Acum cateva postari promiteam si un comentariu despre Nymphomaniac vol. I.
Plecasem deja cu cateva idei preconcepute. Nu as putea spune ca sunt familiarizat cu filmele lui Lars von Trier dar acum pot spune sigur ca mi-a captat atentie. Credeam ca voi vedea un nou film in care linia intre pornografie si cultura sa nu mai existe clar definita iar tendinta generala de a prezenta cat mai mult sex si cat mai in detaliu sa fie respectata. Dar.....
Ca o mica paranteza, scenele cu sex explicit sunt acum la ordinea zile in zeci de filme de succes. Fie ca vorbim de " 300- Rise of an empire" sau " Blue is the warmest color" sau " Jeune et jolie" sau ce sa mai vorbim de serialul Spartacus. Doar cateva exemple de filme ARTISTICE!
Filmul incepe ciudat si se lasa asteptat. Iesirea din intuneric dureaza cateva minute. În prolog, aparent Bunul Samaritean Seligman (Stellan Skarsgård) se împiedică de un corp tavalait pe podea. Corpul murdar si ranit ii apartine unei femei Joe (Charlotte Gainsbourg). Seligman o ia, o hrănește și ii ascultă povestea vietii.
Viața ei de fată se rezuma la a avea sex cu cât mai mulți oameni posibil. Prin aceasta, ea a descoperit puterea ei ca femeie. Odata folosita aceasta putere "fără a ține cont de alții" ea se simte ambivalenta, epuizata chiar moarta la interior . ("Mi-e rușine de ceea ce am devenit, dar nu pot face nimic acum.")
Pana aici nimic deosebit as putea zice. Un scenariu bun si de un film porno. DAR....
Acum intervine genialitatea lui Lars von Trier. Lasa planul pornografic sa mearga mai departe pentru bucuria publicului admirator si al regelui Onan.
Acum intervin in film cateva concepte dragi si mie. Complicate si greu de inteles. Dar sa le legi intr-un fel logic de sex, asta da genialitate. Toate aceste concepte deschid drumul spre perfectiune si absolut. Primul concept este despre sirul lui Fibonacci si implicit despre "sectio divina" (numarul de aur = PHI). Daca urmarim numerele in film (inclusiv pozele cu ....) descoperim numerele din sirul lui Fibonacci. Daca acest drum spre "divin" nu ar fi fost suficient, Lars von Trier mai introduce in film si conceptul de Cantus Firmi care este legat de String Theory. Pe langa ideea de matematica mai vine si ideea de muzica ( de fapt fizica) pentru a completa tabloul cautarii absolutului.
Daca izolam ideea de melodie preexistenta intr-o cantare polifonica, asa am putem interpreta pornirea spre sex cu mai multi parteneri ca fiind o chenare interioara "naturala" a omului pentru atingerea absolutului. Aici ma distantez de Lars von Trier si desi cred ca sexul ne aduce la statutul de Demiurg prin actul creatiei, nu sunt de acord cu ideea ca "polifonia" este cheia spre absolut. Si nici partenerii multiplii nu sunt calea spre atingerea fericirii efemere.
Totusi o dovada ar fi si starea personajului Joe din film care este usor dezumanizat si robotizat. Placerea este data poate doar de punga de bomboane.
Un film cu mai multe niveluri de intelegere si vizionare. Poate si de aceea controversat si intrigant.
Curajul actritei Charlotte Gainsbourg este de laudat pentru scenele "live" in care a prestat.
Pentru mine un film fara legatura cu realitatea mea si mai putin cu divinitatea. Nici macar cu placerea.
Daca aveti timp de pierdut .....
Va urma si vol II.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu