Demult tare demult era un om. Care credea ca le vazuse pe toate. Si intr-o zi s-a apucat sa vorbeasca cu un necunoscut. Si sa se laude de cat de mult iubea muntele si cat de mult il cunostea si intelegea. Asa ca a ajuns sa puna un pariu : Ca poate sta trei zile si trei nopti pe varful muntelui singur si fara nimic si ca se va intoarce sanatos din aceasta incercare. Cel cu care pusese pariu era chiar Destinul deghizat. Zis si facut. Prima zi si prima noapte au trecut relativ usor. Frigul noptii l-a chinuit dar nu indeajuns incat sa-l doboare. A doua zi s-a incalzit si a inceput deja sa se gandeasca daca nu a fost cam necugetat. Deja era prea mandru ca sa se recunoasca invins si el credea ca greul trecuse. A doua noapte a fost cea mai grea. Zeci de demoni i s-au infatisat. Nu mai stia cand visa si cand era aievea. Frigul, frica, zgomotul muntelui totul il deruta si il slabea. Nu putea sa razbata in singuratatea noptii. Totul parea pierdut. Noroc ca a rasarit soarele. Mai avea o noapte. Si ce noapte!
Dar noroc ca avea un prieten care s-a gandit la el. A inteles prin ce trece si a aprins in seara celei de-a treia nopti un foc. Dar era tare departe, in valea din fata muntelui. Si din varf se vedea ca o luminita. Si totusi omul nostru a vazut luminita. Si a inteles ca prietenul lui ii aprinsese un foc pentru a-i tine tovarasie chiar si de la o asa distanta. Privind luminita noaptea nu a mai fost asa friguroasa, intunecata si infricosatoare. Si asta totul datorita unui foc la zeci de kilometrii distanta. Care nici nu dogorea langa el, nici nu ii arata calea. Pur si simplu ii arata ca exista.
Fericit este cel care are parte in viata si de o luminita chiar si de la mii de km departare.
MULTUMESC!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu