Credeam ca degetele nu vor putea scrie aceste randuri, dar in cele din urma ratiunea a invins!
15 martie 1848! Un mare eveniment de sarbatorit? Se pare ca da!
Adica de bine ce o duceau au hotarat sa nu-i mai lase pe habsburgi (austrieci) singuri la impartirea prajiturii si au vrut si ei drepturi egale. Si au reusit. Pe scurt asta ar fi povestea zilei in care s-a declansat revolutia pentru egalizarea puterii. Drepturi egale doar pentru ei si nu pentru celelalte natiuni care mai erau imprastiate prin imperiu. Adica romani, cehi, slovaci, sarbi, ucrainieni, sloveni, croati etc. A fost un moment de depasire a conditiei de mana a doua in imperiu. Bravo lor!
Din punctul meu de vedere puteau serba si 29 august (1526 batalia de la Mohacs), sau 3 august (1919 eliberarea Budapestei de guvernul socialist al lui Bela Kun ) sau 5 decembrie 1944 (trupele romane intra in Budapesta).
Ce m-a impresionat de fapt a fost explozia de bucurie si de mandrie nationala etalata in toata splendoarea ei. Lumanari, costume vechi (de honvezi si ofiteri hortysti), orchestra, steaguri (maghiare si secuiesti), flori si multa muzica. A fost o sarbatoare care a tinut zi lumina, oamenii neuitand sa mearga si pe la biserica si sa depuna coroane pe la monumentele lor dragi. Si uite asa Ardealul a fost acoperit de o matase verde-alb-rosie si partial bleu-galben-bleu.
Sunt de admirat oamenii acestia care la aproape 100 de ani de la Alba-Iulia inca mai spera la revenirea vremurilor trecute. Si mai ales ca sperantele vin din partea celor mai tineri dintre ei. Care au ramas in casele lor si si-au pastrat traditiile si cultura si nu prea se regasesc in ce se intampla in ziua de azi intr-o tara pe care nu o considera a lor.
Si mai trebuie sa nu uitam si 15 martie 1990. Pentru ca asemenea clipe sa nu se mai repete niciodata.
Si noi romanii ar trebui sa invatam si noi cum se serbeaza o zi nationala. De 1 decembrie lumea merge la parada, mai huiduie putin vre-un politician si asteapta eventual blidul cu fasole, mititelul infuriat, vinul fiert si toiul de tuica. Eu cand am arborat drapelul la balconul casei m-am simtit cel putin infractor. Eram fix ca nuca in perete in peisajul zonei.
Traim impreuna pe aceleasi meleaguri, ne leaga multe si ne dezbina putine. Sa invatam sa ne respectam si sa convietuim intr-o Europa unita.
Si mai ales sa invatam noi romanii sa fim cel putin la fel de mandri de ziua noastra nationala!
Bravo voua celor din Magyarorszag!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu