Fugi.
Nu mai sta. Vin hunii.
Cei doi tineri incalecara si fugira.
Se apropia un grup de calareti. Erau iscoadele regelui hun Balamir. Nu lasau pe nimeni in viata. Isi incepusera marsul spre vest, spre locuri mai bogate.
Era in anul 370 AD. Ne aflam in ceea ce mai ramasese din Apulum odata sediul faimoasei legiuni XIII Gemina. La 100 de ani de la parasirea cetatii mai ramasesera cativa urmasi ai legionarilor care primisera pamant in zona. Aveau familii si copii. Nu erau foarte numerosi si acum erau amestecati cu gotii. Acesti luptatori cu parul blond si ochi albastrii contrastau cu masliniul urmasilor legionarilor.
Stindardul lor era din trei culori. Pastrasera culoarea mantiilor legionarilor din Gemina (albastrul) dar si culoarea obisnuita a mantiilor legionarilor (rosu) pe care le unisera cu o bucata de panza galbena in amintirea aurului gasit pe aceste meleaguri.
Duceau o viata de agricultori si pastori impreuna cu noii veniti. Gotii. Nu se intelegeau in prea multe dar convietuiau si aveau nevoie unii de ceilalti.
Regele lor era Anthanareiks. Era un mare razboinic dar si un mare diplomat. Cazuse la pace cu bastinasii, chiar cu seful lor Traianus Invictus. Avea legaturi si cu Hadrianus, dusmanul de moarte al lui Traianus Invictus.
Nu se mai luptasera de ceva ani cu Basileia Romaion. Avusesera noroc. Invatati de bastinasi, treceau Istros la sud si acolo furau tot ce puteau. Dar romeii construisera un pod de vase peste Istros si amplasasera pe malul stang o garnizoana.
Ce scandal a fost.
Se pare ca vasele fusesera vandute romeilor de catre chiar Traianus Invictus.
In urma cu doi anii dupa ploile diluviene Istrul isi iesise de tot din matca si rupsera podul de vase si-l distrusese. Asta a fost norocul ca armatele Basileului nu au trecut fluviul si astfel garnizoana a fost distrusa.
Dar in aceasta primavara lucrurile stateau altfel. Din Est veneau hunii lui Balamir. Din Vest veneau cei doi eretici, fratii lui goti de arme Fritigernus si Alavin, cei care erau adeptii lui Wulfila si ai arianismului. Iar Basileul urma sa treaca Istrul in fruntea la doua legiuni. Era prins ca intr-un cleste. Trebuia sa paraseasca urgent zona si sa duca spre curbura Carpatilor. Acolo puteau ascunde in siguranata comoara gasita in raul Sargetia. Dar nu pe toata. O va imparti in mai multe ascunzatori. Va alege tot zone apropiate de mari rauri. Se gandise deja la Mousaios la Naparis si la Rabon.
Va incepe cu zona raului Mousaios unde urma sa-l reintalneasca pe faimosul Sava. Se mai intalnisera in urma cu 2 ani. Atunci au cazut de acord ca impreuna cu Sava, Sansalas, Gutticas, Traianus Invictus , Hadrianus (si cei doi bufoni de curte Crinus si Victorius) sa fie de partea lui Procopius impotriva lui Valens.
Stranse in graba un grup de luptatori fideli si incarca in carute toata comoara. Dar stupoare, lipsea chiar Codex Argenteus impreuna cu niste statui. Sa fie la Hadrianus? Nu avea timp sa-l caute. Au plecat cu 22 de piese din aurul dacilor gasite in albia raului Sargetia.
Cei zece razboinici care aveau in grija transportul erau : Godas, Teofil, Silvanius, Atharid, Rotheseu, Barza, Meda, Raskopur, Viezure si Duda. In mainile lor regele Anthanareiks puse comoara.
Urmau sa ascunda aceasta la baza unui deal (masivul Istria). La final Duda si Meda trebuiau sa-i omoare pe ceilalti si sa-i faca regelui cunoscuta locatia.
Inainte de a ingropa comoara Duda zise:
Sa scrijelim in rune ceva pe colanul acesta.
Hlota fati ou, puii ei fiind ghe hris. Si asa a ramas scris in veci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu