Calatoira sinelui catre sine

Suntem 60% apa.
Daca as fi fost doar un strop de apa totul ar fi fost mult mai usor.
Ramaneam in panza freatica (de Fratesti) 40 de saptamani si apoi ieseam printr-un izvor si  vedeam cu siguranta lumina soarelui la culesul viei.
Eram parte dintr-un parau in care toate picaturile erau egale dar aveam si nesansa sa dau peste o cascada unde era sa ma pulverizez. Am ajuns sa fiu parte dintr-un rau care la un moment dat a fost lovit de o viitura si toate gunoiele din lume au fost rascolite si scoase la suprafata. Din pacate acestea au ramas sus de tot.
Am avut parte de ani ploiosi si de ani secetosi.
Acum este cel mai secetos an.
Sper sa ajung cu bine la marea cea mare si sa ma pot evapora in 40 de zile, sa ajung la nori si cine stie poate prind si eu o ploaie sau o ninsoare sa ajung iar intr-o panza freatica sau doar sa tin de sete cuiva.
Dar nu sunt un strop de ploaie.
Si calatoria mea e altfel.
Totul cred ca a inceput cand Adam a mancat din pomul cunoasterii binelui si raului.
Cred ca goliciunea la care se refera este cea a descoperirii calatoriei prin viata si a finalitatii ei. Drumul este gol de continut daca nu esti insotit de o calauza.
Adam avea trup si suflet. Dar asta nu era de ajuns pentru a putea intelege pe deplin viata si de a transcende in final spre Creator.
De aceea a fost nevoie de inca un dar. SPIRITUL.
Acesta este calauza noastra spre divinitate.
Nu stiu daca ne nastem cu el sau il dobandim pe parcurs cam la varsta la care l-a primit si Adam.
Cert este ca inaintand in varsta prezenta lui se face tot mai simtita si aplecarea noastra constienta spre divinitate este tot mai mare.
Este prezenta care ne aminteste ca placerile trupului si partea carnala a existentei nostre pot seduce sufletul dar spiritul ar trebui sa fie incoruptibil in esenta lui divina.
Orice sine se cauta si incearca sa se defineasca.
E posibil ca in cautarile tale sa gasesti aceeasi esenta dar in alta existenta materiala.
Fericiti sunt cei care pot trai alaturi de complementul lor in plan spiritual.
Eu ma pot numara printre acestia.
Nu destinatia unei calatorii este cea mai importanta, ci drumul in sine.