul gust.
Asa ca a inceput vanatoarea de statui din marmura. Cum cele noi erau foarte scumpe si se producea destul de greu a inceput cautarea statuilor grecesti. Si marea majoritate erau intr-o stare proasta. Cu fisuri si crapaturi. Care nu se vindeau bine. Asa ca echipele de marketing si de manageri ai acelor vremuri au venit cu un plan de actiune. Toate fisurile si crapaturile erau acoperite cu ceara!!!! Asa statuia arata ca noua. Profitand de aceasta idee multi artisti au inceput sa reconsidere rebuturile. Si le-au cosmetizat si ei cu ceara, statuile aratand impecabil.
Din pacate sau din fericire, ceara are si ea o mare proprietate. Devine lichida la temperaturi nu foarte mari. Si asa in plina vara romana statuile incepeau sa "planga". Si lasau la vedere toate imperfectiunile. Spre disperarea cumparatorilor.
Asa a aparut o noua marfa si un nou slogan: SINE CERA! Adica statui perfecte, neretusate. Fara ceara! Mult mai scumpe dar si lipsite de micul detaliu care face diferenta!
Bine ar fi fost sa fie ca doar breasla  sculptorilor sa fie atrasa de binefacerile cerii . Si zidarii au descoperit beneficiile pe care ceara le aduce. Asa si ei au reusit sa micsoreze pretul zidariei folosind ceara pe post de liant in loc de ciment. Multe ziduri au fost astfel tesute folosind ceara in locul mortarului cu ciment. Cu aceleasi rezultate dezastruase pe timp cald. Asa ca "cera" a inlocuit "pozzolana" sau cum se spunea pe atunci "pulvis puteolanus".
Oare noi cata ceara punem in viata noastra? Si o facem asta incercand sa ne vindem cat mai bine?
Oare un sculptor adevarat isi prezinta statuia cosmetizata cu ceara sau o distruge si o ia de la capat?
Dar noi mai avem timp sa o luam de la capat?
Sa nu uitam ca in viata vine un moment in care ceara se topeste si ramanem plini de fisuri si crapaturi in fata celorlati! Si atunci ne va fi mult mai greu sa sustinem ca suntem ceea ce de fapt nu am fost niciodata.
O CAPODOPERA! Sau CAPO D'OPERA!
In fruntea listei !
Ne multumim si cu locul doi?
Sinceritatea ar putea fi tradusa in zilele noastre cu un exemplu din lumea sportului. Un sportiv care se dopeaza si unul care nu se dopeaza. La prima vedere amandoi arata la fel. Performantele ii departajeaza. Si performante mai bune are cel care se dopeaza. In fond este dorinta celui care vrea, dar nu poate mai mult. Si atunci "isi da cu ceara" !
Ce ma framanta cel mai mult este daca starea de sinceritate este perpetua si cand se instaleaza ea dupa ce ne paraseste in copilarie!
Putem noi oare sa ne "sinucidem" din vorbe sau filtrul ratiunii ne controleaza vorbele?